CC BY
9and rehabilitation in first traumatic anterior dislocation of the shoulder: long-term evaluation. In: Arthroscopy, 2005; nr. 21, p. 55-63.
5. Larrain M.V., Botto G.J.,Montenegro H.J. et al. Arthroscopic repair of acute traumatic anterior sholder dislocation in young athletes. In: Arthroscopy, 2001; nr. 17, p. 373-377.
6. Shah A.S., Karadsheh M.S., Sekya J.K. Failure of operative treatment for glenohumeral instability: etiology and managment. In: Arthroscopy, 2011; nr. 27(5), p. 681694.
7. Thai R., Nofziger M., Bridges M., Kim JJ. Arthroscopic Bankart repair using Knotliss or BioKnotliss suture anchors: 2-7-year results. In: Arthroscopy, 2011; nr. 23 (4), p. 367-375.
8. Randelli P., Ragone V., Carminati S., Cabitza P. Risk factors for recurence after Bankart repair a sistematic review. In: Knee Surg. Sports Traumatol. Arthroscopy, 2012; nr. 20 (11), p. 2139-2147.
9. Vetrilâ V., Erhan N., Darciuc M. Sutura artroscopicâ transglenoidalâ a leziunii Bankart - o metodâ de trata-ment în instabilitatea anterioarâ a umârului. În: Revista românâ de Ortopedie $i Traumatologie SOROT, 2010, vol. 20, nr. 2, p. 279-283.
10. Voos J.E., Livermore R.W., Feeley B.T. et al. Prospective evaluation of arthroscopic bankart repair for anterior instability. In: Am. J. Sports Med., 2010; nr. 38 (2), p. 302-307.
Nicolae Erhan, d.m.,
Catedra Ortopedie si Traumatologie,
USMF N. Testemitanu
Chisinâu, bd. Stefan cel Mare 190,
Mob.: +37379627401,
E-mail: drerhan.nicolae@gmail.com
OSTEOCONDRITA DISECANTÄ A GENUNCHIULUI: ASPECTE DE DIAGNOSTIC §I DE TRATAMENT
Nicolae ERHAN1, Anatol BELOUS2, Petru BELOUS3,
'USMF N. Testemitanu, Catedra Ortopedie §i Traumatologie; 2IMSP Spitalul Clinic de Traumatologie çi Ortopedie
Summary
Osteochondritis dissecans of the knee: diagnostic and treatment options
The paper is exposed to the principles of assessment and treatment of 20patients with osteochondritis dissecans of the knee which were treated during 2011-2013 at the Traumatology and Orthopaedic Hospital. Pathogenesis, diagnostic principles, indications for surgical treatment, outcomes and functional recovery are analyzed and elucidated.
Keywords: osteochondritis dissecans of the knee, arthroscopy.
Резюме
Рассекающий остеохондроз коленного сустава: варианты диагностики и лечения
В данной работе включены принципы оценки и лечения 20 больных с рассекающим остеохондритом коленного сустава, которые проходили лечение в течение 2011-2013 г. в Клинической Больницы Травматологии и Ортопедии. Анализируются патогенез, диагностические принципы, показания к хирургическому лечению, результаты и функциональное восстановление.
Ключевые слова: рассекающий oстеохондроз коленного сустава, артро-скопия.
Introducere
Osteocondrita disecantä a genunchiului este un process patologic care afecteazä osul subcondral la copii si adolescent, cu zone de crestere deschise sau inchise, se caracterizeazä prin necrozä asepticä limitatä a osului subcondral si sechestrarea lui impreunä cu cartilajul. Prin urmare, au fost definite douä forme: 1) osteocondrita desecantä juvenilä (OCDJ); 2) osteocondrita desecantä la adulti (OCDA).
Incident generalä este estimatä la 15-30 cazuri la 100.000 populare. Maladia afecteazä mai frecvent bärba^ii cu varsta cuprinsä intre 10 si 20 de ani [9]. Zonele cel mai frecvent afectate sunt regiunea posterolateral a condilului femural medial (75%), zona portantä a condilului femural medial si lateral (20%), suprafa^a patelarä a condililor femurali (5%). Totusi, aceastä distribuye variazä in funche de autor [1, 3, 5].
Franz König (1881) a fost primul cercetätor care a folosit termenul de osteocondrita disecanta, desi Paget (1870) descrie inainte de el aceastä patologie ca o formä a unei necroze limitate. Initial König a descris procesul ca unul inflamator, dar si-a schimbat opiniile in 1926 [9]. Etiologia maladiei nu este cunos-cutä panä in prezent, dar diferite ipoteze patogenetice explicä producerea acestei necroze:
- teoria vasculara, care presupune aparca necrozei in urma spasmului vacular reflector, sau embolia capilarelor terminale ale osului epifizar;
- nu este ignoratä nici teoria traumatica, ischemia, factorii genetici si endocrini.
Studii recente au confirmat presupunerile lui Smillie [6], care a pretins cä osteocondrita disecantä juvenilä si osteocon-
drita disecantâ la adulcí ar avea etiologii diferite, asa cum ar fi cauzele traumatice la OCDA si posibilele anomalii de osificare la OCDJ. A fost acceptat faptul câ microtraumatismele repetate pot cauza fracturi ale osului subcondral (fracturi de stres), prin urma-re compromi^ánd alimentarea vascularâ spre zona leziunii [8].
Simptomele clinice ale osteocondritei disecante variazâ în funche de stadiul maladiei, la fazele incipiente sunt asociate cu simptome vagi si slab definite, incluzând disconfort articular, durere de diferite grade de intensitate si tumefiere. Plângerile comune includ: senza^ii de instabilitate pe genunchi, incapacitatea de a extinde complet articulaba.
Pe masurâ ce leziunea progreseazâ, simptome precum durerea, hidartroza, crepita^ii, blocaje articulare sunt observate mai frecvent. Foarte des clinica osteocondritei disecante este confundatâ cu clinica leziunilor de menisc, uneori este diagnosticatâ la un examen radiologic ocazional, efectuat dupâ un traumatism.
Examenul radiologic este metoda de bazâ si cea mai accesibilâ în diagnosticul osteocondritei disecante, leziunea osteocondralâ apare ca radiolucentâ în epifiza articularâ. În stadiile timpurii ale maladiei, pacien^ii pot prezenta radiografii normale si perntru diagnosticarea patologiei sunt necesare metode mai performante: RMN, TC, scintigrafia, artroscopia. Scintigrafia osoasâ cu Th este importantâ pentru evaluarea osteocondritei disecante în dinamicâ, gradul de captare osoasâ fiind un indicator important de vindecare a fragmentului osteocondral. Cu cât este captarea mai mare, cu atât creste activitatea osteoblasticâ si posibilitatea vindecârii.
În prezent, pentru evaluarea patologiei sunt utilizate mai multe clasificâri, dintre ele mai perfor-mantâ este clasificarea dupâ examinarea prin RMN, ce permite vizualizarea edemului, posibilele separâri subcondrale, starea calitâ^ii cartilajului articular, divizând evolu^ia maladiei în 4 stadii:
Stadiul I - zonâ micâ de îngrosare a cartilajului articular si scleroza osului subcondral;
Stadiul II -o zonâ bine circumscrisâ de os subcondral sclerotic, separat de restul epifizei de o linie radiolucentâ; fragmentul râmâne totusi atasat, exprimând o leziune stabilâ;
Stadiul III - leziuni cu fragmente detasate complet, care ramân în craterul leziunii;
Stadiul IV - detasarea totalâ a fragmentelor din craterul leziunii, denumite si corpi pierdup intraarticular [2].
Actualmente, este utilizatâ pe larg clasificarea artroscopicâ intraoperatorie a lui Guhl J.F. (1981), care defineste integritatea si stabilitatea fragmentului [4]:
I - cartilajul intact (rämolire);
II - fisura cartilajului; fragment stabil;
III - detasarea par^ialä (leziune de balama);
IV - craterul osteocondral si corpul osteocondral libere în articulare.
Conduita de tratament al osteocondritei disecante este influen^atä de mai mul^i factori: vârsta pacientului, maturitatea zonelor de crestere, starea osului subchondral, stabilitatea leziunii, localizarea, dimensiunile fragmentului si integritatea cartilajului articular.
Tratamentul conservator este indicat în stadiile incipiente ale maladiei si poate dura 10-18 luni. În aceastä perioadä, este esen^ialä sistarea oricarei activitä^i cu efort pe membru, ce produce durere la nivelul genunchiului: încetarea practicärii sportului, se recomandä folosirea cârjelor sau imobilizarea în atelä gipsatä pentru câteva luni. Scopul este facilita-rea vindecärii înainte ca procesul de crestere osoasä sä înceteze, tratamentul conservator fiind eficient pentru jumätate din cazuri în stadiile 1-2 [3, 7].
Tratamentul chirurgical este indicat atunci când tratamentul conservator esueazä si în caz de leziuni instabile sau dislocate. üb^iunile chirurgicale includ mläturarea simplä a fragmentului sau a corpului liber, forajul osului subcondral, fixarea fragmentului, mi-crofracturarea, autogrefa osteocondralä, alogrefarea si implantarea autologä a condrocitelor.
Materiale si metode
t
Experien^a proprie include 20 de bolnavi (14 bärba^i si 6 femei cu media de vârstä de 27 ani), trata^i chirurgical prin tehnica artroscopicä, în anii 2011-2013. Confirmarea diagnosticului preoperato-riu a fost efectuatä prin examenele clinic, radiologic, ultrasonografic, TC si RMN. S-a practicat artroscopia de diagnostic, cu confirmarea diagnosticului vizual, concretizarea datelor despre localizarea focarului pa-tologic, stadiul procesului, stabilitatea fragmentului, starea aparatului capsulo-ligamentar, a meniscurilor si cartilajului adiacent.
Prin metoda artroscopicä de tratament s-a efectuat: ablaÇia fragmentului detasat, debridarea lojei osoase cu aplicarea metodelor de stimulare regeneratorii a cartilajului (foraj transcondral, mi-crofracturare, artroplastia abrazivä). La un bolnav defectul a fost substituit cu membranä de colagen Chondro-Gide.
În perioada postoperatorie, a fost exclus efortul axial pe membrul operat timp de 8 säptämâni. În perioada de recuperare, s-a efectuat tratament fizi-oterapeutic si medicamentos, inclusiv introducerea în articulare a condroprotectoarelor.
Rezultate si discufii
Au fost urmári^i 16 pacien^i într-o perioadâ de la 4 la 20 de luni. Rezultate bune s-au constatât la 13 pacien^i, satisfâcâtoare - la 6. La to^i pacien^ii au dispárut semnele de blocaje articulare. La 3 din ei, în perioada postoperatorie, s-au înregistrat dureri în articulaba genunchiului, cauzate de schimbâri degenerativ-distrofice pronun^ate în articulaÇie.
Concluzii
Osteocondrita disecantâ a genunchiului nece-sitâ un diagnostic timpuriu pentru prevenirea com-plicaÇiilor tardive. Anamneza, examenul clinic, RMN si artroscopia sunt importante pentru diagnosticarea în timp util si pentru managementul conservativ sau chirurgical al procesului, pentru a pâstra inte-gritatea cartilajului si a articula^iei. Când acest lucru nu este posibil, pot fi folosite o varietate de tehnici reconstructive. Totusi, gravitatea procesului si lipsa unei opinii comune cer ca viitoarele studii sâ fie mai complexe si mai aprofundate.
Tratamentul artroscopic al osteocondritei disecante a genunchiului permite repararea osului si a stratului cartilaginos printr-o intervenue minim inva-zivâ. Astfel se ob^ine stoparea procesului patologic si recuperarea func^ionalâ timpurie a pacientului.
Summary
Osteomyelitis. Aspects of physiopathologic mechanisms and classification
Osteomyelitis represents a supurative bone infection which rises a lot of medical problems related with biofilm production, persistence of infection as well as resistence to antimicrobial agents. In the specialised literature there are a lot of classification systems of osteomyelitis, but no one is worlwide accepted. This systemic review brings into disscusion main physiopathological mechanisms involved in development of osteomyelitis and the most known classification systems of this.
Keywords: osteomyelitis, biofilms.
Biblografie
1. Detterline A.J., Goldstein J.L., Rue J.P., Bach B.R. Jr. Evaluation and treatment ofosteochondritis dissecans lesions of the knee. In: J. Knee Surg., 2008; nr. 21(2), p. 106-115.
2. Dipaola J.D., Nelson D.W., Colville M.R. Characterizing osteochondral lesions by magnetic resonance imaging. In: Arthroscopy, 1991, nr. 7, p. 101-104.
3. Donaldson L.D., Wojtys E.M. Extraarticular drilling for stable osteochondritis dissecans in the skeletally immature knee. In: J. Pediatr. Orthop., 2008; nr. 28(8), p. 831-835.
4. Guhl J.F. Arthroscopic treatment of osteochondritis dissecans. In: Clin. Orthop. Relat. Res., 1981; nr. 167, p. 65-74.
5. Hefti F., Beguiristain J., Krauspe R. et al. Osteochondritis dissecans: a multicenter study of the European Pediatric Orthopedic Society. In: J. Pediatr. Orthop. B., 1999; nr. 8(4), p. 231-245.
6. Smillie I.S. Osteochondritis dissecans: loose body in joints. Edinburgh: Churchill Livingstone; 1960.
7. Sales de Gauzy J., Mansat C., Darodes P.H., Cahuzac J.P. Natural course ofosteochondritis dissecans in children. In: J. Pediatr. Orthop. B., 1999; nr. 8(1), p. 26-28.
8. Stanitski C.L., Bee J. Juvenile osteochondritis dissecans of the lateral femoral condyle after lateral discoid menis-calsurgery. In: Am. J. Sports Med., 2004; nr. 32(3), p. 797-801.
9. Williams J.S. Jr., Bush-Joseph C.A., Bach B.R. Jr. Osteochondritis dissecans of the knee. In: Am. J. Knee Surg., 1998, nr. 11, p. 221-232.
Nicolae Erhan, d.m., Mob. +37379627401, E-mail: drerhan.nicolae@gmail.com
Leonid FEGHIU1, Iuliana FEGHIU2,
'IMSP Spitalul Clinic de Traumatologie çi Ortopedie; 2Catedra Fiziopatologie §i Fiziopatologie Clinicä, USMF N. Testemtfanu
Резюме
Остеомиелит. Физиопатологические и классификационные аспекты
Остеомиелит является гнойной инфекцией костей, течение которого усугубляется формированием биоплетк, персистирующей инфекцжй и устойчивостью к антибиотикам. В литературе описаны несколько классификаций остеомиелита, но ни одной общепризнанной. Этот литературный обзор приводит самые известные классификации и анализ основных патофизиологических механизмов развития остеомиелита
Ключевые слова: остеомиелит, биопленки.
OSTEOMIELITA. ASPECTE DE FIZIOPATOLOGIE §I DE CLASIFICARE
