CC BY
15CZU: 616.441-008.61:616.1/.12
MANIFESTÄRILE CARDIOVASCULARE ÎN HIPOTIROIDIE
Maria VDOVICENCO,
IP Universitatea de Stat de Medicina si Farmacie
Nicolae Testemitanu
Rezumat
Hipotiroidia poate determina aparitia patologiilor cardiace noi sau agravarea celor preexistente. În ultimii ani, hipotiroidia manifestä si netratatä a fost raportatä ca o cauzä frecventä a insuficientei cardiace si se poate complica deseori cu: bradicar-die, blocuri atrioventriculare, aterosclerozä, pericarditä. Pentru evidentierea manifestärilor cardiovasculare din hipotiroidie, a fost efectuat un studiu retrospectiv, care a presupus cercetarea fiselor de observatie clinicä a 131 de pacienti cu diagnosticul de hipotiroidie primarä. Datele cercetate au fost constituite din rezultatele examenului clinic si celui paraclinic (analizele hormonale, biochimice, electrocardiogramele si examinärile ecocardiografice). Informatiile obtinute au fost sistematizate si prelucrate statistic prin metodele de analizä descriptivä, variationalä si corelationalä. Manifestärile electrocardiografice determinate sunt: schimbäri difuze ale proceselor de repola-rizare în miocard (50,4%), bradicardia sinuzalä (19,1%) si tulburärile de conductibilitate (14,5%). La ecocardiografie cel mai des au fost identificate insuficientele valvulare de gradele I-II: a valvei mitrale (95,4%), a valvei tricuspide (93,9%), a valvei aortice (39,7%) si a trunchiuluipulmonar (18,3%). Alte manifestäri ecocardiografice frecvente au fost: disfunctia dias-tolicä a ventriculului stâng (51,1%), dilatarea sau hipertrofia unorcavitätisi hipertensiuneapulmonarä (16,8%). Schimbärile identificate la nivelul pericardului: lichid în sacul pericardic (28,2%) si foite îngrosate (20,6%). Din analizele biochimice s-a constatat cä majoritatea aveau hiperlipidemie combinatä (33,6%) si hipercolesterolemie (31,3%). Asadar, tulburärile cardiovasculare se întâlnesc relativ frecvent în hipotiroidie si augrad de severitate diferit, de la forme mai usoare (schimbäri difuze ale proceselor de repolarizare în miocard) pänä la forme mai grave (blocuri, disfunctia diastolicä a ventriculului stâng, hipertensiunea pulmonarä).
Cuvinte-cheie: hipotiroidie, hormoni tiroidieni, cord, bra-dicardie, pericarditä, dislipidemie, disfunctie diastolicä, blocuri
Summary
Cardiovascular manifestations of hypothyroidism
Hypothyroidism may cause new cardiac pathologies or aggravation of pre-existing ones. In recent years, overt hypothyroidism that is untreated, has been reported as a frequent cause of heart failure and it can often lead to complications such as: bradycardia, atrio-ventricular blocks, atherosclerosis, pericarditis. In order to emphasize cardiovascular manifestations of hypothyroidism, it was performed a retrospective study, which involved studying of the clinical observation files of 131 patients with the diagnosis of Primary Hypothyroidism. Investigated data were represented by the results of clinical and paraclinical
examinations (hormonal, biochemical, electrocardiogram and echocardiographic examinations). The obtained information was systematized and statistically processed by the descriptive analysis method, variational and correlational analysis. Results of electrocardiographic examination showed the following manifestations: diffuse changes of myocardial repolarization processes (50,4%), sinus bradycardia (19,1%) and conduction disorders (14,5%). The most frequent change on echocardiography examination was valvular regurgitation grade I-II of mitral valve (95,4%), of tricuspid valve (93,9%), of aortic valve (39,7%) and of pulmonary valve (1,.3%). Other frequent echocardiographic manifestations were: diastolic dysfunction of the left ventricle (51,1%), dilation or hypertrophy of cardiac cavities and pulmonary hypertension (16,8%). Changes identified in the pericardium were pericardial effusion (28,2%) and thickened pericardial sheets (20,6%). Biochemical examinations results indicated that the majority of patients had combined dyslipidemia (33,6%) and hypercholesterolemia (31,3%). In conclusion, cardiovascular disorders occur relatively frequently in hypothyroidism and have a variable degree of severity from less severe forms (diffuse changes of myocardial repolarization processes) to more severe ones (blocks, diastolic left ventricular dysfunction, pulmonary hypertension, etc.).
Keywords: hypothyroidism, thyroid hormones, heart, bradycardia, pericarditis, dyslipidemia, diastolic dysfunction, blocks
Pезюме
Сердечно-сосудистые проявления гипотиреоза
Гипотиреоз может вызвать новые сердечные патологии или обострение уже существующих. В последние годы явный и невылеченный гипотиреоз является частой причиной сердечной недостаточности и часто может осложняться брадикардией, атриовентрикулярны-ми блоками, атеросклерозом, перикардитом. Чтобы выявить сердечно-сосудистые проявления гипотиреоза, было проведено ретроспективное исследование, которое включало анализ карт клинических наблюдений 131 пациента с диагнозом первичный гипотиреоз. Исследуемые данные были результатами клинических и параклинических исследований (гормональные, биохимические, электрокардиограммные и эхокардиографические). Полученная информация была систематизирована и статистически обработана методом дескриптивного анализа, вариационного и корреляционного анализа. Идентифицированные электрокардиографические проявления: диффузные изменения процессов реполяризации миокарда (50,4%), синусовая брадикардия (19,1%) и нарушения проводимости (14,5%). Наиболее распространенным типом изменений эхокардиографии была клапанная недостаточность 1-11 степени: митральный клапан (95,4%), трикуспидальный клапан (93,9%), аортальный клапан (39,7%) и легочный ствол (18,3%). Другими частыми эхокардиографическими проявлениями были: диастолическая дисфункция левого желудочка (51,1%), расширение полости или гипертрофия и легочная гипертензия (16,8%). Изменения, выявленные в перикарде: перикардиальная жидкость (28,2%) и утолщенные листки перикарда (20,6%). Биохимические
анализы показали, что большинство пациентов имели комбинированную гиперлипидемию (33,6%) и гиперхоле-стеринемию (31,3%). В заключение следует отметить, что сердечно-сосудистые нарушения встречаются относительно часто при гипотиреозе и имеют различную степень тяжести: от легких форм (диффузные изменения процессов реполяризации миокарда) до более тяжелых форм (блоки, диастолическая дисфункция левого желудочка, легочная гипертензия и т.д.).
Ключевые слова: гипотиреоз, гормоны щитовидной железы, сердце, брадикардия, перикардит, дислипидемия, диастолическая дисфункция, сердечные блоки
Introducere
Hipotiroidia este un sindrom clinic si biochimic conditionat de deficitul hormonilor tiroidieni si are efecte profunde asupra sistemului cardiovascular, determinand aparitia patologiilor cardiace noi sau agravarea celor preexistente [2, 16, 17]. Cu toate acestea, manifestárile cardiovasculare ale mixe-demului, forma severá a hipotiroidiei, au rámas in esentá nerecunoscute paná in secolul XX. Abia in anul 1918, profesorul si medicul Hermann Zondek a descris pentru prima datá un pacient ce prezenta caracteristicile „cordului mixedematos": dilatarea siluetei cardiace, voltaj mic pe electrocardiogramá, activitate cardiacá incetinitá [7, 19]. ín prezent s-a observat cá ráspunsul sistemului cardiovascular la deficitul de hormoni tiroidieni il imitá pe cel din insuficienta cardiacá cu functie tiroidianá normalá si cá hipotiroidia mai frecvent se complicá cu: bra-dicardie, blocuri atrioventriculare, aterosclerozá, pericarditá [3, 4, 8, 10, 15, 17, 21].
Desi hipotiroidia nu este o patologie des in-talnitá, prevalenta ei in populatia generalá fiind de 0-7% in Statele Unite ale Americii si 5-7% in Europa, cunoasterea si identificarea timpurie a manifestári-lor sale cardiovasculare vor permite initierea unui tratament hormonal de substitutie eficient, un management complex al bolnavilor de hipotiroidie si imbunátátirea calitátii vietii acestora [4, 16].
Scopul studiului constá in cercetarea mani-festárilor cardiovasculare din hipotiroidie, pentru evidentierea influentei deficitului de hormoni tiroidieni asupra sistemului cardiovascular.
Obiectivele studiului sunt:
1. Evaluarea manifestárilor clinice ale sistemului cardiovascular la pacientii cu hipotiroidie.
2. Evidentierea modificárilor electrocardiogra-fice la acesti pacienti.
3. Evidentierea modificárilor ecocardiografice in hipotiroidie;
4. Analiza profilului lipidic si stabilirea tipului de dislipidemie.
Materiale si metode
Materialul de studiu a fost constituit din fisele de observatie clinicâ a 131 de pacienti care aveau sta-bilit diagnosticul de hipotiroidie primará si care s-au aflat pentru tratament în Sectia de endocrinologie a IMSP Spitalul Clinic Republican Timofei Mosneaga, pe parcursul anilor 2012-2018.
Pentru determinarea manifestárilor cardiovasculare la pacientii cu hipotiroidie din lotul de studiu, au fost analizati si evaluati mai multi parametri clinici si paraclinici prin urmâtoarele metode:
1. Examenul obiectiv al sistemului cardiovascular cu evidentierea: particularitâtilor zgomotelor cardiace la auscultatie, tensiunea arterialâ (TA) sistolicâ si cea diastolicâ, frecventa contractiilor cardiace (FCC);
2. Examenul biochimic al sângelui, cu identificarea modificârilor lipidogramei: lipoproteinele cu densitate joasâ (LDL-colesterol), lipoproteinele cu densitate înaltâ (HDL-colesterol), trigliceridele (TG), colesterolul total (CT);
3. Analiza hormonalâ: determinarea nivelului seric al triiodtironinei (T3), tiroxina (T4), fractia liberâ a T3 (fT3), fractia liberâ a T4 (fT4);
4. Examenul imunoenzimatic: identificarea anticorpilor anti-tiroidperoxidazâ (Ac anti-TPO);
5. Electrocardiograma efectuatâ în cele 12 derivatii-standard;
6. Ecocardiografia, cu stabilirea dimensiunilor: atriului drept (AD), ventriculului drept (VD), atriului stâng (AS), ventriculului stâng (VS), septul interventricular (SIV), peretele posterior al ventriculului stâng (PPVS), stabilirea volumelor telesistolic (VTSVS) si telediastolic (VTDVS) si a diametrelor telesistolic (DTSVS) si telediastolic (DTDVS), fractia de ejectie (FEVS) si cea de scurtare (FSVS) a ventriculului stâng, functia de contractie regionalâ a miocardului, functia diastolicâ, structura si functia valvelor orificiilor atrioventriculare, a foitelor pericardului, aortei si trunchiului pulmonar [14].
Informatiile obtinute în urma examinârii fiselor de observatie clinicâ selectate pentru realizarea studiului au fost sistematizate si cercetate statistic prin metodele de analizâ descriptivâ, variationalâ si corelationalâ.
Rezultate obtinute
Manifestâri clinice
În lotul studiat s-a observat predominarea hipotiroidiei în decadele 6-7 de viatâ, vârsta medie fiind de 53,5±11,2 ani, si o distributie neomogenâ pe sexe, cu afectarea în mare parte a femeilor si raport femei/ bârbati de 9,1 : 1 (118 femei si 13 bârbati).
În etiologia hipotiroidiei la pacientii din lotul de studiu au fost identificate: tiroidite autoimune -74,8% din subiecti, interventii chirurgicale - 22,1%,
hipotiroidia congenitalä - 0,8%, etiologia nu a fost mentionatä în 2,3% cazuri.
Cele mai frecvente simptome în lotul studiat au fost cefaleea si fatigabilitatea progresivä pänä la obosealä, astenia, prezente într-o proportie de 61,8% si, respectiv, 60,4%. Manifestärile specifice hipotiroidiei au o frecventä foarte variatä: artralgii, osalgii - 50,3%; edeme la nivelul fetei si al membrelor inferioare - 35,9%; parestezii - 28,2% etc.
Manifestärile cardiovasculare identificate la pacientii din lotul studiat sunt: dispneea, prezentä în proportie de 41,2%; cardialgii sau disconfort în regiunea precordialä, exprimat prin senzatie de greu-tate, de constrângere - la 26%, palpitatii cardiace - la 12,2% din pacienti.
Semne de afectare a sistemului cardiovascular în hipotiroidie au fost determinate si la examenul clinic al pacientilor. La mai mult de jumätate din subiecti (50,4%), la auscultatia inimii au fost înregis-trate zgomote cardiace ritmice, atenuate. La 2,2% din pacienti, zgomotele cardiace au fost neregulate, sonore, iar la restul 47,4%, zgomotele cardiace au fost nemodificate, adicä ritmice, sonore.
Un alt parametru analizat la examenul clinic a fost tensiunea arterialä. La persoanele din lotul de studiu, valoarea maximä a tensiunii arteriale sistolice a fost 195 mmHg, cea minimä - 85 mmHg, iar medie - 123,7±19,6 mmHg. Valorile tensiunii arteriale diastolice determinate clinic au fost: cea maximä - 120 mmHg, minimä - 55 mmHg si medie - 79,0±11,3 mmHg.
La majoritatea subiectilor inclusi în studiu, tensiunea arterialä a avut valori normale: la 29,8% s-a determinat tensiune arterialä optimä, la 21,4% a fost normotensiune si la 15,3% - tensiune arterialä înalt normalä. Hipertensiunea arterialä a fost prezentä la 25,9% din pacienti, dintre care majoritatea (19,8%) au avut valori corespunzätoare gradului I de hiper-tensiune arterialä. Într-o proportie mai micä au fost identificate gradele II si III de hipertensiune, prezente la 3,8% si, respectiv, la 2,3% din pacienti. Hipoten-siunea arterialä, care se întâlneste mai frecvent în stadiile initiale ale hipotiroidiei, a fost determinatä la 7,6% din subiecti [5].
La examenul clinic al pacientilor din lotul de studiu a mai fost determinatä si frecventa contractiilor cardiace, care a avut valoarea maximä de 94, minimä - de 54 si medie - de 70,6±8,8 contractii/minut. La cei mai multi dintre pacienti FCC a fost în limite normale: 38,1% au avut FCC între 66-75 contractii/ minut, 27,5% au avut FCC între 76-85 si la 3,8% FcC a fost mai mare de 86 contractii/minut. La un procent mai mic de pacienti a fost determinatä diminuarea FCC, adicä bradicardia: la 3,1% FCC a avut valori mai mici de 55 contractii/minut, iar la 27,5% valorile au fost în limitele 56-65 contractii/min.
Manifestári electrocardiografice
Tulburári de ritm - in lotul de studiu au fost determinate urmátoarele dereglari ale ritmului cardiac: bradicardia sinusalá, extrasistole atriale si ventriculare, fibrilatia atrialá.
Bradicardia sinusalá, una dintre cele mai frecvente manifestári cardiovasculare in hipotiroidie, a fost determinatá la 19,1% din pacienti. íntr-o proportie mult mai micá au fost identificate extra-sistolele atriale si ventriculare, prezente la 2,3% din pacienti, precum si fibrilatia atrialá, depistatá la doar 0,8%.
Tulburári de conductibilitate - au fost identificate intr-o proportie de 14,5%. La 11,4% din pacientii studiati au fost depistate blocuri pe electrocardio-gramá, dintre care 5,3% prezentau bloc de ram stang anterior al fasciculului Hiss, 3,8% aveau bloc de ram drept anterior al fasciculului Hiss, 1,5% aveau bloc minor de ram drept al fasciculului Hiss in combinatie cu bloc complet de ram stang posterior al fasciculului Hiss si doar 0,8% prezentau bloc atrioventricular de gradul 1. De asemenea, la 3,1% din subiectii studiati au fost depistate hemiblocuri de ram stang anterior al fasciculului Hiss.
Tulburári de repolarizare - la aproximativ ju-mátate din pacientii lotului studiat (46,6%) au fost determinate schimbári difuze in procesele de repo-larizare in miocard.
Hipertrofia cavitátilor cordului - la 9,9% din pacientii inclusi in studiu au fost determinate mo-dificári ale dimensiunilor cavitátilor inimii, dintre care 8,4% prezentau hipertrofia VS, iar 1,5% aveau hipertrofia AS si a VS. Este necesar de mentionat cá la 9,9% din bolnavi au fost determinate semne de hipertrofie a VS.
Manifestári ecocardiografice
♦ Modificári ale dimensiunilor si ale grosimii peretilor cavitátilor cordului. Toate modificárile dimensiunilor si ale grosimii peretilor cavitátilor cordului depistate la pacientii din lotul studiat sunt reprezentate in figura 1.
Hipertrofia SIV Hipertrofia VS Dilatarea AD
0,0%
10,0%
44,8% 40,0% 50,0%
Figura 1. Modificárile dimensiunilor si ale grosimii peretilor cavitátilor cordului si frecventa acestora în lotul studiat (%)
Dupä cum se observé din diagramä, aproape jumätate din pacientii studiati (43,5%) prezintä di-latarea atriului drept (AD). íntr-o proportie mai micä au fost determinate hipertrofia VS - 39,7%, dilatarea ventriculului drept (VD) - 36,2% si dilatarea atriului stang - 31,5%. Dintre toti cei 131 de pacienti supusi examenului ecocardiografic, la 13,0% a fost consta-tatä dilatarea concomitentä a AS, AD si VD, iar la 3,8% au fost dilatate doar AD si AS.
ín lotul studiat a fost determinatä si modifica-rea grosimii unor structuri ale cordului: 37,8% din pacienti prezentau hipertrofia septului interventricular (SIV) si 15,7% aveau märite dimensiunile peretelui posterior al VS (PPVS).
♦ Modificári ale pericardului. La 28,2% de pacientii luati in studiu s-a constatat prezenta lichi-dului in sacul pericardic, nivelul maximal al lichidului fiind de 43 mm, iar cel minim - de 3 mm. íngrosarea foitelor pericardului a fost determinatä la 20,6% din pacienti.
♦ Anomaliiale fluxuluisangvin. La acest grup de modificäri identificate la examenul ecocardiografic se referä regurgitärile, exprimate prin diferite grade de insuficiente valvulare. Tipurile de insuficiente valvulare si frecventa acestora in lotul studiat sunt re-prezentate in figura 2. La cei mai multi dintre pacienti a fost determinatä insuficienta valvei mitrale: 95,4% aveau insuficienta valvei mitrale de gradele I-II si 6,1% - insuficientä de gradele II-III. Insuficienta valvei tricuspide de gradele I-II de asemenea a fost prezentä la aproape toti subiectii - 93,9%, spre deosebire de insuficienta de gradele II-III, identificatä in proportie de 4,6%. Gradele I-II de insuficientä au fost determinate si la valva aorticä si cea a trunchiului pulmonar, prezente in proportie de 39,7% si, respectiv, 18,3%.
120,0%
Insuficienta Insuficienta Insuficienta Insuficienta valvei mitrale valvei tricuspide valvei aortice valvei tr.
pulmonar
Figura 2. Insuficientele valvulare si frecventa acestora în lotul studiat (%)
• Modificári structurale ale valvelor. În cadrul examenului ecocardiografic la pacientii din lotul studiat a fost analizatá si morfologia valvelor mitralá, tricuspidá, aorticá si pulmonará. Valva mitralá prezenta urmátoarele modificári structurale: la 48,4% a fost induratá, la 21,8% era Íngrosatá si la 7,3% din pacienti era induratá, cu depuneri de calciu pe
cuspe sau cordaje. Aceleasi modificári, doar cá in proportie diferitá, au fost determinate si la nivelul valvei aortice: la 45,2% valva era induratá, la 6,5% a fost ingrosatá si la 7,3% - induratá, cu depuneri de calciu. Mai putine modificári structurale au fost depistate la valva tricuspidá: la 21% pacienti, aceasta era induratá, la 4,8% era ingrosatá, iar la 4,0% era prezentá atat induratia, cat si ingrosarea valvei. Este necesar de mentionat cá la toti subiectii din lotul de studiu, valva trunchiului pulmonar a fost intactá, fárá modificári structurale.
♦ Alte modificári. Hipertensiunea pulmonará a fost constatatá la 16,8% din pacienti si a fost divizatá in trei grade de gravitate: usoará, moderatá si severá. La 3,1% din pacienti a fost determinatá hipertensi-unea pulmonará usoará, la 13% era moderatá si la 0,8% - severá. Ateroscleroza aortei ascendente a fost constatatá la 4,6% din bolnavii inclusi in studiu.
Manifestári biochimice - modificári in lipi-dogramá
Cercetarea rezultatelor obtinute la analiza biochimicá a fost orientatá spre evaluarea valorilor lipidelor si stabilirea atat a prezentei, cat si a tipului de dislipidemie. Acest lucru a fost necesar, deoarece dislipidemia este una dintre manifestárile clinice ale hipotiroidiei si creste esential riscul de aterosclerozá la pacientii hipotiroizi [12, 15].
ín urma analizei lipidogramei, la pacientii din lotul studiat au fost determinate toate cele trei tipuri de dislipidemie: hipercolesterolemie (31,3%), hiper-trigliceriemie (4,7%) si hiperlipidemie combinatá (33,6%). La restul 30,4%, valorile lipidelor serice au fost in limitele normei. Totodatá, la 41,9% din subiecti nivelul seric de LDL-colesterol a fost crescut, iar la 21,6% HDL-colesterolul a fost márit.
Discutii
Scopul studiului pe care l-am efectuat a fost cercetarea manifestárilor cardiovasculare din hipoti-roidie, pentru concretizarea influentei deficitului de hormoni tiroidieni asupra sistemului cardiovascular. Pentru realizarea scopului si indeplinirea obiectivelor studiului, au fost cercetate fisele de observatie clinicá a 131 de pacienti, care aveau stabilit diagnosticul de hipotiroidie primará conform criteriilor din Protoco-lul clinic national Hipotiroidia si care au fost supusi examenelor clinic si paraclinic complex.
ín cadrul studiului au fost analizate caracteris-ticile generale: varsta, etiologia, distributia pe sexe, simptomele clinice, analiza hormonalá, precum si caracteristicile specifice pentru afectarea sistemului cardiovascular: parametrii electrocardiografici, ecocardiografici, biochimici. ín lotul de studiu se observá predominarea hipotiroidiei in decadele 6-7 de viatá, varsta medie fiind de 53,5±11,2 ani, mai
frecvent etiologia autoimunä (în 74,8% din cazuri), o distribuée neomogenä pe sexe, cu afectarea în mare parte a femeilor si raport femei/bärbati de 9,1/1. Este necesar de mentionat cä aceste rezultate corespund cu datele din literatura de specialitate [4, 20].
Principalele simptome prezente la pacientii studiati sunt: cefaleea, fatigabilitatea progresivä pänä la obosealä, astenia, artralgiile, osalgiile, ede-mele la nivelul fetei si al membrelor inferioare, pa-resteziile. Manifestärile cardiovasculare identificate la subiectii luati în studiu sunt: dispnee - 41,2%; cardialgii sau disconfort în regiunea precordialä, exprimat prin senzatie de greutate, de constrângere - 26%; palpitatii cardiace - 12,2%. La examenul clinic al sistemului cardiovascular, la 50,4% din subiecti, la auscultatia inimii, au fost înregistrate zgomote cardiace ritmice, atenuate. La cei mai multi dintre pacienti, TA a avut valori normale, la 25,9% a fost identificatä hipertensiunea si la 7,6% - hipotensiunea. Aceste rezultate confirmä datele altor studii, în care se sugereazä cä hipertensiunea afecteazä 10-25% din pacientii hipotiroizi si cä hipotensiunea este mai frecventä în stadiile initiale ale bolii [5, 6, 9, 13].
La analiza electrocardiogramelor, ce reprezintä unul din obiectivele studiului, au fost identificate majoritatea manifestärilor descrise si în datele din literaturä: bradicardia sinusalä, blocuri atrioventricular, aritmii în etajul ventricular [5, 10, 21]. Bradicardia sinusalä a fost determinatä la 19,1% din pacienti, dintre care 6,1% sunt din grupul I si 13,0% din grupul II. Aritmiile identificate în mare parte au fost datorate tulburärilor de conductibilitate (mai frecvent - blocuri de ram, hemiblocuri) si au fost determinate într-o proportie de 14,5%. În proportie destul de mare - la 46,6% din pacienti - au fost determinate schimbäri difuze ale proceselor de repolarizare în miocard.
Un alt obiectiv a fost identificarea afectärii sistemului cardiovascular prin prisma parametrilor ecocardiografici. Modificärile ce tin de dimensiunile cavitätilor si ale unor structuri cardiace mai frecvent identificate au fost: dilatarea AD - 43,5%, hipertrofia VS - 39,7%, dilatarea VD - 36,2%, dilatarea AS -31,5%, hipertrofia SIV - 37,8%. Pe längä structurile mentionate anterior, la pacienti a fost examinat si pericardul: la 28,2% din lotul studiat s-a constatat prezenta lichidului în sacul pericardic si la 20,6% foitele pericardului erau îngrosate.
La examenul ecocardiografic, la un numär mare de pacienti (51,1%) s-a determinat afectarea relaxärii VS, modificare cuantificatä în gradul usor de disfunctie diastolicä a VS.
Cu o frecventä foarte mare la pacienti au fost de-pistate regurgitärile, exprimate prin diferite grade de insuficiente valvulare. La cei mai multi dintre subiecti, insuficientele valvulare au fost de gradele I-II: a valvei mitrale - la 95,4%, a valvei tricuspide - 93,9%, a valvei
aortice - 39,7% si a trunchiului pulmonar - 18,3%. Suplimentar acestor manifestâri, la nivelul valvelor au fost identificate si modificâri structurale: îngrosarea, induratia, mai rar depuneri de calciu. Examenul ecocardiografic a permis depistarea si a altor modificâri, cum ar fi ateroscleroza aortei ascendente, constatatâ la 4,6%, si hipertensiunea pulmonarâ, determinatâ la 16,8% din pacienti, dintre care 7,6% apartineau grupului I, iar 9,2% - grupului II. Mecanismele prin care hipotiroidia ar putea induce hipertensiunea pulmonarâ încâ nu au fost elucidate pânâ la capât, dar se presupune câ ar fi implicate aceleasi mecanisme prin care deficitul de hormoni tiroidieni cauzeazâ dereglâri cardiovasculare.
Unii cercetâtori sustin câ autoimunitatea ar fi principalul factor în determinarea atât a disfunctiei tiroidiene, cât si a hipertensiunii pulmonare si câ inflamatia vascularâ sistemicâ indusâ de procesele au-toimune conditioneazâ remodelarea vaselor pulmo-nare, iar acest lucru ar putea cauza mârirea rezistentei vasculare, induce obliterarea lumenului si într-un final ar determina hipertensiunea pulmonarâ [1]. În alte date de literaturâ, în producerea leziunilor în patul vascular pulmonar ce provoacâ în consecintâ hiper-tensiunea pulmonarâ la pacientii cu hipotiroidie sunt mentionate intensificarea activitâtii SRAA si cresterea concentratiei de LDL în forma oxidatâ [1, 11, 18].
Un alt obiectiv al studiului a fost determinarea tipului de dislipidemie. În urma examinârii rezulta-telor analizelor biochimice, s-a constatat câ aproape jumâtate din pacienti (33,6%) aveau hiperlipidemie combinatâ, 31,3% din subiecti aveau hipercoles-terolemie si 4,7% - hipertrigliceridemie. Asocierea hipertensiunii arteriale cu dislipidemiile, în special hipercolesterolemia, creste riscul pacientilor hipo-tiroizi de a dezvolta aterosclerozâ [12, 15].
Concluzii
La examenul clinic al sistemului cardiovascular, cel mai frecvent au fost identificate: dispneea, cardialgiile, disconfortul în regiunea precordialâ si palpitatiile cardiace, zgomote cardiace atenuate si tensiune arterialâ normalâ.
Principalele manifestâri electrocardiografice au fost: schimbârile difuze ale proceselor de repolariza-re în miocard, bradicardia sinusalâ si tulburârile de conducere, exprimate mai frecvent prin blocuri de ram si hemiblocuri.
Manifestârile ecocardiografice cele mai frec-vente au fost hipertrofia septului interventricular, hipertrofia VS si dilatarea globalâ a cordului, dilatarea AD, afectarea relaxârii VS, revârsatul pericardic si hipertensiunea pulmonarâ.
Dislipidemia este o manifestare frecvent întâlni-tâ în lotul studiat si este reprezentatâ în principal de hipercolesterolemie si hipertrigliceridemie.
Bibliografie
1. Badesch D.B. Hypothyroidism and Primary Pulmonary Hypertension: An Autoimmune Pathogenetic Link? In: Annals of Internal Medicine, 1993, nr. 119(1), pp. 44-46. doi:10.7326/0003-4819-119-1-199307010-00008
2. Biondi B. Heart failure and thyroid dysfunction. In: European Journal of Endocrinology, 2012, nr. 167, pp. 609-618. ISSN 0804-4643. DOI: 10.1530/EJE-12-0627
3. Biondi B., Klein I. Hypothyroidism as a Risk Factor for Cardiovascular Disease. In: Endocrine, 2004, nr. 24(1), pp. 1-13. ISSN: 1559-0100. https://doi.org/10.1385/ ENDO:24:1:001
4. Chaker L., Bianco C.A., et al. Hypothyroidism. In: Lancet, 2017, nr. 390, pp. 1550-1562. http://dx.doi. org/10.1016/ S0140-6736(17)30703-1
5. Dumitrache C. Endocrinologie clinicâ. Bucuresti: Edi-tura Nationala, 2015.
6. Fommei E., Iervasi G. The Role of Thyroid Hormone in Blood Pressure Homeostasis: Evidence from Short-Term Hypothyroidism in Humans. In: The Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism, 2002, nr. 87(5), pp. 1996-2000. https://doi.org/10.1210/ jcem.87.5.8464
7. Gomberg-Maitland M., Frishman W.H. Thyroid hormone and cardiovascular disease. In: American Heart Journal, 1998, nr. 135(2), pp. 187-196. doi:10.1016/ s0002-8703(98)70081-x
8. Grais I.M., Sowers R.J. Thyroid and the Heart. In: The American Journal of Medicine, 2014, nr. 127(8), pp. 691-698. doi: 10.1016/j.amjmed.2014.03.009
9. Jameson J.L. Harrison. Endocrinologie. Bucuresti: Edi-tura ALL, 2014, pp. 71-77.
10. Kahaly J.G., Dillmann H.W. Thyroid Hormone Action in the Heart. In: Endocrine Reviews, 2005, nr. 26(5), pp. 704-728. doi: 10.1210/er.2003-0033
11. Klein I., Danzi S. Thyroid Disease and the Heart. In: Circulation, 2007, nr. 116(15), pp. 1725-1735. doi:10.1161/circulationaha.106.678326
12. Klein I., et al. Clinical review 36: Cardiovascular manifestations of endocrine disease. In: The Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism, 1992, nr. 75(2), pp. 339-342.
13. Klein I., et al. Thyroid Hormone and the Cardiovascular System. In: The New England Journal of Medicine, 2001, nr. 344, pp. 501-509. doi: 10.1056/ nejm200102153440707
14. Pascut M. Curs de radiologie si imagisticâ medicalâ. Timisoara: UMF, 2008.
15. Pearce N.E. Update in Lipid Alterations in Subclinical Hypothyroidism. In: The journal of clinical endocrinology and metabolism, 2012, nr. 97(2), pp. 326-333. doi: 10.1210/jc.2011-2532
16. Protocol clinic national Hipotiroidia. Chisinau, 2008.
17. Schmidt-Ott U.M., Davis Ascheim D. Thyroid hormone and heart failure. In: Current Heart Failure Reports, 2006, nr. 3(3), pp. 114-119. ISSN: 1546-9549. https:// doi.org/10.1007/s11897-006-0010-1
18. Scicchitano P., Dentamaro I., et al. Pulmonary hypertension in thyroid diseases. In: Endocrine, 2016, nr. 54(3), pp. 578-587. doi: 10.1007/s12020-016-0923-8
19. Shuvy M., Shifman O.E.T., et al. Hypothyroidism-induced myocardial damage and heart failure: an overlooked entity. In: Cardiovascular Pathology, 2009, nr. 18(3), pp. 183-186. doi: 10.1016/j. carpath.2007.12.015
20. Suh S., Duk Kyu K. Subclinical Hypothyroidism and Cardiovascular Disease. In: Endocrinology and Metabolism, 2015, nr. 30, pp. 246-251. ISSN: 2093-5978
21. Tribulova N., Knezl V., et al. Thyroid hormones and cardiac arrhythmias. In: Vascular Pharmacology, 2010, nr. 52(3-4), pp. 102-112. doi: 10.1016/j.vph.2009.10.001
Maria Vdovicenco, studenta anul VI, Facultatea Medicina nr. 1, IP USMF Nicolae Testemitanu, tel.: 068759635, e-mail: [email protected]
CZU: 616.379-008.64:618.3
HIPERGLICEMIA ÎN SARCINÄ: ASPECTE DE DIAGNOSTIC SI DE MANAGEMENT
Ana VÎRTOSU1, Natalia BALTAG1, Elena MORNEALO1, Dumitru HAREA2,
'Spitalul International Medpark, 2IP Universitatea de Stat de Medicina si Farmacie
Nicolae Testemitanu
Rezumat
Managementul hiperglicemiei în sarcinä mbunätäteste re-zultatele neonatale, de aceea se impune o abordare proactivä a diagnosticärii si a terapiei. Modalitatea de screening si de diagnostic al hiperglicemiei în sarcinä variazä foarte mult în ghidurile actuale. Lipsa unor recomandäri unice, consensuale privind diagnosticul hiperglicemiei în sarcinä creeazä confuzii si impune necesitatea unificärii conceptiilorsi dezvoltarea unui algoritm de abordare al hiperglicemiei în sarcinä. Aufost analizate ghidurile actuale privind modificärile glicemice si sarci-na, cu identificarea unor potentiale algoritme ce pot fi puse în practicä pentru ameliorarea diagnosticului si a managemen-tului la aceastä categorie de paciente. Detectarea timpurie a hiperglicemiei la femeia gravidä si interventia terapeuticä în timp util asigurä succesul final al sarcinii, evitând complicatiile materne si fetale. Sunt necesare recomandäri internationale unificate privind strategia de diagnostic al hiperglicemiei în sarcinä. Elaborarea unei abordäri unice pentru diagnosticul hiperglicemiei în sarcinä va fi beneficä atât pentru paciente, cât si pentru medici si sistemele de sänätate nationale.
Cuvinte-cheie: diabet zaharat gestational, hiperglicemie, sarcinä
Summary
Hyperglycemia in pregnancy: diagnostic and management aspects
Management of hyperglycemia in pregnancy improves neonatal outcomes, which requires a proactive approach to diagnosis and therapy. The way to screen and diagnose pregnancy
