CC BY
35SEPARAREA TEMPORARÄ
A COPIILOR DE PÄRINTI -
>
REALITÄTI, RISCURI, CONSECINTE
у 1 7 > L_
Margarita CÄRÄRU$,
Economie, Management §i Psihopedagogie în Medicinä, USMF Nicolae Testemtfanu
Summary
Temporary separation of children from their parents - realities, risks, consequences
Family friendly relations, the possibility of communication with parents, sensitivity needs satisfaction, safety and guardianship satisfaction are the premises of harmonious children personality development. Parental care is the basis of mental health of children and their attachment to parents has a major importance throughout their life.
In recent years the migration is started to spread out in Republic of Moldova and the most affected by this phenomenon are children whose parents leave them for a long period. Research shows that children are subjected to various social risks as lack of communication and attachment to parents which are difficult to recover. Research has revealed some of negative effects on children self-confidence, control and expression of emotions, networking and communication, insufficient development of independent living skills, etc.
To reduce the impact of separation from parents experts recommend information and awareness campaigns for parents, the development of the counseling for people caring for children with both parents abroad. Similarly, it is important to involve public authorities, civil society organizations, teachers, neighbors, relatives, friends, etc. group.
Keywords: attachment to parents, separation from parents, migration, personality development.
Резюме
Временное разделение детей от родителей - реалии, риски, последствия
Благоприятнык отношения в семье, возможность общаться с родителями, удовлетворение потребностей в опеке, чувствительности и безопасности представляют собой предпосылку формирования здоровой и гармоничной личности детей. Родительская забота является основой психического здоровья, а привязанность имеет особое значение на протяжении всего жизненного цикла.
В последние годы феномен миграции граждан Республики Молдова значительно расширился, но больше всего страдают дети из временно разобщенных семей, чьи родители уехали за границу на продолжительное время. Исследования показывают, что дети данной категории подвергаются множеству рискaм, а отсутствие общения и родительской привязанности трудно компенсировать. Обзор литературы выявляет, что у этих детей снижается уверенность в себе, выражение и управление эмоциями (они иногда становятся агрессивными или грустными), качество взаимоотношений и общения, отсутствуют модели обучения навыкам самостоятельной жизни и т.д. Проблема требует многоуровневого подхода, который бы включал государственные органы, организации гражданского общества, учителей, соседей, расширенную семью, друзей. Предлагается использование воспитательных стратегий, практических мер, информационных и просветительских кампаний для родителей, развитие консультирования для людей, ухаживающих за этими детьми, чтобы свести к минимуму указанные негативные последствия.
Ключевые слова: привязанность к родителям, сепарация, миграция, развитие личности.
Introducere
Copiii rämasi singuri acasä, ca urmare a plecärii pärintilor la mun-cä peste hotare, reprezintä un feno-men des semnalat de presä. Ultimul timp expresii precum "copii läsati în grijä", "copii singuri acasä", "familii temporar dezintegrate" au devenit deja uzuale. Amploarea acestui fenomen este dificil de apreciat si din cauza cä nu existä un mecanism precis de monitorizare a celor care nu anuntä autoritäre. Actualmente se vehiculeazä cu diferite date în ceea ce priveste migrantii din Republica Moldova [4; 7].
Studiile organizatiilor internationale, estimärile oficiale, precum si cele neoficiale prezintä un nu-mär între 500.000 si un milion de persoane emigrate. Biroul National de Statisticä atestä, în ultimii ani, o crestere a copiilor rämasi färä îngrijire pärinteascä, luati în evi-dentä de cätre organele tutelare. În anul 2012, numärul acestor copii a constituit 3483 persoane, cu 23% mai mult comparativ cu 2011. În structura copiilor luati în evidentä anual, predominä copiii cu vârsta între 11 si 15 ani (30,3%), copiii din mediul rural (72,0%) si bäietii (52%). Motivele de bazä în cazul copiilor rämasi färä ocrotire pärinteascä sunt: plecarea peste hotare a uni-cului sau a ambilor pärinti (47% din copii), pärintii sunt nedecäzuti din drepturile pärintesti (19,3%), pärin-tii decäzuti din drepturile pärintesti (12,9%) [1]. Cifrele neoficiale, msä, sunt mult mai alarmante.
Desi problema e specificä tä-rilor în curs de dezvoltare, o putem regäsi si la nivelul Uniunii Europene, în special în anumite state-mem-bre, fenomenul având o extindere variabilä. În ultimii ani, se atestä cä
TG
in Romania aproximativ 350000 de minori au cel putin un pärinte plecat la muncä in sträinätate si circa 126000 au ambii pärinti plecati [8]. ín Lituania, cercetärile aratä cä aproximativ 25% dintre emigrant au copii si majoritatea au ales sä-si lase copilul in grija altcuiva. Pentru a contracara extinderea conse-cintelor negative, procedura privind desemnarea si stabilirea unui tutore legal pentru copii in perioada migratiei pärintilor a fost simplificatä. ín Letonia, municipalitatea Daugavpils are in vedere peste 350 de cazuri in prezent (cazuri raportate de cätre scoli) in care copiii träiesc färä ingrijire parentalä. Biroul Organizatiei Internationale pentru Migrate din Letonia estimeazä cä existä cateva mii de copii care sunt läsa^i in grija altor rude din cauza migratiei economice a pärintilor. ín Polonia, fenomenul a ajuns la cote alarmante in 2007, in urma interventiei publice a profesorilor din scolile primare si gimnaziale din Cracovia. Dupä trei ani, aceeasi profesori afirmä cä situatia este sub control, in special pentru cä multi dintre migrantii polonezi s-au intors, dar si datoritä activitätilor extracurriculare initiate pentru copiii separati de pärinti.
Rezultate si discufii
Interesul deosebit pentru problemele legate de separarea copiilor incepe incä din timpul celui de-al Doilea Räzboi Mondial, care a dus in repetate randuri la separäri in masä ale unor copii de familiile lor, ca, de pildä, miile de copii evrei refugiati. John Bowlby, in colaborare cu Mary Ainsworth, au formulat si au consolidat aspecte conceptuale fundamentale ale teoriei atasamentului, cum ar fi:
• caracterul primordial al räspunsului caracteristic comportamental de atasare;
• ingrijirea caracterizatä de sensibilitate, ca fundament pe care se construieste sänätatea psihicä;
• importanta permanentä a atasamentului pe parcursul intregului ciclu de viatä.
El sustine cu tärie cä dificultätile intampinate in viata realä - privarea de afectiune, pierderea pentru care doliul nu a fost träit, respingerea, obscurizarea, neglijarea, abuzul fizic sau sexual - reprezintä origi-nile psihopatologiei ulterioare [2].
Teoria atasamentului descrie si integreazä sti-intific nevoia fiintelor umane de a forma si a intretine legäturi emotionale puternice cu alte fiinte umane. ín esenta teoriei sale, Bowlby se raporta la etologia lui Charles Darwin (cercetarea comparatä a comporta-mentului). Dupä anii '50 ai secolului trecut, au apärut in teorie si referinte la lucrärile lui Konrad Lorenz, care realiza cercetäri experimentale ale comportamente-lor innäscute ale animalelor. El fäcea referiri la cercetäri din teoría fnvá¡árii care au avut loc, de exemplu,
cu pui de maimutä Rhesus (Macaca mulatta). Harry Harlow a descoperit urmätoarele: puii de maimutä cautä apropierea fizicä a mamei-päpusä acoperitä cu blanä, care insä nu ii hräneste, evitand insä contactul fizic al mamei-päpusä din sarmä, care ii hräneste, dar nu este acoperitä cu blanä.
Acest fapt contrazicea, dupä pärerea lui Bowlby, teza clasicä formulatä de psihnalizä care, in contextul educational, sustinea cä legätura dintre mamä si copilul ei este determinatä, in primul rand, de hränirea acestuia din urmä de cätre mama lui. Concluzia lui finalä a fost cä atasamentul este un comportament invätat de-a lungul evolutiei speciei, care are ca rol apärarea de animalele de pradä. Chiar si adultii se simt mai siguri in apropierea unei anumite per-soane sau grup, in special atunci cand se aflä intr-o situatie neobisnuitä. Pentru animalele tinere sau copii, atasamentul are insä o insemnätate deosebitä, deoarece in cazul separärii de mamä acestia sunt expusi pericolelor.
Comportamentul atasärii cuprinde diverse moduri de comportament social cum ar fi: zambet, tipät, tinut strans, tarat pe burtä spre mamä, cäuta-rea persoanei de referintä etc. [5]. Aceste manifestäri compun un sistem complex de comportament care este programat genetic si care se intalneste la toti puii de mamifere, in special la om.
Manifestarea comportamentului atasärii este activatä in situatii de alarmä sau atunci cand copilul doreste apropierea fizicä. Situatiile de alarmä sunt in-sotite de stres emotional, de exemplu: cand distanta fatä de persoana de referintä este prea mare, in stäri de disconfort, durere sau teamä. Se manifestä, de asemenea, la reuniunea cu persoana de referintä.
Apropierea scurtä, contactul vizual sau fizic de scurtä duratä de persoana de referintä pune capät, in general, comportamentului atasant. Dupä aceea, copilul se simte in sigurantä si de obicei isi manifestä curiozitatea (comportament explorator) pentru tot ce il inconjoarä. Nevoia de stabilire in mod repetat a contactului vizual cu persoana de referintä la copii aratä cat de important este atasamentul sigur pen-tru explorarea lumii inconjurätoare. Acesti doi poli vor sta la baza dezvoltärii autonomiei sänätoase a individului.
Copiii manifestä diverse tipuri de atasament. Initial au fost descoperite trei tipuri de atasament care se cristalizeazä in urma interactiunii cu persoana de referintä: sigur (B), nesigur-evitant (A) si nesigur-ambivalent (C). Mai tarziu, in cursul cercetärilor fäcute pentru a ajuta copiii neglijati grav, a fost descoperit al patrulea tip de atasament, numit dezorganizat (D). Acest din urmä tip se manifestä prin dificultatea sau chiar imposibilitatea de atasare a copilului fatä de o persoanä. Aceste tipuri sunt, de fapt, strategii cu
care copiii tind sä isi regleze raporturile emotionale cu persoana de referintä [3].
Comportamentul atasant nu rämane stabil, ci cunoaste pe parcursul vietii anumite schimbäri. La copiii mai mari si la adulti, atasarea in forma ei ori-ginarä, observabilä cu ochiul liber, nu mai este atat de evidentä. Gesturile de apropiere si de indepärtare de persoana de referintä, comportamentul atasant si explorator evident dispar. Totusi, folosindu-se de ba-zele teoretice ale teoriei atasamentului, cercetätorii au descoperit cauzalitäti clare intre comportamentul atasant al copilului mic si comportamentele din copiläria tarzie, adolescentä si maturitate. ín urma experientelor timpurii cu persoanele de referintä, copilul dezvoltä un model internalizat de reprezen-tare, o matrice psihicä ce va rämäne relativ stabilä de-a lungul intregii vieti.
Modelul internalizat de reprezentare contine experientele timpurii ale atasamentului, precum si asteptärile pe care individul le va simti in relatia cu oamenii de-a lungul vietii. Aceste asteptäri au ca scop anticiparea si interpretarea comportamentului persoanelor cu care subiectul inträ in contact [2; 3].
Anomaliile de atasament se deosebesc de tipurile de atasament nesigur, definite ca adaptári comportamentale dezavantajoase, care insä nu inträ in domeniul patologicului. ín cazul anomaliei, se dezvoltä modele psihocomportamentale stabile, care insotesc copilul si tanärul, avand insemnätate si la varsta adultä. Una sau mai multe rupturi de relatie pot determina copilul sä nu mai poatä stabili relatii apropiate cu nimeni sau sä manifeste ambivalente puternice in relatiile apropiate.
Allan N. Schore este de pärere cä la baza atasamentului se aflä procesele de reglare a relatiei dintre mamä si copilul ei mic. ín special dezvoltarea emisfe-rei drepte, care dominä in primii ani de viatä, este de mare importantä, aceasta fiind influentatä masiv de strategia de gestionare a relatiei din partea mamei. Zona cortexului orbitofrontal (OFC), care dirijea-zä afectele si intelegerea interactiunilor sociale sau intelegerea afectelor proprii este cea care joacä rolul primordial in neurobiologia atasamentului. Pentru dezvoltarea corectä a acestei regiuni, interactiunile cu persoana de referintä au o importantä majorä.
S-a demonstrat, de asemenea, cä durata relatiei pe care copilul o are cu una sau mai multe persoane de referintä nu este hotäratoare, ci conteazä calitatea acesteia. Bowlby era de pärerea cä prezenta perma-nentä a persoanei de referintä este factorul decisiv in dezvoltarea atasamentului sigur. De asemenea, el mentiona cä despärtirea pentru o duratä mai lungä de persoana de referintä este o premisä pentru dezvoltarea patologicä a copilului (deprivare psihicä). Acesta se referä la perioade de timp de mai multe
sâptâmâni si de cel pu^in douâ luni. Dacá reuniunea cu persoana de referirá are loc înainte de aceastâ perioadâ, dereglârile înceteazâ, copilul fiind capabil sâ recupereze calitativ evolu^ia pierdutâ. Si în aceste cazuri însâ, existâ riscul unor anomalii ascunse, care se vor manifesta mai târziu, de exemplu, predis-pozi^ia pentru depresie [10]. În cazuri de excepte, si perioadele mai scurte de despâr^ire pot duce la anomalii.
DespârÇirile repetate de persoana apropiatâ declanseazâ mai apoi, în opinia lui Bowlby, un proces asemânâtor doliului, în cadrul câruia despâr^irea este mai mult sau mai pu^in prelucratâ psihic. Aceastâ pre-lucrare psihicâ se manifestâ prin câutarea (nerealistâ) a persoanei dispârute, câutare înso^itâ de emo^ii de furie si agresivitate, îndreptate împotriva acesteia. Scopul procesului psihic care înso^este doliul, este de a accepta lipsa persoanei dispârute [6].
Cercetârile actuale surprind consecin^ele negative ale migra^iei asupra copilului râmas singur acasâ: copilul îsi asumâ roluri grele; nu acceptâ si nu respectâ autoritatea persoanelor sub tutela cârora a râmas; duce dorul pârin^ilor; devine uneori agresiv; este trist; lipseste de la scoalâ; se confruntâ cu probleme de sânâtate etc. [8].
Printre consecin^ele negative ale migra^iei pârin^ilor asupra dezvoltârii personalitâ^ii copiilor se mai numârâ:
♦ neglijarea educapei - substimulare, instabilitatea sistemului de pedepse si recompense, lipsa de urmârire si supraveghere a situa^iei scolare;
♦ insuficienta dezvoltare a abilitâplor de via¡á in-dependentá, necesare pentru a face fa^â dificul-tâÇilor viitoare ca adult: independent în luarea deciziilor, încrederea în for^ele proprii, abilitâÇi de management al timpului si de gestionare a banilor, controlul si exprimarea emo^iilor, relacionare si comunicare etc.;
♦ însusirea deficitarâ a normelor etico-morale: în absenta unui model familial functional, a unui mediu sigur si coerent, copiii singuri acasâ pot internaliza modelul de neglijare afectivâ din cadrul familiei de origine, pentru a-l aplica ulterior la vârsta adultâ.
Ar putea exista si cazuri cu impact pozitiv, când copiii - în mod compensator - ar fi pu^in afecta^ (sau aproape deloc marca^i de aceste evenimente traumatizante) si sâ devinâ adulai echilibraÇi, la limita normalitâ^ii, însâ cu ce eforturi si cu ce „sacrificii"?
John Bowlby era de pârerea câ pentru un atasament stabil este necesarâ relaya copilului cu o persoanâ de referin^â principalâ (în mod normal - mama). Cercetâri mai recente au demonstrat câ reusita unui atasament stabil este posibilâ si în cazul relatiei cu mai multe persoane de referin^â.
Deci, nu putem sustine cä în rol de îngrijitor/ tutore este mai bine-venit cineva din familie sau din exteriorul ei, conteazä calitatea relapilor dintre copil si persoana care-l îngrijeste temporar. Conteazä mai mult ca aceastä persoanä sä ofere sentimentul de sigurantä, sä nu fie schimbatä frecvent pe parcursul perioadei în care lipsesc modelele primordiale (pä-rinti, bunici). Aceastä dinamicä ar putea frustra copi-lul, care deja are o adaptare dificilä la noua situatie socialä. Multe exemple de acest fel, träite la vârsta copiläriei, au, probabil, impact si conditioneazä blocaje la vârsta adultä. Desigur, ar fi bine ca aceste contacte sä fie de duratä si, mai ales, sä fie legalizate, pentru cä astfel oferä stabilitate atât pentru copii si pärinti, cât si pentru societate, ceea ce conduce la asteptäri clare si o oarecare ordine în sistem.
În ce priveste copiii, Bowlby este de pärere cä o mäsurä preventivä este evitarea pe cât posibil a despärtirilor acestora de pärinti. Dacä despärtirea este totusi inevitabilä, copiii trebuie sä-si petreacä timpul într-un mediu cât mai stabil cu putintä.
„Forta umanä (atât a bärbatilor, cât si a femeilor), care sä producä copii fericiti, sänätosi si rncrezätori în sine, absolut nu este luatä în considerate. Am creat o lume mtoarsä pe dos", sustine John Bowlby. Cu alte cuvinte, asa cum o societate în care existä o insufici-entä cronicä de alimente ar lua drept normä un nivel de nutritie foarte nepotrivit, la fel se poate întâmpla în cazul unei societäti în care pärintii copiilor mici îi lasä sä se descurce singuri, astfel încât aceastä stare de fapt ar putea deveni normä.
Concluzii
1. Adolescentii si adultii tineri care sunt sänätosi, fericiti si rncrezätori în sine reprezintä produsul unor familii stabile, în care ambii pärinti acordä mult timp si atentie copiilor lor.
2. Copiii läsati singuri acasä sunt expusi unor riscuri ridicate de a dezvolta traume psihologice, comportament violent, consum de droguri, de a deveni victime ale diverselor forme de abuz si ex-ploatare etc.
3. Studiile demonstreazä cä plecarea pärintilor la muncä în sträinätate poate provoca anumite schimbäri în psihicul copilului: de la perceperea
acestui lucru ca pe un eveniment de via{â stresant, la trâirea unor experience psihotraumatizante. Ele sunt influence de modul în care a func{ionat familia copilului înainte de plecare si de felul în care dinamica rela{iilor intrafamiliale a suferit schimbâri dupâ plecarea pârintelui/pârinÇilor, de vârsta copilului, de caracteristicile psihologice ale acestuia [9] si de factorii ce {in de re{eaua de suport a familiei si, implicit, a copilului.
4. Specialistii propun dezvoltarea unei strategii de mobilizare si intervenue la nivel local, campanii de informare si sensibilizare adresate pârin{ilor, dezvoltarea serviciilor de consilere pentru persoanele care au în îngrijire copii cu ambii pârin{i pleca{i, precum si extinderea programelor de tipul "scoaià dupa scoaià". E important ca în aceste solu{ii sâ fie inclusi to{i actorii - autoritâÇi publice, organiza^ ale societâ{ii civile, educatori si profesori, vecini, rude, grup de prieteni.
Bibliografie
1. Biroul National de Statisticâ. http://www.statistica. md/.
2. Bowlby J. Attachement., În: Attachement and loss, ed. 2, vol. 1, London: Hogarth Press, 1982.
3. Bowlby J. O bazà de siguranfó. Apiicapi ciinice aie teoriei ata^amentuiui. Bucurejti: Editura Trei, 2011.
4. Dezvoitareapsihosociaià a copiiiorîn famiiiiiedezinte-gratedin R. Moidova:cercetàri§idezbateri. În: Impact, buletinul CNPAC, 2005, nr. 1.
5. Harwood R., Miller S.A.,Vasta R. Psihoiogia copiiuiui, Iasi: Polirom, 2010.
6. Mitrofan, I., Buzducea D. Experien¡a pierderii §i a durerii ia copii. Iasi: Polirom, 2003.
7. Sànàtatea§idezvoitarea tineriior. Studiu de evaluare. UNICEF, Chijinàu, 2005.
8. Singur acasà. Iasi: Asociaba Alternative Sociale, 2006.
9. Выготский Л.С. Детская психология. Собр. соч., т. 4, Москва, 1984.
10. Воспитание детей в неполной семье (перевод с чешского). Под ред. Ершовой Н.М., Москва, 1980.
Prezentat ia 18.02.2014 Margarita Cárárus, doctorand, UPS Ion Creangà, lector univ., USMF N. Testemi¡anu E-mail: cubismargo@mail.ru
T3
