CC BY
11Bibliografie
1. IDF Diabetes Atlas. Eight edition. 2017. www.diabete-satlas.org
2. Anularulstatistic2016. www.cnms.md
3. The top 10 causes od death. Fact sheet. Updated January 2017. www.who.int.
4. ADA Standards of medical care in diabetes - 2018. in: Diabetes Care, 2018, nr. 41 (suppl. 1), p. 73-85.
5. Protocolul Clinic National,,Diabetulzaharat necompli-cat". 2017, p. 39-52.
6. Hirst J.A., Farmer A.J., Ali R., et al. Quantifying the effect of metformin treatment and dose on glycemic control. in: Diabetes Care, 2012, nr. 35(2), p. 446-454.
7. Ponssen H.H., Elte J.W., Lehert, P. et al. Combined metformin and insulin therapy for patients with type 2 diabetes mellitus. in: Clinical therapeutics, 2000, nr. 22(6), p. 709-718.
8. Wulffelé M.G., Kooy A., Lehert P., et al. Combination of insulin and metformin in the treatment of type 2 diabetes. in: Diabetes Care, 2002, nr. 25(12), p. 2133-2140.
9. Vos R.C., van Avendonk M.J., Jansen H., et al. Insulin monotherapy compared with the addition of oral glucose-lowering agents to insulin for people with type 2 diabetes already on insulin therapy and inadequate glycaemic control. in: Cochrane Database, 2016, nr. 9, p. 142-151.
10. Selvin E., Bolen S., Yeh H.C. Cardiovascular outcomes in trials of oral diabetes medications: a systematic review. in: Archives of internal medicine, 2008, nr. 168(19), p. 2070-2080.
11. Effect of intensive blood-glucose control with metformin on complications in overweight patients with type 2 diabetes (UKPDS34). UK Prospective Diabetes Study (UKPDS) Group. in: Lancet, 1998, nr. 352(9131), p. 854-865.
12. Andrew McGovern, William H., Silvio C., et al. Comparison of medication adherence and persistence in type 2 diabetes: A systematic review and meta-analysis. in: Diabetes, Obesity and Metabolism, 2018, nr. 20(4), p. 1040-1043.
13. Katy E. Trinkley., Daniel C. Malone., Jennifer A. Nelson. Prescribing attitudes, behaviors and opinions regarding metformin for patients with diabetes: a focus group study. in: Therapeutic Advances in Chronic Disease, 2016, nr. 7(5), p. 220-228.
14. Silvio E. inzucchi, Richard M. Bergenstal, John B. Buse, et al. Managementofhyperglycaemiain type2diabetes, 2015: a patient-centred approach. Update to a Position Statementof the American Diabetes Association and the European Association for the Study of Diabetes. in: Diabetes Care, 2015, nr. (38), p. 140-149.
15. Protocolul Clinic National,,Diabetulzaharat necompli-cat". 2017, p. 26.
16. Khunti S., Davies M.J., Khunti K. Clinical inertia in the management of type 2 diabetes mellitus: a focused literature review. in: The British Journal of Diabetes, nr. 2(15), p. 65-69.
17. Reach G., Pechtner V., Gentilella R., et al. Clinical inertia and its impact on treatment intensification in people with type2 diabetes mellitus. in: Diabetes and metabolism, 2017, nr. 43(6), p. 501-511.
18. Donnan P.T., MacDonald T.M., Morris A.D. Adherence to prescribed oral hypoglycaemic medication in a population of patients with Type 2 diabetes: a retrospective cohort study. in: Diabetes and metabolism, 2002, nr. 19(4), p. 279-284.
Dumitru Harea, asist. univ.,
Catedra Endocrinologie,
iP USMF Nicolae Testemitanu,
tel.: 069666021, e-mail: dumitru.harea@usmf.md
PACIENTUL CU OBEZITATE IN PRACTICA MEDICULUI DE FAMILIE
Carolina PITERSCHI1, Stela VUDU1, Larisa ZOTA2, Lorina VUDU1,
'Laboratorul de endocrinologie, IP USMF Nicolae Testemitanu, 2Catedra Endocrinologie, IP USMF Nicolae Testemitanu
Rezumat
Obezitatea evolueaza cu o viteza impresionanta, devenind o problemü globala de sanatate publica. Ea este o boala complexü, care asociaza comorbiditati cu rise inaltpentru sanatate. Obiectivul de baza in tratamentul obezitatii este de a reduce morbiditatea §i mortalitateapopulatiei in general. Aceasta nu este o sarcina doar a medicului, ci §i a pacien-tului, care trebuie sa con§tientizeze ca tratamentul maladiei date este pentru toata viata. Acest articol descrie cauzele obezitatii, bolile asociate, algoritmul de diagnostic §i de tratament al obezitatii in practica medicului de familie.
Cuvinte-cheie: obezitate, diagnostic, tratament, medicina de familie
Summary
Obese patient in family doctor practice
The prevalence of obesity has increased dramatically all over the world. This is a complex condition which places a person at risk ofmultiple health problems. The aim of obesity management is to reduce associated morbidity and mortality. Both clinicians and patients should know that the obesity treatment is a lifelong task. They should also set realistic goals before starting the treatment. This report describes the causes of obesity, its co-morbidities, diagnosis and treatment algorithm of obese patient in the practice of family doctor.
Keywords: obesity, diagnosis, treatment, general practice Резюме
Ожирение в практике семейного врача
Распространенность ожирения резко возросла во всем мире. Это комплексное заболевание, которое ставит под угрозу здоровье человека. Основная цель лечения ожирения - снижение риска развития сопутствующих заболеваний и увеличение продолжительности жизни больного. Это задача не только клинициста, но и пациента, который должен осознать, что лечение ожирения является пожизненной задачей. Поэтому они обязаны поставить перед собой реалистичные цели. В статье описаны причины развития ожирения, коморбидные состояния, а также алгоритм диагностики и лечения пациента с ожирением в практике семейного врача.
Ключевые слова: ожирение, диагностика, лечение, общая врачебная практика
Introducere
Evolutia impresionantâ a obezitâtii în toate târile lumii a creat o problemâ majorâ de sânâtate publicâ, fiind definitâ de OMS ca "epidemie globalâ". Caracterul sâu pandemic afecteazâ nu doar târile dezvoltate, ci si cele în curs de dezvoltare. Mai mult de 1,9 miliarde de adulti din întreaga lume sunt supraponderali, dintre care, 650 de milioane sunt obezi [1]. Conform datelor Ministerului Sânâtâtii al Republicii Moldova pentru anul 2015, în tara noas-trâ se înregistreazâ 58.126 obezi, dintre care 3546 sunt copii.
Obezitatea este definitâ ca o acumulare exce-sivâ de tesut adipos din cauza dezechilibrului dintre aportul si consumul de energie [1].
Actualmente, obezitatea nu mai este o problemâ exclusiv endocrinologicâ. Conduita acestor pacienti trebuie sâ fie multidisciplinarâ, cu implica-rea cardiologilor, gastroenterologilor, chirurgilor, precum si a medicilor de familie. Medicul de familie poate contribui la depistarea timpurie si preîntâm-pinarea dezvoltârii comorbiditâtilor obezitâtii, în special la persoanele cu risc sporit.
Etiologie
Etiologia supraponderii reflectâ o interactiune a factorilor de mediu si a celor genetici. Cu toate câ valoarea factorului genetic este cert, rolul factorilor de mediu în etiologia obezitâtii este major. Sunt subliniati factorii demografici, socioculturali, bio-logici, comportamentali, precum activitatea fizicâ, tabagismul si consumul de alcool. Un rol aparte îl detine regimul alimentar. Astfel, rezultatele unui studiu privind obiceiurile alimentare, efectuat în Moldova, au arâtat câ, în comparatie cu persoanele normoponderale, cele obeze omit micul dejun, fac abuz alimentar spre sfârsitul zilei si mânâncâ frec-vent atunci când sunt obosite, stresate si au gustâri nocturne [2].
Comorbiditâti
Obezitatea este o boalâ metabolicâ cu urmâri nefaste asupra stârii de sânâtate. Ea este asociatâ cu peste 30 de afectiuni, influentând morbiditatea si mortalitatea populatiei. Bârbatii cu un indice al ma-sei corporale (IMC) mai mare de 30 kg/m2 decedeazâ de 2,5 ori mai frecvent decât semenii lor. Patologiile asociate obezitâtii sunt: hipertensiunea arterialâ, boala ischemicâ a cordului, diabetul zaharat tip 2, hiperlipidemia, bronhopneumopatia cronicâ ob-structivâ, boala varicoasâ, artrita, în special la nivel coxofemural si genunchi, calculi biliari, sindrom de apnee în somn, accidente cerebrovasculare. Asoci-erea diabetului zaharat tip 2 si a obezitâtii creste de 11 ori riscul de deces [3, 4].
Fiecare 5 unitati in exces ale IMC la barbati re-prezinta un factor de rise pentru adenocarcinomul de esofag, glanda tiroida si intestin. La femei, o astfel de corelatie s-a observat pentru cancerul de endo-metriu, vezica biliara, cancerul renal. Este descrisa si corelatia pozitiva dintre obezitate si cancerul de prostata la barbati si cancerul glandei mamare la femei. Mai mult decat atat, excesul ponderal este considerat factor de risc in dezvoltarea acestor maladii [5].
Obezitatea influenteaza capacitatea reproductiva atat la femei, cat si la barbati. Adolescentele in varsta de 18 ani cu un IMC mai mare de 35 kg/m2 prezinta dereglari de ciclu menstrual de 1,75 mai frecvent decat cele cu IMC de 20 kg/m2. Incidenta infertilitatii la femeile cu un IMC mai mare de 30 kg/ m2 este de 2,5 ori mai inalta. Iar obezitatea mamei in timpul sarcinii creste riscul de dezvoltare a obezitatii la copil la varsta de 2-7 ani [6, 7].
Nu in ultimul rand, excesul ponderal implica "dereglari" psihologice, cu izolare sociala, diminuarea activitatii sexuale, complexe, subapreciere de sine, depresie [8].
Examinarea pacientului cu obezitate
Evaluarea persoanei cu obezitate este complexa si presupune aprecierea gradului de exces ponderal, cauzele dezvoltarii acestuia, riscul cardiovascular si asocierea altor comorbiditati.
Cea mai simpla metoda de apreciere a gradului de suprapondere este indicele masei corporale. Formula folosita in calculul acestuia este simpla: IMC = greutatea (kg)/fnaltime (m)2. O persoana cu IMC mai mic de 18,49 se considera subponderal; intre 18,50 si 24,99 - greutate normala; intre 25 si 29,99 - supra-ponderal; intre 30,00 si 34,99 - obezitate gradul I; intre 35,00 si 39,99 - obezitate gradul II; 40,00 sau mai mult - obezitate gr. III sau morbida [1]. Totusi, aceasta clasificare ignora eterogenitatea patologiei, tipul de distributie a tesutului adipos, fenotipul metabolic si riscul cardiometabolic. De aceea, se recomanda examinarea antropometrica, cu aprecierea circum-ferintei abdominale (CA), circumferintei soldului (CS) si raportului acestora, grosimii plicii cutanate. Acesti parametri sunt indicatori ai adipozitatii viscerale, ce se coreleaza cu sindromul metabolic si riscul cardiovascular. Distributia abdominala a tesutului adipos este asociata cu un risc cardiovascular mai inalt, comparativ cu distributia periferica a acestuia. Conform criteriilor Asociatiei Americane de Diabet, CA la barbati nu trebuie sa depaseasca 102 cm, iar la femei - 88 cm [9, 10].
Examenul general va include si examenul articulatiilor, prezenta semnelor de ateroscleroza, diabet zaharat.
Anamneza pacientului va puncta factorii cu influentá asupra masei corporale. Se va preciza momentul de debut al adaosului in greutate, peri-oada de adaos ponderal mai intens, evenimentele din viatá asociate cu un adaos ponderal. Pacientul va fi interogat despre conditiile de viatá, de muncá (cum se deplaseazá la serviciu, serviciu de birou/nu), obiceiurile alimentare, starea civilá (cine pregáteste mancarea), unde face cumpáráturi, cat timp petrece in fata televizorului sau calculatorului, face sau nu face sport, petrece sau nu petrece activ timpul liber, activitatea zilnicá i-ar permite sau nu sá modifice regimul alimentar, administreazá sau nu remedii medicamentoase, cum au influentat sarcina si aláp-tarea masa corporalá, fumeazá sau a abandonat acest viciu.
Investigatiile de laborator vor permite aprecie-rea statutului metabolic lipidic, glucidic, starea func-tionalá a ficatului, dar si vor exclude o cauzá secundará a obezitátii. Va fi apreciat nivelul de colesterol total, LDL, HDL, trigliceride, glicemia, ALT, AST, acid uric. Cresterea nivelului glicemiei peste 5,6 mmol/l, o anamnezá familialá agravatá pentru diabet zaharat, prezenta semnelor de insulinorezistentá (achantosis nigricans, hirsutism, tip abdominal de distributie a tesutului adipos s.a.) sunt indicatii pentru efectuarea testului oral de tolerantá la glucozá [11].
Diagnosticul diferential impune excluderea cauzelor secundare ce favorizeazá excesul ponderal: hipotiroidia, sindromul Cushing, insulinomul, obezi-tatea hipotalamicá, sindroamele genetice (Prader-Willi, Laurence MoonBiedl s.a.), deficitul hormonului de crestere, folosirea contraceptivelor orale, sarcina, tratamentul medicamentos (cu fenotiazine, valproat de natriu, carbamazepiná, antidepresante triciclice, preparate de litiu, glucocorticoizi, tiazolidindione, sulfonilureice, insuliná, blocanti ai adrenoreceptori-lor, antagonist de serotoniná, in special ciprohepta-dina); abandonarea fumatului, dereglári ale compor-tamentului alimentar (bulimie, sindromul gustárilor nocturne), hipogonadism, pseudohipoparatiroidie, alimentare parenteralá neadecvatá [12].
Tratamentul obezitátii
Fiind o boalá cronicá, obezitatea necesitá un tratament complex si de duratá. Scopul principal este de a micsora riscul de dezvoltare a comorbiditátilor si cresterea longevitátii [13].
Abordarea moderná a pacientului cu obezitate presupune nu doar stabilirea indicatiilor pentru initierea tratamentului, ci si aprecierea stárii psiho-logice a acestuia, motivarea si pregátirea lui pentru a pierde in greutate. Dacá pacientul nu este suficient de motivat sau predominá indiferenta, anxietatea ori depresia, tratamentul va esua. lar fiecare esec reduce
rata de succes in viitor. ín acest caz, se recomandá consultatia psihologului [14].
Actualmente se considerá sigurá si eficientá metoda pierderii treptate in greutate (cate 0,5-1,0 kg/ sáptámaná), timp de 4-6 luni, si mentinerea acestui rezultat pentru o perioadá indelungatá. ín asa mod se pierd 5-15% din masa initialá din contul masei grase, si nu din contul celei musculare, osoase sau lichide. Acest regim nu este dificil de respectat de cátre pacient, iar riscul de acumulare ulterioará a kilogramelor este minim. Respectarea diferitor diete ce promit o pierdere ponderalá rapidá va duce la un adaos ponderal imediat dupá revenirea la regimul alimentar obisnuit [14, 16].
Un tempo mai intens de pierdere ponderalá este recomandat pacientilor cu: risc inalt de com-plicatii metabolice, obezitate morbidá (IMC>40) asociatá cu sindrom de apnee in somn si inainte de interventii chirurgicale planice.
Criteriile de excludere a pacientilor din progra-mul de pierdere ponderalá sunt [17]:
♦ limitári temporare: sarcina si aláptarea, incapacitatea temporará de muncá, alt tratament concomitent care duce la pierdere ponderalá sau creste riscul de dezvoltare a aritmiilor;
♦ contraindicatii relative: litiaza biliará, osteo-poroza, anamneza agravatá, patologia oncologicá, insuficienta renalá si cea hepaticá, bolile infectioase, bulimia;
♦ contraindicatii absolute: stárile terminale;
♦ altecauze: incapacitatea sau imposibilitatea respectárii recomandárilor specialistului; pierderea prea rapidá in greutate (mai mult de 5 kg/luná).
Principiile de bazá in tratamentului excesului ponderal sunt:
1. Regimul alimentar. Corectarea regimului alimentar, cu limitarea aportului caloric, este recoman-datá tuturor pacientilor. ínsá, acesta trebuie sá asigure un aport suficient de micro- si macronutrimenti, fibre alimentare si lichide. un echilibru energetic optim poate fi asigurat printr-un consum mediu de 12001500 kcal/zi pentru femei si 1500-1800 kcal/zi pentru bárbati. Deficitul caloric zilnic de 500-750 kcal sau 30% din aportul caloric al pacientului va duce la o pierdere ponderalá lentá, dar stabilá. Astfel, reducerea aportului caloric zilnic cu 300-500 kcal a unui pacient cu IMC 27-35 kg/m2 va duce la o pierdere ponderalá de 300-500 g/sáptámaná. Persoanele cu un IMC mai mare de 35 kg/m2 trebuie sá reducá din aportul caloric zilnic 500-1000 kcal, ceea ce va conduce la o pierdere ponderalá de 500-1000 g/sáptámaná. Acest ritm de pierdere ponderalá este real si este suportat usor de cátre pacient. Un aport caloric mai mic de 1200 kcal/ zi la femei si 1500 kcal/zi la bárbati se efectueazá doar sub evidenta medicului curant.
Pentru a micsora aportul caloric se recomandâ: limitarea aportului de produse alimentare cu densi-tate energeticâ înaltâ (grâsimi animaliere, patiserie, bâuturi îndulcite) si aport crescut de produse cu den-sitate energeticâ micâ (fructe, legume); excluderea din alimentatie a produselor semifabricate; limitarea alcoolului (nu mai mult de 2 portii/zi pentru bârbati si 1 pentru femei) [18, 19].
Respectarea orelor mesei are un rol la fel de important în tratamentul obezitâtii. Mestecarea permanentâ si gustârile frecvente duc la o supraali-mentare necontrolatâ, cu dereglarea ritmului de se-cretie a insulinei, grelinei, leptinei si a altor substante cu rol reglator al poftei de mâncare si senzatiei de satietate. De aceea, se recomandâ servirea meselor în cantitâti mici, la fiecare 3 ore. Pofta de mâncare poate fi jugulatâ cu apâ, dacâ nu este efect - cu un mâr, morcov, ardei dulce. Portiile trebuie micsorate treptat, pentru a reduce extinderea mecanicâ a sto-macului. Se exclud activitâtile nocive în timpul mesei, precum cititul sau privirea televizorului, deoarece acestea inhibâ centrul de satietate. Acelasi efect îl are consumul rapid al produselor alimentare [20]. Ultimul aport alimentar trebuie sâ fie cu minimum trei ore înainte de somn.
Aportul crescut de apâ va scâdea pofta de mâncare, dar si va contribui la o crestere a eficacitâtii de scâdere ponderalâ. S-a observat câ servirea a 500 ml de apâ înaintea fiecârei mese de bazâ, timp de 12 sâptâmâni, va asigura o eficacitate cu 44% mai mare de scâdere ponderalâ la pacientii cu obezitate [21].
2. Activitatea fizicà. Modificarea regimului de activitate fizicâ este un punct forte în terapia obezitâtii. Ea va asigura o pierdere ponderalâ de duratâ, va preîntâmpina adaosul ponderal dupâ tratament si va influenta pozitiv calitatea vietii. Activitatea fizicâ se referâ nu doar la efectuarea unor antrenamente speciale, dar si la cresterea activitâtii fizice pe par-cursul întregii zile.
Se recomandâ cheltuieli de 400 kcal/zi prin intermediul activitâtii fizice. Pentru început se recomandâ 30 minute de plimbare activâ în aer liber. Pentru persoanele cu obezitate morbidâ se recomandâ 3 plimbâri a câte 10 minute pe zi. Exercitiile fizice nu vor duce la o diminuare tintitâ a tesutului adipos, ci vor contribui la cresterea masei musculare. Din acest motiv, deseori initierea activitâtii fizice duce la un usor adaos ponderal, fapt ce îi face pe pacienti sâ abandoneze antrenamentele. Este important ca persoana sâ înteleagâ câ masa muscularâ formatâ va stimula metabolismul bazal, va creste sensibilitatea fatâ de insulinâ, va fi utilizatâ mai multâ energie formatâ din glucozâ, contribuind astfel la reducerea masei corpului. Efortul fizic va avea un efect favorabil si asupra performantei cardiace. în afarâ de plimbâri
se recomandâ înot, patinaj, schiat, dansuri, yoga, badminton s.a. [22].
3. Interventiile cosmetologice: metode inva-zive (liposuctia) si neinvazive, destinate diminuârii cantitâtii locale de tesut adipos.
4. Tratamentul chirurgical. Chirurgia bariatricâ este o metodâ contemporanâ de tratament al obezitâtii. Indicatii pentru interventie sunt: rezultatele nesatisfâcâtoare ale unui tratament conservator (adaos ponderal excesiv dupâ terapie si compen-sarea insuficientâ a patologiei concomitente) la persoanele cu vârsta cuprinsâ între 18 si 60 de ani si IMC >40 kg/m2; persoanele cu IMC >35 kg/m2 si patologii concomitente severe, evolutia cârora poate fi influentatâ prin scâdere ponderalâ. Tratamentul chirurgical este unul cu rezultate bune, dar nu de duratâ. Cercetârile relateazâ o crestere liniarâ a IMC în medie peste sase luni de la interventie [23].
Eficacitatea tratamentului - rezultate de duratâ
Scopul tratamentului obezitâtii este efectul de duratâ. Pierderea treptatâ si stabilâ a masei corporale va avea efect favorabil asupra sânâtâtii. O pierdere ponderalâ de 4-5 kg va scâdea IMC cu doar 2 uni-tâti, în schimb va contribui la micsorarea tensiunii arteriale, a nivelului de colesterol si trigliceride, va creste sensibilitatea fatâ de insulinâ. Doar 55% din persoane reusesc sâ pâstreze peste doi ani dupâ tratament masa corporalâ obtinutâ. Cauza este ur-mâtoarea: organismul tinde sâ revinâ la intensitatea metabolismului de pânâ la tratament. Este important ca pacientul sâ constientizeze aceastâ stare de lu-cruri si sâ nu cedeze într-un moment mai dificil. Se recomandâ automonitorizarea masei corporale, respectarea continuâ a regimului alimentar prestabilit, a activitâtii fizice zilnice de minimum 60 de minute, evitarea modului de viatâ sedentar.
Bibliografie
1. WHO. Obesity and overweight Fact sheet nr. 311. February 2018.
2. Vudu S., Piterschi C., Vudu L., Anestiadi Z. Obezitatea §i obiceiurile alimentare la persoanele din sudul Re-publicii Moldova. în: Buletinul Academiei de Çtiinte a Moldovei. Çtiinte medicale, 2017, nr. 3(55), p. 105109.
3. Lenz M., Richter T., Muhlhauser I. The Morbidity and Mortality Associated With Overweight and Obesity in Adulthood. In: Dtsch. Arztebl. Int., 2009, Oct., nr. 106(40), p. 641-648.
4. Murphy N.F., et al. Long-term cardiovascular consequences of obesity: 20-year follow-up of more than 15000 middle-aged men and women (the Renfrew-Paisley study). In: European Heart Journal, 2006, nr. 27(1), p. 96-106. doi: 10.1093/eurheartj/ehi506
5. Calle E.E. Obesity and cancer. In: British Medical Journal, 2007, Dec. 1, nr. 335(7630), p. 1107-1108.
6. KulieT., Slattengren A., Redmer J., Obesity and Women's Health: An Evidence-Based Review. in: J. Am. Board Fam. Med., January-February 2011, nr. 24, p. 75-85.
7. Rooney B., Schauberger C.W., Mathiason M.A. Impact of perinatal weight change on long-term obesity and obesity-related illnesses. in: Obstet. Gynecol., 2005, Dec., nr. 106(6), p. 1349-1356.
8. Wu Y.K., Berry D.C. Impact of weight stigma on physiological and psychological health outcomes for overweight and obese adults: A systematic review. in: J. Adv. Nurs, 2017, Nov. 23. doi: 10.1111/jan.13511.
9. Garvey W., Garber A., Mechanick J., et al. American association of clinical endocrinologists and American college of endocrinology position statemen t on the 2014 advanced framework for a new diagnosis of obesity as a chronic disease. in: Endocr. Pract., 2014, vol. 20, nr. 9, p. 977-989.
10. Vazquez G., Duval S., Jacobs DR., Silventoinen K. Comparison of Body Mass Index, Waist Circumference, and Waist/Hip Ratio in Predicting Incident Diabetes: A Meta-Analysis. in: Epidemiol. Rev., 2007, nr. 29, p. 115-128. Epub. 2007 May 10.
11. Bray G., Frühbeck G., Ryan D., Wilding J. Management of obesity. in: Lancet, 2016, May 7, nr. 387(10031), p. 1947-1956. doi: 10.1016/S0140-6736(16)00271-3. Epub. 2016 Feb. 10.
12. Karam J., McFarlane S. Secondary causes of obesity. in: Therapy, 2007, nr. 4(5), p. 641-650.
13. Hainer V., Toplak H., Mitrakou A. Treatment modalities of obesity: what fits whom? in: Diabetes Care, 2008, Feb., nr. 31, suppl. 2, p. 269-277. doi: 10.2337/dc08-s265
14. Logue E., et al. Longitudinal Relationship between Elapsed Time in the Action Stages of Change and Weight Loss. in: Obesity Research, 2005, nr. 12, p. 1499-1508.
15. O'Brien S., Holubkov R., Reis E. Identification, evaluation, and management of obesity in an academic primary care center. in: Pediatrics, 2004, Aug., nr. 114(2), p. 154-159.
16. Suastika K. Update in the management of obesity. in: Acta Med. indones., 2006, Oct.-Dec., nr. 38(4), p. 231237.
17. Aronne L. Classification of obesity and assessment of obesity-related health risks. in: Obes. Res., 2002, Dec., nr. 10, suppl. 2, p. 105-115.
18. Ello-Martin J., Roe L., Ledikwe J., et al. Dietary energy density in the treatment of obesity: a year-long trial comparing 2 weight-loss diets. in: Am. J. Clin. Nutr., 2007, Jun, nr. 85(6), p. 1465-1477.
19. Raynor H., Looney S., Steeves E., et al. The effects of an energy density prescription on diet quality and weight loss: a pilot randomized controlled trial. in: J. Acad. Nutr. Diet., 2012, Sep., nr. 112(9), p. 1397-1402.
20. Denney-Wilson E., Campbell K. Eating behaviour and obesity. in: BMJ, 2008, nr. 337. doi: https://doi. org/10.1136/bmj.a1926
21. Dennis E., Dengo A., Comber D., et al. Water consumption increases weight loss during a hypocaloric diet intervention in middle-aged and older adults. in: Obesity, 2010, vol. 18(2), p. 300-307.
22. Strasser B. Physical activity in obesity and metabolic syndrome. in: Ann. NY Acad. Sci., 2013, Apr., nr. 1281(1), p. 141-159.
23. Maleckas A., Gudaityté R., Petereit R. Weight regain after gastric bypass: etiology and treatment options. In: Gland Surg., 2016, Dec., nr. 5(6), p. 617-624.
Carolina Piterschi, lector, Laboratorul de endocrinologie, IP USMF Nicolae Testemitanu, tel: 069120007
e-mail: carolina.piterschi@usmf.md
CZU: 616.441-008.64:614.253.1
HIPOTIROIDIA iN PRACTICA MEDICULUI DE FAMILIE: ACTUALITATI iN DIAGNOSTIC §I TRATAMENT
Lorina VUDU12, Larisa ZOTA1, Stela VUDU2, Carolina PITERSCHI2,
'Catedra Endocrinologie, IP USMF Nicolae Testemitanu, 2Laboratorul de endocrinologie, IP USMF Nicolae Testemitanu
Rezumat
Hipotiroidia este cea mai frecventa afectiune endocrina §i se caracterizeaza prin deficienta hormonilor tiroidieni. Scaderea concentratiei hormonilor se rasfrange asupra tuturor organelor §i sistemelor organismului uman. Aproape jumatate din cazurile de hipotiroidism sunt diagnosticate intamplator, deoarece in stadiile initiale ale dezvoltarii sale, hipotiroidia se desfa§oara asimptomatic. Diagnosticul contemporan al sindromului de hipotiroidie este bazat pe determinarea concentratiei de TSH §i de T4 liber; ace§ti indici se utilizeaza §i pentru a controla eficienta tratamen-tului persoanelor cu hipotiroidie. Se recomanda depistarea cazurilor noi la unele grupe de pacienti. Circa 5-10% dintre pacientii bine controlati biochimic, cu hipotiroidie tratata cu L-T4, prezinta simptome persistente, cum ar fi depresia §i dereglarea starii psihice.
Cuvinte-cheie: hipotiroidie, diagnostic, tratament, medic de familie
Summary
Hypothyroidism in family physician practice: actualities in diagnosis and treatment
Hypothyroidism is the most common endocrine disorder characterized by hormone deficiency. Decrease in thyroid hormone levels affects all organs and systems of the human body. Nearly half of the cases of hypothyroidism are randomly diagnosed, as hypothyroidism occurs asympto-matically in its early stages of development. The current diagnosis of hypothyroidism is based on the determination of free TSH and T4; these indices are also used to control treatment efficacy. Screening is recommended in some pa-
