CC BY
7tätile
particularitätil
epidemioloGice
ale hepatitei virale c în grupele cu risc sporit de infectare. mäsuri de supraveghere §i räspuns
Octavian SAJEN, Constantin SPÎNU.
Centrul National de Sänätate Publica
Summary
Epidemiological pecularities of viral hepatitis C in groups with high risk of infection; measures of surveillance and response
The article presents data about epidemiology of viral hepatitis C. At the moment hepatitis C is a major problem of public health. Worldwide, approximately 200 million people, about 3% of the world population are infected with hepatitis C virus and annually worldwide are registred 3-4 million of new cases. In Moldova is estimated that the prevalence of HCV infection in the general population is approximately 5.0%. Hepatitis C has been recognized as an emerging problem among hemodialysis patients and parenteral viral hepatitis remain to be a major threat for both hemodialysis patients and for health professionals who serve them. Another way of transmission of HCV is through sharing contaminated materials by intravenous drug users in time it became the most important route of transmission of hepatitis C. In European community countries the prevalence of HCV among intravenous drug users ranging from 25% to 70%. Another group at high risk of infection are the medical workers who have a higher prevalence of HCV, suggesting that some medical occupations represent a higher risk of infection.
Keywords: viral hepatitis C, morbidity, prevalence, route of transmission, group at high risk.
Резюме
Эпидемиологические особенности вирусного гепатита С в группах высокого риска инфицирования; мероприятия по надзору и ответу
В статье представлены данные по заболеваемости вирусным гепатитом С. На данный момент гепатит С является одной из основных проблем общественного здравоохранения. Во всем мире 200 миллионов человек, около 3% населения земного шара инфицированы вирусом гепатита С и 3-4 млн. новых случаев регистрируется в год по всему миру. В Молдове распространенность гепатита С среди населения в целом составляет около 5,0%. Гепатит С был признан в качестве новой проблемы среди пациентов из секций гемодиализа и остаётся серьезной угрозой для них и для медицинских работников. Другой путь передачи вируса гепатита С через внутривенное потребление наркотиков, который является значимым путём передачи гепатита С. В странах европейского сообщества распространенность ВГС среди потребителей инъекционных наркотиков калеблется от 25% до 70%. Другая группа высокого риска заражения -это медицинские работники, которьк по роду деятельности подвержeны высотму риску заражения.
Ключевые слова: гепатит С, распространенность, путь передачи, группа высокого риска заражения.
Introducere
Actualmente hepatita vírala C (HVC) este o importantä problemä de sänätate pu-blicä. În întreaga lume, circa 200 milioane de persoane sau aproximativ 3% din populaba mondialä sunt infectate cu virusul hepatitei C, iar 3-4 milioane reprezintä cazurile noi în-registrate anual în lume. inciden{a infec{iei simptomatice noi cu virusul hepatitei C este estimatä la 1-3 cazuri la 100.000 persoane anual. Dacä e sä ne referim concret la unele täri din comunitatea europeanä, atunci inciden{a hepatitei virale C, conform celor mai recente date, este: în Austria - 1,10 o/ , Belgia - 0,32 o/ , Cipru - 3,39 o/ ,
oooo oooo oooo
Danemarca - 4,94 o/ , Estonia - 5,00 o/
oooo oooo
, România - 0,30 o/ , Germania - 6,60 o/
oooo
, Lituania - 1,40 o/ , Slovacia - 6,29 o/
oooo oooo
oooo , Portugalia - 0,79 o/oooo [9], în timp ce în Rusia inciden{a HVC a fost estimatä la 2,0 o/oooo [19]. În Republica Moldova, dinamica inciden{ei prin HVC pe parcursul anilor a avut un caracter ondulant, astfel aceasta s-a majorat treptat de la 1,58 o/oooo în anul 1992 pänä la 7,77 la o/ în 1996, cu o cres-
oooo
tere de 4,9 ori. Începând cu anul urmätor, 1997, nivelul morbiditä{ii prin HVC acutä s-a diminuat treptat pe parcursul anilor, atingând în 2007 indicele de 2,75 o/oooo, ceea ce a reprezentat o micsorare de 2,8 ori, cu o crestere ulterioarä în anul 2008 pänä la 4,85 o/oooo, ca apoi sä descreascä pänä la 1,52 o/
"Tn 2011.
oooo
Evident, inciden{a realä a infec{iei noi cu VHC este mult mai mare (majoritatea ca-zurilor fiind asimptomatice). Astfel, din 100 de persoane infectate cu virusul hepatitei C, forma manifestä se constatä numai în 20% din cazuri [26]. Acest fenomen are un impact epidemiologic negativ, fiindcä cei cu forme nemanifeste ale hepatitei virale C reprezintä surse active nedepistate de infecte. Concomitent cu nivelul inciden{ei prin HVC, nivelul prevalen{ei acesteia la fel diferä de la o {arä la alta. În tärile comunitä{ii
europene prevalent HVC în rândurile popula{iei generale variazä foarte mult de la o {arä la alta, de la 0,4% pänä la 3,5% în func{ie de {arä, dar si de la 0,2% pânâ la 10,4% în unele regiuni din interiorul {ärilor, spre exemplu, la peste 20% în sudul Italiei. În general, {ärile din sudul europei au o prevalen{ä mai maltä a HVC, în compara{ie cu cele din nordul sau vestul Uniunii Europene [11].
În SUA numärul celor infecta{i cu HVC este estimat la 3,2 milioane de persoane sau o prevalen{ä de circa 1,3% din numärul total al popula{iei. La moment se estimeazä cä infec{ia cu HVC provoacä anual circa 8000-10000 de decese, prognozându-se cä acest nu-mär se va dubla sau chiar se va tripla în urmätorii 1020 de ani. În plus, HVC si maladiile asociate acesteia sunt cauza principalä pentru transplantele hepatice în SUA; costul lor este estimat la 600 milioane - 1 mlrd. dolari anual, incluzând cheltuielile medicale si pierderea capacitä{ii de muncä [2].
În Taiwan prevalen{a HVC variazä între 1% si 5%, în acelasi timp, în unele localitä{i rurale din aceastä {arä 50% din popula{ie este pozitivä la markerul an-ti-HCV [6]. În Argentina s-a estimat o prevalen{ä de 1,5% pentru toate grupele de vârstä si de 2,0-2,5% în rândul adul{ilor [21].
În Ucraina, prevalen{a HVC în rândurile po-pula{iei generale a fost estimatä la 4,0% [29], iar în România un studiu multicentric aprofundat, efectuat pe 13460 subiec{i în perioada 2006-2008, a relevat o prevalen{ä de 3,23% a HVC în popula{ia adultä, cu varia{ii în func{ie de zona geograficä a {ärii: în Moldova - 4,25%, în Muntenia si Dobrogea - 3,35% si 2,63% în Transilvania si Banat, precum si între diferite jude{e (maxim 7,19%, minim 0,56%) [15]. În Republica Moldova se estimeazä cä prevalen{a infec{iei cu virusul HVC în popula{ia generalä este de aproximativ 5,0% [24, 25].
Rezultate si discufii
În contextul nivelelor înalte ale inciden{ei si prevalen{ei hepatitei virale C, un deosebit interes epidemiologic îl prezintä în cazul acestei maladii grupurile cu risc sporit de infectare. În Republica Moldova acestea sunt în principal, reprezentate de: pacien{ii care fac tratament de hemodializä, utiliza-torii de droguri intravenos (UDI) si lucrätorii medi-cali. În continuare sunt dezväluite particularitä{ile epidemiologice, factorii de risc si unele mäsuri de supraveghere si räspuns, asociate acestei infec{ii în grupurile cu risc sporit de infectare.
Hepatita viralá C la pacienfii care urmeazà tratament de hemodializá
Hepatita viralä C a fost recunoscutä ca o pro-blemä emergentä în rândul pacien{ilor afla{i la tra-
tament de hemodializä, iar hepatitele virale parenterale rämän a fi un pericol major atät pentru pacienfii hemodializa{i, cät si pentru personalul medical care ii deserveste. La nivel global, incident anticorpilor anti-HCV in rändul bolnavilor hemodializa{i variazä in limite mari - de la 10,5% pänä la 24%. Prevalent anti-HVC, la fel, variazä foarte mult de la o {arä la alta - de la 5% pänä la 85%, iar in unele {äri din Orientul Apropiat atinge chiar 95% [4].
ín Iran, un studiu efectuat pe 298 de pacien{i afla{i la tratament de hemodializä a relevat cä printre acestia prevalent HVC a fost de 24,8%, iar in Siria prevelen{a totalä a anticorpilor anti-HCV in rändul celor hemodializa{i a constituit 48,9%. ín acelasi timp, in Arabia Sauditä prevelen{a HVC printre pacienfii hemodializa{i variazä semnificativ, in diferite regiuni ale {ärii, de la 18% pänä la 46%; totodatä, un nivel al prevelen{ei mai mic (5%) se atestä in cazul dializei peritoneale. Cel mai inalt nivel al prevalen{ei HVC in {ärile din lumea arabä a fost inregistrat in Egipt, unde 70,4% din pacien{ii hemodializa{i sunt infecta{i cu HVC [12].
Datele literaturii privind alte regiuni ale lumii atestä o situa{ie similarä. Astfel, intr-o unitate de dializä din China prevalen{a anticorpilor anti-HCV in luna mai a anului 2009 a fost de 16,7%, aceasta fiind semnificativ mai inaltä decit in popula{ia generalä (3,2%). Printre cei 32 de pacien{i pozitivi la HVC, la 20 au fost detecta{i anticorpii anti-HCV, dar au fost negativi la ARN VHC; 8 bolnavi au fost pozitivi si la anti-HVC, si la ARN VHC, iar 4 au fost negativi la anti-HVC si pozitivi la ARN-VHC [16].
ín Bulgaria, un studiu efectuat pe 2300 de paci-en{i afla{i la tratament de hemodializä a stabilit o ratä a prevalen{ei HVC de 25,2%, ceea ce este cu mult mai mult fa{ä de popula{ia generalä, unde acest indice constituie 1,5%, nivelul dat fiind apropiat de cel inregistrat in majoritatea {ärilor comunitä{ii europene. De asemenea, tot in acest studiu a fost stabilit cä 13% dintre lucrätorii medicali (in special asistentele medicale) sunt pozitivi la markerul anti-HCV [20].
ín compara{ie cu datele men{ionate mai sus, se pare cä in {ärile dezvoltate nivelul infectärii cu virusul hepatitei C a pacien{ilor hemodializa{i este ceva mai mic. ín confirmarea acestei ipoteze vine un studiu vast, efectuat de CDC (Center for Disease Control, SUA), care a cuprins toate cele 4185 de uni-tä{i de hemodializä autorizate din SUA si a stabilit cä prevalen{a celor infecta{i cu HVC a fost de 7,8%, in descrestere fa{ä de rezultatul ob{inut de un studiu similar efectuat in anul 1995 si care a relevant o pondere a celor infecta{i de 10,4%. Autorii atribuie aceastä descrestere sporirii nivelului de constienti-zare asupra transmiterii HVC [5].
Nivelurile Înalte ale morbiditátii prin HVC În rândul pacientilor hemodializati sunt determinate de o serie de factori de risc, printre care cel mai important este perioada mdelungatá de aflare la tratament si frecventa maltá a efectuarii procedurilor de hemodializá. AlÇi factori incrimina^ de sursele din literaturá sunt: prezenta transplantului de organe În anamnezá, vârsta maintatá, vârstá foarte tânárá, efectuarea hemodializei si a dializei În mai multe centre, infecta cu virusul hepatitei B, infecta cu virusul imunodeficientei umane si diabetul zaharat [27].
Dupá cum am relatat, aproape toate studi-ile efectuate au relevat faptul cá existá o relace puternicá Între durata de aflare la tratament de hemodializá si prevalent nivelului de infectare cu HVC printre pacientii hemodializati. Un vast studiu efectuat În Brazilia a demonstrat cá bolnavii aflati la tratament de hemodializá mai mult de 3 ani au un risc de 13,6 ori mai mare de infectare cu HVC decât cei care se aflá la tratament mai putin de un an. Din punct de vedere istoric, numárul de transfuzii de sânge primite a fost constant raportat În sursele din literaturá ca fiind asociat cu prevalent crescutá a HVC În rândul celor aflati la hemodializá. Cu toate acestea, mai multe rapoarte recente nu au putut sá recunoascá cá transfuziile de sânge sunt un factor de risc independent În râspândirea VHC printre subiectii hemodializati. btr-adevár, prescript medicalá de eritropoetiná, care a demarat la sfârsitul anilor '8G, a redus nevoia de transfuzii de sânge pentru pacientii hemodializati. În plus, introducerea PCR-ului pentru screeningul sângelui donatorilor a redus semnificativ riscul de transmitere a VHC prin transfuzii de produse de sânge. La moment, riscul de transmitere a hepa-titei virale C asociat transfuziilor este estimat de a fi o unitate la 2 milioane sau chiar mai mic [27].
Cu toate acestea, au fost relatate cazuri de se-roconversie VHC la pacientii care nu au fost supusi niciodatá transfuziilor de sânge. Mai mult ca atât, experienta obtinutá Într-o unitate de hemodializá, care a avut la bazá evaluarea focarelor de infecte cu VHC si analiza filogeneticá a tulpinilor de VHC izolate, sugereazá cá transmiterea nosocomialá joacá un rol-cheie În transmiterea VHC. Ocazional, un dializator defectat a fost prezentat ca fiind un risc potential pentru transmiterea VHC. Alte investiga^ au furnizat probe privind transmiterea VHC Între doi pacienti ca urmare a utilizárii unei presiuni transmembranare mici la pacientii infectati cu VHC conectati la acelasi aparat de hemodializá, sugerând posibila transmitere prin intermediul contaminárii accidentale a sistemului de monitorizare a presiunii venoase. Prezenta ARN-VHC a fost demonstratá pe mâinile personalului de dializá. Toate aceste probe
indicá diferite moduri de transmitere nosocomialá a VHC Într-o unitate de hemodializá.
Astfel, Întru reducerea nivelului de infectare a pacientilor hemodializati, se practicá izolarea celor infectati. Odatá cu izolarea, În cazul hepatitei virale C, este convenitá urmátoarea etapá: de a dializa paci-entul la un aparat individual. Alocarea unui aparat de dializá fárá izolarea pacientului este, În linii mari, in-fectivá, deoarece nu tot timpul aparatul este cel care se face vinovat direct de transmiterea virusului.
Yang s.a. (2GG3) au fácut un studiu interesant, În care au avut trei grupuri de pacienti: un grup fárá izolare, al doilea - cu o zoná dedicatá si un aparat de dializá dedicat În acelasi salon si al treilea grup de pacienti au fost izolati Într-un salon separat. Din cei 325 de pacienti monitorizati pe parcursul urmá-toarelor 4 luni, În primul grup de pacienti au fost Înregistrate 7 cazuri noi de seroconversie a HVC, 2 pacienti În grupul doi de studiu si nici un bolnav În cazul celor izolati totalmente, arâtând astfel cá izolarea În saloane diferite este mai buná decât izolarea si dedicarea aparatelor de dializá.
Luând În consideratie riscurile descrise mai sus la care se expun pacientii sectiilor de hemodializá, CDC recomandá testarea la HVC a acestei categorii de pacienti la fiecare 6 luni cu teste ELISA de generaba a treia. Cu toate acestea, În cazul În care existá o seroconversie nouá În unitatea de hemodializá (un caz nou depistat), frecventa testárii ar trebui schimbatá la o datá pe luná. Tot CDC recomandá ca nmpreuná cu testarea anti-HCV sá fie investigat si nivelul enzimelor hepatice [1].
HVC printre utilizatorii de droguri
Dupá reducerea ponderii transmiterii hepatitei virale C prin intermediul transfuziilor de sânge, par-tajarea de materiale contaminate de cátre utilizatorii de droguri intravenos a devenit cea mai importantá cale de transmitere a hepatitei virale C. Acestei cái Îi revine cea mai mare pondere, fiind dominantá În ultimii 4G de ani În asa tári ca Statele Unite ale Americii si Australia, iar la moment a devenit cea mai importantá cale de transmitere si În tárile În curs de dezvoltare [23]. În statele comunitátii europene nivelul prevalentei HVC În rândul UDI variazá de la 25% pâná la 7G%. Din cele 7 state care au raportat la ECDC (European Center for Disease Control) nivelul prevalence HVC printre UDI, Italia a raportat cel mai mic nivel (1G,8-25,6%), iar Norvegia - cel mai Înalt (7G%) [1G]. În altá regiune a Europei, la Sofia, Bulgaria, testarea utilizatorilor de droguri injectabi-le Între anii 2GGG si 2G1G a decelat cifre de 5G-6G% pozitivi pentru anticorpii anti-HCV, iar datele din 2GG4-2GG8 pentru 1G orase din aceeasi tará au dat
o cifrá corespunzátoare de 64%, aceste rate fiind În general comparabile cu cele din alte tári din Europa Centralá si de Est [20].
În tara veciná, Ucraina, a fost efectuat un studiu vast În anul 2010, care a inclus 2252 de UDI, dintre care 1787 (79,4%) bárbati si 465 (20,6%) femei, ceea ce este reprezentativ pentru toatá populatia de UDI din Ucraina. Rezultatele obtinute au demonstrat cá nivelul de infectare cu hepatita viralá C a bárbatilor era semnificativ mai Înalt decât cel al femeilor -52,4% fatá de 44,5% (p<0,001). Totodatá, În orasele din Ucraina nivelul prevalentei HVC În rândul UDI a fost diferit: În Donetk - 67,7%, În Lugansk - 72,8%, Lutk - 49,6%, Odessa - 68,8%, Poltava - 31,2%, Simferopol - 21,6%, SumÎ - 52,4%, Harikov - 55,6%, Herson - 31,8%, În total - 50,7% [30].
Thorpe et al. (2000) au demonstrat cá preva-lenta infectiei cu VHC În rândul consumatorilor de droguri intravenos (UDI) a variat de la 70% la 90% si se pare cá creste odatá cu majorarea perioadei de fo-losire a drogurilor intravenos. Cu toate acestea, unele studii au demonstrat cá chiar si utilizatorii proaspeti ce folosesc droguri intravenoase mai putin de sase luni pot prezenta rate mai mari de 75% [23].
Alt studiu recent, realizat de Tseng et al. (2007), a demonstrat prevalente ale VHC de 66,2%, 87,6%, 97,6% si 98,7% pentru durate de utilizare a drogurilor de mai putin de 9 ani, 10-19, 20-29, mai mult de 30 ani, respectiv (P<0.0001). De asemenea, grupele de vârstá mai tinere au avut o incidentá semnificativ mai micá a VHC decât grupurile de vârsta mai Înain-tatá (P<0.0001), desi vârsta este, posibil, un surogat pentru durata de UDI. btr-adevár, studiile au arátat cá mai putin de 40% din cazurile de HVC au inclus pacientii mai tineri de 30 de ani [14].
Din cele relatate se poate lesne de Înteles cât de stringentá este problema HVC printre UDI, dar si importanta másurilor de profilaxie nespecificá contra HVC În aceastá grupá cu risc sporit de infectare. Printre acestea se evidentiazá programele de reducere a riscurilor de infectare, care, spre exemplu, În SUA au avut poate cea mai mare contributie la diminuarea nivelului prevalentei HVC În rândul utilizatorilor de droguri intravenos [5], dar si scáderea popularitátii consumului de droguri injectabile cu ajutorul mass-mediei si programelor de schimb de seringi.
O altá modalitate importantá de prevenire a ráspândirii HVC În rândul UDI este tratatea acestora. Astfel, au fost modelate si pronosticate situatii care au avut la baza o ratá ipoteticá a prevelentei HVC În rândul UDI de 20% si rate de tratare a 5, 10, 20 sau 40 persoane la 1000 UDI anual. Acest model a pre-zis o reducere cu 15%, 30%, 62% si 72% respectiv a prevalentei HVC cronice dupá 10 ani. Aceste reduceri
sunt cel putin mjumátátite pentru prevalente de referintá de 40% si 60%, dar oricum sunt o solutie foarte buná pentru scáderea nivelului morbiditátii prin HVC În rândul UDI [22].
HVC printre personalul medical si pacienfii expusi riscului de infectare
Infectiile asociate asistentei medicale sunt o problemá majorá de sánátate publicá În toatá lumea. Furnizorii de servicii medicale sunt supusi unui risc sporit de infectare cu agentii infectiilor hemotrans-misibile, inclusiv hepatita viralá C, hepatita viralá B si HIV/SIDA [8, 13, 17].
Astfel, unele grupuri de lucrátori medicali au o prevalentá mai maltá a HVC, dovedind faptul cá o parte din ocupatiile medicale comportá un risc mai mare de infectare. Într-un singur studiu care a evaluat factorii de risc pentru infectie, o anamnezá de mtepáturá cu acul a fost singurul factor de risc independent asociat cu infectia cu VHC. Incidenta medie a seroconversiei dupá o mtepáturá cu acul sau dupá o accidentare cu un obiect ascutit contaminat de cátre o sursá VHC pozitivá este de 1,8% (variind de la 0% pâná la 7%) [2]. Totodatá, posibilitatea de a se infecta este În corelatie stmnsá cu vârsta persoanei care presteazá servicii medicale, cu stajul de muncá si, nu În ultimul rând, cu profilul de activitate, cei mai afectati fiind evident lucrátorii medicali cu profil chirurgical.
O altá categorie de lucrátori medicali expusi unui risc sporit de infectare cu hepatita viralá C este reprezentatá de medicii-stomatologi. Transmiterea infectiilor hemotransmisibile În cabinetele stomato-logice reprezintá un potential pericol pentru pacienti si medicii stomatologici, În special pentru chirurgii maxilofaciali. Douá studii mari, efectuate În SUA, au stabilit cá În rândul stomatologilor nivelul de infectare a constituit 2% si 9,3% respectiv pentru fiecare studiu [2]. Stomatologii par În special predispusi la infectiile transmise prin sânge, deoarece practica lor de rutiná include utilizarea instrumentelor ascutite Într-un mediu contaminat cu salivá si sânge. Desi transmiterea virusului poate fi posibilá prin inter-mediul salivei, riscul major de infectare la locul de muncá este reprezentat de leziunile accidentale prin Înteparea cu acul [3, 18].
Totodatá, sunt expusi la un risc sporit de infectare si pacientii care efectueazá frecvent tratamente de duratá ce implicá terapia parenteralá, precum si cei supusi interventiilor medicale invazive cu ustensile nesigure. Tratamentele injectabile efectuate cu utilaje contaminate (sau nesigure) reprezintá o altá cale posibilá de transmitere a VHC. În ciuda deficitului de date, a fost estimat cá aproximativ douá milioane
de persoane sunt infectate anual pe aceastá cale. În tárile În curs de dezvoltare, furnizarea de materiale sterilizate poate fi insuficientá sau inexistentá. În plus, În afara centrelor medicale, tratamentele injec-tabile ar putea fi efectuate de cátre persoane fizice neinstruite, de aceea, de-a lungul vietii, o persoaná poate primi mai multe injectii cu material contaminat, crescând În mod semnificativ riscul cumulat de infectie cu VHC.
În Egipt, tará cu o prevalentá foarte mare a hepatitei virale C, cele mai multe persoane au fost contaminate prin reutilizarea seringilor de sticlá În timpul campaniilor nationale de tratare a schistozo-miazei Între anii 196G si 1987. În mod similar, În India, prevalenta VHC În rândul pacientilor care au primit mai multe tratamente injectabile pentru boala Ka-la-azar este de 31,1% - semnificativ mai mare decât prevalenta observatá În populatia generalá [23].
Pe ^ngá tratamenul care presupune injectarea frecventá a preparatelor terapeutice, un alt risc de infectare pentru pacienti Îl comporta transmiterea VHC de la medicii infectati În cadrul manoperelor invazive. În baza studiilor retrospective, a fost sta-bilit cá rata transmiterii de la chirurgii infectati la pacientii lor operati a fost de G,26% În Marea Britanie si de G,13% În Germania, iar În Norvegia un chirurg cardiac a transmis În 3,7% cazuri HVC la pacientii operati [29]. În Mexic, Într-un studiu care a inclus 362 subiecti, 211 dintre care În lotul experimental si 151 În cel martor, a relevat cá În 7G (33,2%) cazuri s-a gásit o asociere semnificativá Între procedurile de anestezie si infectia cu VHC la pacientii cu interventii chirurgicale anterioare [7].
O categorie aparte de pacienti care sunt ex-pusi riscului de infectare cu HVC sunt receptorii de transplanturi de organe sau tesuturi. Estimarea prevalentei infectiei VHC la beneficiarii de transplant de organe este complicatá din cauza influentei preparatelor imunosupresante asupra acuratetei testelor serologice utilizate În mod obisnuit. Totusi, prevalenta anti-HCV la donatorii de organe, conform studiilor efectuate pe cadavre, variazá de la 4,2% la 5,1%, În functie de testul utilizat. Recipientii de organe de la donatorii anti-HCV pozitivi par a avea rate de seroconversie ridicate. Într-un studiu cu pacienti care au primit grefe de rinichi, 35% din beneficiarii de la donatori anti-HCV pozitivi au dezvoltat boalá de ficat post-transplant, iar 74% au prezentat dovezi de viremie [23].
Întru respectarea regulilor de control al infectiei cu VHC si reducerea riscului de infectare În instituée medico-sanitare, literatura de specialitate recomandá urmátoarele másuri de profilxie: respectarea tehnicii aseptice la efectuarea manoperelor medicale; asigurarea dezinfectiei si sterilizárii adecvate
a instrumentarului si a echipamentului medical; utilizarea echipamentului medical de unicá folosin-tá; respectarea regulilor de securitate a injectiilor; reducerea la maxim În institutiile medicale a inves-tigatiilor invazive si a administrárii neargumentate a injectiilor, prin Înlocuirea acestora cu metode ne-invazive de diagnostic si tratament; implementarea managementului corect al deseurilor rezultate din activitáti medicale; organizarea lichidárii inofensive a instrumentarului medical uzat; protectia eficientá a personalului medical (a tegumentelor si mucoaselor) la locul de muncá, prin asigurarea cu seturi de echi-pament de protectie personal, În functie de specificul activitátii profesionale; testarea personalului medical la markerul anti-HCV; limitarea transfuziilor de sânge si a derivatelor lui, cu exceptia situatiilor de strictá necesitate; screeningul organelor, tesuturilor si sper-mei donate cu teste cu sensibilitate si specificitate Înalte la prezenta markerului anti-HCV; excluderea persoanelor anti-HCV pozitive din lista de donatori de sânge, organe, tesuturi sau spermá.
ConcIuzii
1. Actualmente hepatita viralá C este o im-portantá problemá de sánátate publicá. În Întreaga lume, circa 2GG milioane de persoane, aproximativ 3% din populatia mondialá, sunt infectate cu virusul hepatitei C, iar 3-4 milioane reprezintá cazurile noi Înregistrate anual În lume. În Republica Moldova se estimeazá cá prevalenta infectiei cu VHC În populatia generalá este de aproximativ 5,G%.
2. În Republica Moldova, principalele grupe cu risc sporit de infectare cu hepatita viralá C sunt: pacientii hemodializati, utilizatorii de droguri intravenos si lucrátorii medicali.
3. La nivel global, incidenta anticorpilor anti-HCV În rândul pacientilor hemodializati variazá În limite mari - de la 1G,5% pâná la 24%; prevalenta anti-HVC, la fel, variazá foarte mult de la o tará la alta - de la 5% pâná la 85%, iar În unele tári din Orientul Apropiat atinge chiar cifra de 95%.
4. Dupá reducerea ponderii transmiterii hepatitei virale C prin intermediul transfuziilor de sânge, partajarea de materiale contaminate de cátre utilizatorii de droguri intravenos a devenit cea mai importantá cale de transmitere a hepatitei virale C. În tárile comunitátii europene nivelul prevalentei HVC În rândul UDI variazá de la 25% pâná la 7G%.
5. Furnizorii de servicii medicale sunt supu§¡ unui risc sporit de infectare cu agentii infectiilor hemotransmisibile, inclusiv hepatita viralá C. Astfel, unele grupuri de lucrátori medicali au o prevalentá mai maltá a HVC, dovedind faptul cá o parte din ocupatiile medicale comportá un risc mai mare de infectare.
Bibliografie
1. Agarwal S.K. Hemodialysis of patients with HCVinfection: isolation has a definite role. In: J. Nephron. Clin. Pract., 2011; nr. 117, p. 328-332.
2. Albeldawi M., Ruiz-Rodriguez E.R., Carey W. D. Hepatitis C virus:prevention, screening, and interpretation of assays. In: Cleveland clinic journal of medicine, vol. 77, nr. 9, September 2010, p. 616-626.
3. Bellissimo-Rodrigues W.T., Machado A.A., Bellissimo-Rodrigues F. et al. Prevalence of hepatitis B and C among Brazilian dentists. In: Infect Control Hosp. Epidemiol., 2006, nr. 27, p. 887-888.
4. Bin Selm S. Prevalence of hepatitis C virus infection among hemodialysis patients in a single centre in Yemen. In: Saudi J. Kindey Dis. Transplant, 2010; nr. 21(6), p. 1165-1168.
5. Chak Er., Talal An. H., Sherman K. E. et al. Hepatitis C virus infection in USA: an estimate of true prevalence. In: J. Liver International, 2011, p. 1090-1101.
6. Chuan-Mo Lee, Chao-Hung Hung, Sheng-Nan Lu et al. Hepatitis C virus genotypes: clinical relevance and therapeutic implications. In: Chang Gung Med. J., vol. 31, no. 1, January-February, 2008, p. 16-25.
7. Contreras A.M., Sotelo M., Celis A. et al. Nosocomial transmission of hepatitis C associated with anesthesia procedures: a case-control study. In: Salud Publica Mex., 2011; nr. 53, Suppl 1, p. 19-25.
8. Deisenhammer S., Radon K., Nowak K. et al. Needlestick injuries during medical training. In: J. Hosp. Infect., 2006, nr. 63, p. 263-267.
9. ECDC. Annual epidemiological report. Reporting on 2009 surveillance data and2010 epidemic intelligence data. 2011, p. 47-49, 51-52. accesat la adresa: http:// ecdc.europa.eu/en/publications/Publications/1111_ SUR_Annual_Epidemiological_Report_on_Commu-nicable_Diseases_in_Europe.pdf
10. ECDC. Technical report. Surveillance and prevention of hepatitis B andCin Europe. Stockholm, October 2010, p. 23-26.
11. ECDC. Technical report: Hepatitis B and C in the EU neighbourhood: prevalence, burden of disease and screening policies. September 2010, p. 7-25. Accesat la adresa: http://ecdc.europa.eu/en/publications/ Publications/TER_100914_Hep_B_C%20_EU_neigh-bourhood.pdf
12. Fallahian F., Najafi At. Epidemiology of hepatitis C in the Middle Est. In: Saudi J. Kidney Dis. Transplant, 2011; nr. 22(1), p. 1-9.
13. Fitzpatrick F., McIlvenny G., Oza A. et al. Hospital infection society prevalence survey of Healthcare Associated Infection 2006: comparison of results between Northern Ireland and the Republic of Ireland. In: J. Hosp. Infect., 2008, nr. 69, p. 265-273.
14. Garfein R.S., Swartzendruber A., Ouellet L.J. et al. Methods to recruit and retain a cohort of young-adult injection drug users for the Third Collaborative Injection Drug Users Study/Drug Users Intervention Trial (CIDUS III/DUIT). In: Drug Alcohol Depend., 2007; nr. 91, p. 4-17.
15. Gheorghe L., Csiki Ir. Ev, Iacob Sp. et al. The prevalence and risk factors of hepatitis C virus infection in adult population in Romania: a Nationwide Survey 2006-2008. In: J. Gastrointestin. Liver. Dis., December 2010, vol. 19, no. 4, p. 373-379.
16. Han Li, Shi-xiang W. Hepatitis C viral infection in a Chinese hemodialysis unit. In: Chin. Med. J., 2010; nr. 123(24), p. 3574-3577.
17. Humphreys H., Smith E.T. et al. Prevalence surveys of healthcare-associated infections; what do they tell us, if anything? In: Clin. Microbiol. Infect., 2006, nr. 12, p. 2-4.
18. Ilgüy D., Ilgüy M., Semanur D. et al. Prevalence of the patients with history of hepatitis in a dental faculty. In: Med. Oral. Patol. Oral. Cir. Bucal, 2006, nr. 11, p. E29-E32.
19. Journal Viral Hepatitis, January 2011, vol. 19, nr. 1, p. 26-35.
20. Journal Viral Hepatitis, October 2011, vol. 20, nr. 1, p. 12-13.
21. Kershenobich D., Razavi H. A., Sanchez-Avila J. Fr. et al. Trends and projections of hepatitis C virus epidemiology in Latin America. In: J. Liver International, 2011, p. 18-29.
22. Martin N. K., Vickerman P., Foster Gr. R. et al. Can antiviral therapy for hepatitis C reduce the prevalence of HCV among injecting drug user populations? A modeling analysis of its prevention utility. In: Journal of Hepato-logy, 2011, vol. 54, p. 1137-1144.
23. Martins T., Narciso-Schiavon J. L., Schiavon L. de L. et al. Epidemiology of hepatitis C virus infection. In: Rev. Assoc. Med. Bras., 2011; nr. 57(1), p. 105-110.
24. Pantea V. Hepatitele virale acute§i cronice. Actualitap. Chijináu, 2009, p. 224.
25. Pantea V., Spanu C., Cojuhari L. et al., HepatitaviralaC acuta. Particularitaple clinice, epidemiologice, imuno-logice §i de tratament la persoanele de várstá tánárá §i medie. Chijináu, 2009, p. 10-12.
26. Protocol clinic national. Hepatita virala Cacuta la adult. Chijináu, 2008, p. 8-9.
27. Rahnavardi M., Mohammadmehdi S., Moayed S. Hepatitis C in hemodialysis patients: current global magnitude, natural history, diagnostic difficulties, and preventive measures. In: Am. J. Nephrol., 2008; nr. 28, p. 628-640.
28. Yan Z., Fan K., Wang W. et al. Changing pattern ofclinical epidemiology on hepatitis C virus infection in Southwest China. In: Hepat. Mon., 2012; nr. 12(3), p. 196-204.
29. Zaaijer H.L., Appelman P., Frijstein G. Hepatitis C virus infection among transmission-prone medical personnel. In: Eur. J. Clin. Microbiol. Infect. Dis., 2012, Jul; nr. 31(7), p. 1473-1477.
30. Круглов Ю.В., Низова Н.Н., Кислых Е.Н. и др. Pезультаты дозорных эпидемиологических исследований распространенности серологических маркеров ВИЧ-инфекции, гепатита С и сифилиса среди потребителей инъекционных наркотиков. В: Профтактична медицина, эшдемюлопя, 1шкробюлопя, вiрусологiя, паразитолопя, шфекцшн iхвороби, №4 (16), 2011, c. 14-20.
Prezentat la 20.01.2013 Octavian Sajen, doctorand, Centrul Nacional de Sánátate Publicá Tel.: (022) 737322, mobil: 069815023, e-mail: lehv@cnsp.md
