CC BY
120,1±0,06 mg/dm3) si valori mai mari vara si toamna (0,2±0,1 si, respectiv, 0,15±0,05 mg/dm3). Pe lungi-mea fluviului de la nordul tärii spre centru, continutul de azotiti scade de la 0,22±0,06 mg/dm3 panä la 0,1±0,04 mg/dm3, apoi spre partea de sud creste panä la 0,15±0,09 mg/dm3.
Cele mai mici concentratii de nitrati s-au inregis-trat toamna (4,6±0,7 mg/dm3), iar cele mai mari - in perioada de primävarä si varä (6,3±0,4 si, respectiv, 6,2±2,5 mg/dm3). Este de mentionat cä in functie de valorile concentratiei compusilor de azot inregistra-te, apa r. Prut se referä la clasele II-III de calitate.
Dezvoltarea transportului, diversificarea ramuri-lor economiei nationale din ultimii ani conditioneazä o poluare a mediului, inclusiv a apelor de suprafatä, cu produse petroliere si fenoli. ín apa r. Prut, cele mai inalte concentratii medii de produse petroliere au fost inregistrate in centul republicii (0,2±0,005 mg/dm3), iar cele mai mici - la intrarea si la iesirea fluviului din tarä (0,12±0,009 si, corespunzätor, 0,16±0,03 mg/dm3). Concentratiile medii de fenoli in apa cercetatä au fost mai mari in portiunea de nord (0,02±0,01 mg/dm3) si mai mici in cele de centru si de sud (0,001±0,0001 mg/dm3).
ín functie de anotimpuri, cele mai inalte valori ale concentratiei de produse petroliere au fost ca-racteristice pentru perioada de toamnä, constituind 0,2±0,03 mg/dm3. Acest fapt este conditionat de precipitatiile abundente. Cele mai mici valori ale concentratiei produselor petroliere s-au atestat in perioada de primävarä si de varä, constituind 0,15±0,008 si, corespunzätor, 0,15±0,01 mg/dm3.
ín privinta concentratiei medii de fenoli se constatä aceleasi legitäti ca si in cazul produselor petroliere. Valori mai mari ale acestora s-au inregis-trat toamna - 0,02±0,01 mg/dm3. ín perioada de iarnä si de varä s-au atestat cele mai mici medii ale fenolilor - 0,001±0,0001 mg/dm3. Concentratiile de produse petroliere si fenoli inregistrate in apa r. Prut nu au depäsit nivelurile caracteristice pentru clasele III-IV de calitate.
ín ansamblu, apele raului Prut corespund cerintelor pentru ecosistemele acvatice care pot servi drept sursä de apä potabilä.
Concluzii
Calitatea apei din raul Prut, in special dupä indicii influentei antropice, se referä la clasele II-III de poluare. Indicii calitätii apei manifestä un sir de caracteristici variabile din punct de vedere teritorial si sezonier. ín ansamblu, apele r. Prut corespund cerintelor pentru ecosistemele acvatice care pot servi drept surse de apä potabilä.
Bibliografie
1. Ceana D., Tarcea M., Szasz S., Ureche R. Impactul mediului asupra calitatii apei râului Mures. Evaluarea parametrilor chimici. In: Revista românâ de medicinâ de laborator, 2007, vol. 9, pp. 53-58.
2. Chidya R.C.G., Sajidu S.M.I., Mwatseteza J.F., Masamba W.R.L. Evaluation and assessment of water quality in Likangala River and its catchment area. In: Physics and Chemistry of the Earth, 2011, vol. 36, pp. 865-871.
3. Dascalita (Nituc) Ecaterina. Cercetarea prezentei nitritilor si nitratilor în unele elemente de mediu din judetul Neamt: rez. tz. doc., Iasi, 2010. 39 p.
4. Downing J.A., Cole J.J., Duarte C.A., et al. Global abundance and size distribution of streams and rivers. In: Journal of the International Society of Limnology, 2012, vol. 2, № 4, pp. 229-236.
5. Iordachescu C., Popister I., Pica E.M., Abraham B. Influenta factorilor poluanti asupra calitatii apei sub-terane din localitatea Dezmir din judetul Cluj. In: A Xl-a Conferintâ Nationalâ multidisciplinarâ cu participare international "Profesorul Dorin Pavel - fondatorul hid-roenergeticii românesti". Sebes, 2011, pp. 497-502.
6. Nikanorov A.M., Brazhnikova L.V. Water chemical composition of river, lakes and wetlands. In: Types and Proprieties of Water. Vol. II. UNESCO-EOLSS Samples Chapters. ISSN: 2153-649X. doi:10.5251/ ajsir.2014.5.1.1.6
Inga Miron, cercetâtor stiintific stagiar, Agentia Nationala pentru Sanatate Publica, tel.: 069447948; 022-574-656, e-mail: inga.miron.555@gmail.com
FACTORII PREDISPOZANTI IN APARITIA GUSII TIROIDIENE: REPERE TEORETICE
Mihaela MUNTEANU, Elena CIOBANU,
IP Universitatea de Stat de Medicina si Farmacie
Nicolae Testemitanu
Rezumat
Conform numeroaselor studii din ultimii ani, bolile glandei tiroide sunt unele dintre cele intalnite cel mai frecvent. De-reglarea activitatii glandei tiroide afecteaza in mod negativ metabolismul din organism, ceea ce se resimte in activitatea multor sisteme vitale ale intregului organism. Se considera ca lipsa de iod in corpul uman este cauza principala a tuturor bolilorglandei tiroide. Se stie ca iodul este implicat in formarea anumitor hormoni necesari pentru functionarea normala a glandei. Cauzele bolii tiroidiene sunt diferite dupa natura lor: factori genetici, stres psihologic si emotional, dieta nesa-natoasa, mediu nociv, prezenta bolilor cronice, stilul de viata necorespunzator, lipsa de iod in organism. Mentinerea unui stil de viata sanatos si respectarea unei alimentatii adecvate,
precum si eliminarea deficitului de iod din organism vor ajuta la prevenirea aparitiei bolilor tiroidiene.
Cuvinte-cheie: glanda tiroida, factori predispozanti, profi-laxie
Summary
Predisposing factors in the occurrence of thyroid disease: theoretical references
According to numerous studies in recent years, thyroid disease is one of the most common. Deregulation of thyroid activity affects negatively metabolism in the body, which is reflect in the activity of many vital systems of the whole organism. It is considered the main cause of all thyroid disease is the lack of iodine in the human body. It is known that iodine is involved in the formation of certain hormones necessary for the normal functioning of the gland. Causes of thyroid disease are different in nature: genetic factors, psychological and emotional stress, unhealthy diet, ecology, the presence of chronic diseases, poor lifestyle, lack of iodine in the body. Maintaining a healthy lifestyle and respecting proper nutrition as well as eliminating iodine deficiency in the body will help prevent thyroid disease.
Keywords: thyroid gland, predisposing factors, prophylaxis Резюме
Факторы, способствующие заболеванию щитовидной железы: теоретические основы
Заболевания щитовидной железы относятся к наиболее распространенным болезням, согласно многочисленным исследованиям последних лет. Нарушения в работе данного органа отрицательно влияют на обмен веществ в организме. Сбивается работа многих жизненно важных систем в работе всего организма. Основная причина всех болезней щитовидной железы заключается в недостаточном количестве йода в организме человека. Известно, что йод участвует в выработке определенных гормонов, необходимых для нормального функционирования железы. Причины заболевания щитовидной железы разные по своей натуре: генетические факторы, психологические и эмоциональные нагрузки, неправильное питание, загрязнение окружающей среды, наличие хронических заболеваний, неправильный образ жизни, недостаток йода в организме. Предотвратить развитие заболеваний щитовидной железы помогут поддержание здорового образа жизни и соблюдение правильного питания, а также устранение недостатка йода в организме.
Ключевые слова: щитовидная железа, предрасполагающие факторы, профилактика
Introducere
La ora actuala este importanta evidentierea etiologiei gusii tiroidiene, definita ca marire in volum a glandei tiroide si aparitia unor disfunctii patologice mai putin grave, conditie care atrage atentia din ce
în ce mai mult în ultimii ani din cauza afectärii unui numär mare de populatie [1].
Disfunctii de märime a glandei tiroide, la nivel global, sunt determinate la 15,8% din populatie, afec-tând-o indiferent de climä, sezon si perioadä a anului, nefäcänd diferente între rasä, culoare, nationalitate sau clasä socialä. Maladia este mtälnitä aproape în fiecare tarä, incluzând întreaga Americä, Europa, China, Africa, msä cu o intensitate variabilä, oscilând de la 4,7% în America pänä la 28,3% în Africa [2]. La nivel global, 9 bilioane de oameni din populatia lumii suferä de disfunctii tiroidiene mai mult sau mai putin grave, cu o prevalentä minimä în America (10,1%), medie în Pacificul de Vest (25,7%) si maximä în Europa (59,9%) [3], unde, conform Organizatiei Mondiale a Sänätätii (OMS), principalele focare endemice sunt reprezentate de: Austria, Bulgaria, Croatia, Franta, Italia, Spania, Slovenia si sudul Germaniei - täri localizate în jurul Alpilor, pentru care fraza "cretinii Alpilor" devine tipicä [4]. În România, gusa predominä în regiunile ambilor versanti ai Muntilor Carpati si ai Muntilor Apuseni, în regiunea Podisului Transilvaniei si în Maramures [5].
Gusa tiroidianä poate fi endemicä sau sporadicä. Este definitä drept sporadicá atunci când afecteazä 0,4-5% din populatia unei regiuni [6]. Dacä cresterea în volum a glandei tiroide afecteazä peste 10% din populatia unei regiuni geografice, în care existä factori de mediu determinant în etiopatogenia gusii (deficitul de iod), gusa se defineste ca endemicá [6, 7]. În zonele endemice, deficitul de iod poate fi: deficit extrem (aport de iod mai mic de 25 pgr/zi), aceste zone fiind caracterizate printr-o prevalentä mare a gusii (>50%), si deficit moderat (aport de iod de 25-50 pgr/zi), prezent mcä în multe täri din Europa: Austria, Bulgaria, Germania, Italia, Polonia, Portuga-lia, România, Spania, lugoslavia [5].
Regiune endemicä este consideratä si Republica Moldova, care fatä de tärile numite„cretinii Alpilor" este o tarä cu un nivel mediu al maladiilor tiroidiene. Peste 37% de copii cu vârsta cuprinsä între 8 si 10 ani prezintä forme vizibile sau palpabile de gusä, frecventa acestei patologii fiind mai mare în regiunile centrale (41,6%) si de nord (39,1%), comparativ cu regiunile de sud (26,9%) si de est (33,9%) [8]. Patologia tiroidianä se plaseazä, la ora actualä, pe locul II ca frecventä printre afectiunile endocrine, cedând primul loc doar diabetului zaharat [9].
Diferenta mare de râspândire a gusii tiroidiene în diferite regiuni geografice a motivat comunita-tea stiintificä sä determine factorii predispozanti ai afectiunii în scop profilactic primar. Explicatia este adusä de OMS în raportul Prevalenta si distributia geograficá a gusii endemice (1960), conform cäruia maladia se observä preponderent la populatiile din
regiunile muntoase (din väile Alpine, de pe pantele muntilor Himalaya, de-a lungul lantului muntos Cordillera), si mai putin in zonele de relief jos, in regiunile maritime, unde predominä in alimentatie produsele de origine marinä, bogate in iod - vital pentru functionarea eficientä a glandei tiroide [10].
Scopul studiului realizat a fost elucidarea factorilor predispozanti in aparitia gusii tiroidiene, bazandu-ne pe repere teoretice.
Rezultate si discutii
* *
Grecii incä din Antichitate utilizau buretii de mare, algele, färä a fi constienti de efectul lor tera-peutic in scopul diminuärii afectiunilor de volum al glandei tiroide, panä in 1819, cand Straub a de-monstrat cä acestea sunt bogate in iod, iar lipsa lui este una dintre cauzele primordiale ale afectiunilor tiroidiene. Putin mai tarziu, avand la bazä descoperi-rea lui Straub, Coindet, medic din Geneva, a inceput sä-si trateze pacientii afectati cu administrarea oralä de tincturä de iod, intr-o dozä zilnicä initialä de 165 mg, dubland ulterior doza. Societatea medicalä a considerat tratamentul lui inadecvat, cu efecte toxi-ce, chiar oträvitoare, prescrierea iodului fiind interzisä in practica medicalä, iar Coindet a fost omorat de cätre asa-zisii pacienti „oträviti" ai säi.
Tratamentul cu iod a fost privit sceptic panä in secolul XX de societatea medicalä, in special in Europa Centralä, perioadä in care se atestä si o culminatie a maladiilor tiroidiene [11]. ín perioada actualä, aceastä conceptie a fost revizuitä. Astfel, in revista Nordic nutrition recommendations (editia a 3-a in 1996 si a 4-a in 2004), doza zilnicä de iod, reco-mandatä cu scopul prevenirii disfunctiilor tiroidiene, variazä de la 90 pg pentru copiii cu varsta de 2-5 ani panä la 120 pg pentru copiii de 6-9 ani, ajungand la 150 pg pentru adolescenti si adulti. O cantitate adä-ugätoare de 25 pg de iod este recomandatä pentru femeile insärcinate (175 pg) si o dozä suplimentarä de 50 pg (200 pg) in timpul lactatiei [12]. Aceste valori sunt mai joase decat cele prezentate de FAO/OMS in 2005 - 200 pg de iod zilnic in timpul sarcinii, 250 pg in perioada lactatiei [13]. Comparand valorile dozei zilnice de iod recomandate de OMS, valorile de 40-60 pg denotä o carentä a acestuia in alimentatie [14].
Unii cercetätori [5] atentioneazä asupra faptului cä si excesul de iod in zonele de litoral (de ex., Japo-nia, China) din unele alimente marine duce la aparitia „gusii endemice de coastä"sau gusii iodate prin efectul de inhibitie a eliberärii hormonilor tiroidieni.
Astfel, lipsa iodului in alimentatie sau prezenta atat in cantitäti insuficiente, cat si exagerate, sunt factori etiologici principali ai gusii tiroidiene. Avand in vedere faptul cä in aceeasi regiune geograficä endemicä se intalnesc atat persoane ce suferä de
maladii tiroidiene, cât si persoane sánátoase, mai mult decât atât, cu o prevalentá mai mare În rândul femeilor decât al bárbatilor si mai ridicatá În rândul copiilor decât al adultilor, precum si observatia cá o persoaná cu un statut de insuficientá de iod metabo-licá nu dezvoltá În mod obligatoriu gusá tiroidianá, apare ideea cá existá si alti factori predispozanti În etiologia disfunctiilor tiroidiene [1]. Per general, gusa tiroidianá este consideratá o maladie de etiologie multifactorialá, fiind determinatá atât de factori externi (de mediu), cât si interni, cum este si factorul genetic, care nu poate fi nicidecum neglijat [б].
Importanta factorului genetic este scoasá În evidentá În familiile În care se observá agregarea si predominarea cazurilor de gusá tiroidianá la mai multe generatii, ceea ce conduce la ideea transmiterii acesteia pe linie verticalá, fiind mostenitá pe cale autosomal dominantá. Mai mult decât atât, În 1994, În Danemarca, a fost realizat un studiu experimental pe gemeni monozigoti si dizigoti, care a stabilit o ratá a afectiunilor tiroidiene de 42% printre gemenii monozigoti si de 13% În rândul dizigotilor. Rezulta-tul studiului a servit drept un argument În plus În favoarea demonstrárii importantei genelor implicate În transmiterea gusii tiroidiene. fasá acest subiect râmâne mcá neelucidat complet pentru societatea stiintificá medicalá [б].
Pe ^ngá factorul genetic, vârsta si sexul per-soanei nu pot fi neglijate În determinarea frecventei maladiilor tiroidiene. Conform Ghidului de practi-cá clinicá pentru hipotiroidism la adult, incidenta disfunctiilor tiroidiene este de 5-20 de ori mai mare la sexul feminin decât la sexul masculin, cu o ratá de 50-90% la femei si 50-б0% la bárbati [15, 1б]. Femeile sunt mai predispuse decât bárbatii la manifestarea gusii tiroidiene din cauza diferentelor fiziologice dintre cele douá sexe, pentru femei fiind caracteristicá o dezvoltare si o crestere rapidá la o vârstá timpurie, având nevoie de o cantitate mai mare de iod decât cea oferitá de produsele consumate [17].
O altá explicatie, legatá de fondul general hormonal al organismului feminin, a fost pe larg elucidatá Într-un studiu realizat În 2011 [18], conform cáruia metabolismul tiroidian este puternic influentat de hormonul sexual feminin - estrogenul. Acesta În organismul feminin, de-a lungul ciclului ontogenetic individual, suferá trei fluctuatii majore: atinge un nivel de vârf la pubertate si În sarciná, fiind msá minim În menopauzá. Conform studiului, glanda tiroidá manifestá o sensibilitate deosebitá la aceste fluctuatii de minim si maxim, astfel Încât anume În aceste perioade creste frecventa disfunctiilor tiroidiene, inclusiv a gusii.
Diferentele de sex În incidenta gusii tiroidiene sunt completate de diferentele de vârstá. Astfel,
odatá cu înaintarea în ani, creste riscul maladiilor tiroidiene, cu o frecventá de 10% la 20 de ani si de 50% la o várstá mai mare de 60 de ani, iar în zonele cu deficientá de iod ca Africa si Europa, rata maladiilor tiroidiene în functie várstá este si mai mare: 30% la tineri si 75% la o várstá de 55-66 de ani. Acest lucru se explicá prin reducerea, odatá cu vársta, a functiei endocrine a glandei tiroide de a capta iodul anorganic din plasmá, necesar pentru producerea hormonilor tiroidieni: abilitatea glandei tiroide de a capta iodul este cu 80% mai micá la o persoaná de 80 de ani decât la una de 30 de ani [16].
Anumite particularitáti prezintá copiii cu vársta cuprinsá între 11 si 18 ani, pentru care este caracte-risticá o incidentá a maladiilor tiroidiene de 3,7%. Anume copiii prezintá simptome vag conturate, neclare, care mtárzie diagnosticarea gusii tiroidiene cu sáptámáni, luni si chiar ani. De aceea, la copii gusa rámáne adesea în umbrá, cu manifestári mai grave apárute ulterior [19]. Conform unui studiu publicat în 2011 [20], frecventa maladiilor tiroidiene în rán-dul copiilor este urmátoarea: de la 6 la 8 ani - 9,8% pentru fete si 10,2% pentru báieti; de la 9 la 12 ani - 16,7% pentru fete si 16,1% pentru báieti; de la 13 la 16 ani - 26,7% pentru fete si 13,5% pentru báieti. Astfel, se observá cá gusa are o incidentá putin mai mare în rándul báietilor decát a fetelor în copilárie (6-8 ani), raportul schimbándu-se în adolescentá, cánd la fete se observá o rata dublá a frecventei gusii comparativ cu báietii. Trebuie de remarcat cá anume în adolescentá - atát la fete, cát si la báieti -gusa tiroidianá îsi atinge várful, din cauza nivelului ridicat de hormon somatotrop (hormonul cresterii) si a intensificárii tuturor proceselor metabolice: sinteza de glucide, lipide si îndeosebi proteine.
Dintre factorii interni ce cresc riscul dezvoltárii maladiilor tiroidiene, pe lángá predispozitia gene-ticá, se evidentiazá si obezitatea, uneori msotitá si de hiperglicemie. Obezitatea este consideratá un factor de risc mtrucát hormonii produsi de glanda tiroidá sunt implicati în reglarea metabolismului substantelor organice, în oxidarea lipidelor si în termogenezá, tesutul adipos în exces fiind un factor ce nmpiedicá si scade randamentul acestor procese termodinamice. Drept argument în plus serveste si faptul cá adipocitele din tesutul adipos produc un hormon peptidic - leptina, care actioneazá la rándul sáu asupra hormonilor tiroidieni, deiodándu-i páná la rT3 - forma inactivá a hormonilor tiroidieni, ceea ce duce si la pierderi mari de iod din organism, vital în prevenirea disfunctiilor tiroidiene [21]. Un studiu epidemiologic ce confirmá acest fapt a fost efectuat în China, în 2015, unde au fost cercetati 3084 de pacienti care sufereau de probleme tiroidiene, dintre care 32% s-au dovedit a avea o masá corporalá
adecvatá si tocmai 68% din pacienti sufereau de obezitate [22].
Conform articolului publicat de Kent Holtorf (2014), pe lángá obezitate, acelasi efect de deiodare a hormonilor tiroidieni îl au stresul si depresia. Nu în zadar în cazul pacientilor depresivi cu disfunctii bipolare se atestá o crestere a ratei maladiilor tiroidiene. Astfel, stresul cronic si depresia majoreazá nivelul seric al hormonului cortizol, secretat de glandele suprarenale, care la rándul lui activeazá o enzimá cu functie deiodinazicá, inactivánd hormonii tiroidieni (forma rT3) si producánd deficiente de iod la nivelul glandei tiroide, care este un factor direct implicat în aparitia gusii [23].
Aláturi de factorii etiologici interni, factori ex-terni ca fumatul, radiatia, alcoolul, medicamentele si alimentele gusogene sunt considerati de asemenea cu risc în dezvoltarea maladiilor tiroidiene [6].
Drept„factori goatrigeni"sau gusogeni se consi-derá o serie de legume din familia Brassicaceae: varza, conopida, ce contin anumite substante-tiocianati si tiouracili care inhibá fixarea iodului din plasmá de cátre tiroidá. Tot din aceastá grupá de substante fac parte si unele substante flavonoide mtálnite în porumb, precum si disulfitii alifatici din ceapá si us-turoi. Piridinele din semintele de legume provoacá inhibitia peroxidazelor, reducánd si umpiedicánd acumularea iodului în tiroidá. Tinánd cont de faptul cá alimentele gusogene enumerate au si o serie de efecte benefice, se recomandá folosirea lor dupá fierbere, care are scopul de a reduce tiocianatii si a mári cantitatea de iod la nivelul tiroidei [8]. Factor goatrigen este considerat si aspartamul - un îndul-citor artificial ce poate declansa boli tiroidiene [24].
Apa potabilá necalitativá, care nu corespunde normelor în vigoare, poate servi prin calitátile si, respectiv, prin compozitia sa drept factor gusogen în dezvoltarea bolilor tiroidiene, sustin expertii OMS. Chiar dacá apa msási este o sursá relativ minorá de iod (majoritatea provenind din alimente), carenta acestuia este indusá nu doar de cantitatea insufici-entá de microelement ingeratá, ci si de interferarea absorbtiei iodului cu cantitátile prea ridicate de Ca, F sau Mn continute în apa consumatá [25]. O altá problemá este continutul ridicat de sáruri de calciu si magneziu din apa potabilá, care, asociindu-se cu tiocianatii, duc la o scádere si mai accentuatá a concentratiei iodului în organism. Nitratii si nitritii, în afará de actiunea lor methemoglobinizantá, pot avea si potential goatrigen. De aceea, folosirea intensivá a mgrásámintelor azotoase în agriculturá, care au drept urmare cresterea concentratiei azotatilor în apele de suprafatá, reprezintá un risc major pentru aparitia bolilor tiroidiene.
Trebuie de remarcat faptul cä si apa ce provine din solurile sedimentare, bogate în substante organice humice, se caracterizeazä printr-o frecventä de gusä mai mare decât cea care provine din solurile särace în aceste substante. Solurile sedimentare humice contin compusi organici neproteici cu sulf disociabili, care trec în apä, aceasta fiind si mult mai poluatä cu Escherichia coli si cu alte microorganisme pentru care e caracteristicä o actiune goatrigenä importantä, ce fmneazä asimilarea iodului [8].
Radioactivitatea reprezintä un alt factor de risc major, întrucât glanda tiroidä este unul dintre cele mai radiosensibile organe, pe ^ngä tesutul hematopoietic. Sporirea contaminärii radioactive în ultimul deceniu a dus la majorarea morbiditätii prin maladii ale glandei tiroide cu 2% anual [26]. Vulnerabilitatea glandei tiroide la radioactivitate este confirmatä si de statisticile enorme de maladii tiroidiene apärute în urma accidentului de la Cernobîl (Ucraina) din 26 aprilie 1986, când în urma exploziei de la Centrala Atomoelectricä si a incendiului care a urmat-o, în atmosferä au fost eliberate cantitäti imense de substante radioactive. Dintre cei peste 40 de compusi si elemente radioactive degajate în aer, cel mai activ si mai periculos pentru glanda tiroidä este izotopul de Iod-131. Esentialä în acest proces este proprieta-tea tesutului tiroidian de a capta iodul, capacitate ce creste semnificativ la persoanele care locuiesc în zonele adiacente.
Mecanismul dezvoltärii patologiei tiroidiene în urma iradierii ar fi urmätorul: în scurt timp dupä accidentul nuclear, izotopul de Iod-131 este rapid si complet încorporat prin inhalatie si ingestie. Ingestia imediatä de iodurä stabilä satureazä glanda tiroidä si astfel duce la fixarea de Iod-131 cancerigen pe aceas-tä glandä, nepermitând absorbtia iodului normal din plasmä în glanda tiroidä. Insuficienta ulterioarä de iod organic (normal, nu radioactiv) duce la dezvol-tarea gusii tiroidiene, iar iodul-131 radioactiv deja fixat pe glanda tiroidä este cauza unor maladii si mai grave, precum cancerul tiroidian. Savantii estimeazä cä numärul cazurilor de maladii tiroidiene în rându-rile persoanelor care erau copii sau adolescenti la momentul producerii accidentului ajunge la 8000. Estimärile publicate de OMS ajung pânä la 50.000 de cazuri. Profesorul Edmund Lengfelder din München, specialist în domeniul bolilor produse de radiatii, avertizeazä asupra celor 100.000 de cazuri apärute în toate grupele de vârstä [27].
Unii cercetätori afirmä în studiile lor (2007) cä unele medicamente pot servi ca factor de risc în agravarea sau chiar în inducerea bolilor tiroidiene. Medicamentele date pot afecta metabolismul tiro-idian la diferite nivele: fie în timpul sintezei hormo-nilor tiroidieni, fie în secretia lor sau în transportul
la tesutul-tintá, sau chiar prin interferarea medi-camentului cu hormonul direct in timpul actiunii acestuia. Printre aceste medicamente se numárá: amiodarona (folositá in tulburárile de ritm cardiac si angine), propranalolul (folosit in insuficienta cardiacá), interferonul (utilizat in hepatitele B si C), hormonii estrogenici, steroidici si chiar furasemidul, dacá este administrat intravenos in doze mai mari de 80 mg. ín acest context, trebuie de remarcat cá tra-tamentul de lungá duratá cu litiu, aplicat pacientilor maniaco-depresivi pentru a estompa simptomele bolilor psihiatrice, duce la aparitia gusii tiroidiene la aproximativ 50% din pacientii bolnavi [28].
Un studiu realizat in 2014 demonstreazá cá fumatul reprezintá un factor de risc pentru maladiile tiroidiene. Astfel, creste riscul dezvoltárii gusii ende-mice, in special la femeile fumátoare cu varstá mai mare de 40 de ani, si la intreaga populatie iubitoare de nicotiná din zonele endemice. ín regiunile cu deficit de iod, printre bolnavii de„gusá endemicá" s-a stabilit o statisticá dublá a fumátorilor, compara-tiv cu nefumátorii (16,5% versus 7,6%). Acest lucru se explicá prin faptul cá fumul de tigará contine cantitáti mari de tiocianati, substante goatrigene, ce impiedicá captarea iodului din plasmá de cátre tiroidá pentru sinteza hormonilor tiroidieni [29].
Aláturi de fumul de tigará, nu pot fi neglijate nici consecintele alcoolismului asupra glandei tiroi-de, in special cel cronic. Vinul, lichiorul, berea contin fitoestrogeni, ce au capacitatea de a creste cantitatea de hormoni estrogeni la nivelul organismului, care in cantitáti mari inhibá functia normalá a glandei tiroide de sintezá a hormonilor tiroidieni. ín acelasi timp, alcoolul activeazá enzima aromatazá (numitá si estrogen sintazá), care creste viteza conversiei androgenilor, cum este testosteronul, in estrogeni, contribuind iarási la dominanta estrogenilor. ín mod natural, ficatul ar trebui sa dozeze cantitatea de estrogeni la nivel seric prin eliminarea excesului, dar consumul cronic de alcool afecteazá si functia de dezintoxicare a ficatului, aceasta fiind perturbatá. Deci, in final, efectul alcoolului asupra glandei tiroide este si mai mult amplificat de disfunctia ficatului [30].
Dat fiind faptul cá factorul primar in etiopato-genia gusii tiroidiene rámane totusi carenta de iod, iar alcoolismul, fumatul, stresul, obezitatea si alti factori de risc cu caracter secundar doar contribuind indirect la accentuarea deficitului de iod in organism, profilaxia bolilor tiroidiene trebuie sá fie indreptatá, in primul rand, spre asigurarea necesitátilor de iod (150-200 pgr/zi) in randul populatiei din regiunile endemice. ín mod normal, alimentele trebuie sá ofere organismului 90% din necesarul de iod, iar apa sá suplineascá celelalte 10%. Dacá insá acest lucru
nu este posibil, din cauza solului cu deficientá de iod, cantitáti suplimentare de microelement trebuie sá fie furnizate spre consumul populatiei prin mai multe cái, printre care se numárá: utilizarea sárii iodate, a comprimatelor de iodurá de potasiu, a uleiului iodat injectabil, sau prin iodarea páinii si a apei potabile.
Suplimentarea alimentelor si a apei cu iod în scop profilactic primar nu reprezintá o problemá, rntrucát productia mondialá de iod depáseste 15.000 tone pe an. Páná nu demult, depozitele de iod pentru suplimentare proveneau din America de Nord, însa în scurt timp furnizori mondiali au mai devenit Asia si America de Sud. Procentajul sigur al populatiei ce necesitá cantitáti suplimentare de iod nu se cunoaste, dar chiar estimándu-l la 20% (1000 milioa-ne de oameni) si presupunánd cá fiecare persoaná are nevoie de o cantitate suplimentará de 200 pgr/zi, chiar incluzánd pierderile pentru transport si depozi-tare, aproximativ 73 tone de iod vor fi necesare anual pentru suplimentare, ceea ce constituie doar 0,5% din productia mondialá de microelement [31].
Afirmatia expertilor OMS (1993) este, în acest sens, bine-venitá: „este dificil de înteles si imposibil de admis ca deficitul de iod, cea mai frecventá si usor de prevenit cauzá de deficit mental din lumea de azi, sá fie asa de ráspándit în Europa". În acelasi an, OMS adoptá iodarea sárii drept metodá de profilaxie principalá a gusii tiroidiene. Aceasta a fost aleasá ca vehicul fundamental la nivel social din cauza utilizárii pe scará largá si datoritá costului redus, factori ce favorizeazá întreaga populatie [4].
Ponderea consumului de sare iodatá în 128 de tári a crescut în medie la peste 70%, dar cu toate eforturile autoritátilor nationale si celor mondiale de combatere a deficitului de iod, acesta oricum persis-tá. Numárul tárilor ce au realizat progrese evidente prin promovarea consumului sárii iodate în rándul populatiei este mai mare în America (84%), apoi în zona Asiei de Sud-Est (67%), în Mediterana Occidental (53%), Africa (54%), Pacificul Occidental (44%) si Europa (19%). În Europa, doar 50% din populatie consumá sarea iodatá, iar opt tári sunt considerate endemice, rntrucát se mentine deficitul de iod [32].
Moldova este o tará importatoare de sare iodatá, sursele principale fiind Ucraina (circa 80%) si Románia (mai putin de 20%). Mai mult de jumátate din familiile din mediul rural si aproape o treime din cel urban nu folosesc sare iodatá. Mai mult decát atát, o familie cumpárá sare în medie o datá la 6,3 luni, modificándu-i ambalajul original si astfel pástránd-o în conditii nefavorabile, ceea ce duce la pierderea io-dului din sare. Astfel, doar 32,7% din familii consumá sare adecvat iodatá [8].
În multe tári, în special în cele în curs de dezvoltare, implementarea programelor de aprovizionare
a populatiei cu sare iodatá a fost impiedicatá de factori geografici, economici si administrativi. Unul din factorii geografici a fost imposibilitatea de a distribui regulat sare iodatá in regiunile in care transportul este dificil, ca Ecuador, Peru si Zair. De aceea, in aceste zone s-a incercat implementarea, incepand cu anul 2009, a unui nou program de injectare a uleiului iodat intramuscular, care are avantajul de a oferi organis-mului iod pe o perioadá de timp mai indelungatá. Astfel, 1-4 ml de ulei iodat poate asigura necesarul pe 1-4 ani. Un alt avantaj al folosirii acestei metode este rezultatul practic imediat, intrucat o parte din ulei este stocatá temporar in muschi si tesutul adipos, iar altá parte este deiodatá, iar iodul rezultat este utilizat pentru a reface tesuturile glandei tiroide cu deficit de microelement. Dezavantajul metodei constá in faptul cá deja la cateva luni de la injectarea uleiului iodat se observá pierderi mari de iod prin uriná, estimate a fi de 50 de ori mai mari decat paná la administrarea uleiului intramuscular. Din acest motiv, metoda este eficientá mai mult in cazul unor deficiente mari, care necesitá másuri urgente [33].
ín cazul Republicii Moldova, pentru care uleiul de floarea-soarelui este un produs alimentar autoh-ton, utilizarea metodei de administrare medicamen-toasá intramusculará a acestuia in formá iodatá ar fi posibilá, dar nu poate fi aplicatá pe scará largá, ci doar in cazuri de deficiente majore, intrucat presupu-ne un aport masiv imediat de iod, ceea ce cauzeazá efecte adverse puternice. Utilizarea uleiului iodat in alimentatie in cantitáti fiziologic necesare organis-mului ar exclude supradozarea si ar asigura populatia cu un produs obisnuit din ratia cotidianá, dar care, pe langá functia de bazá, va furniza si cantitatea de iod necesará organismului [8].
Comprimatele cu iodurá de potasiu reprezintá o altá posibilitate. ínsá, conform unui studiu publicat in 2007, sárurile ce contin iod anorganic sunt instabile la actiunea factorilor de mediu: umezealá, luminá, temperaturá. Sub actiunea unor reducátori sau oxidanti ele se pot descompune cu eliminarea iodu-lui, iar pentru stabilizarea sárii iodate in ea se adaugá compusi ai fierului, care pot influenta proprietátile organoleptice ale produsului [34].
Cea mai simplá metodá rámane a fi iodarea produselor de consum larg de cátre societate - apa si painea. ín acest context, o mare parte dintre tári au mers pe calea iodárii apei imbuteliate (Ucraina, Azerbaidjan, Letonia, Polonia, Cehia, Ungaria, Rusia etc.), altele - si pe calea iodárii laptelui, a painii, a altor produse alimentare (Belarus). Din anul 2006, pe piata Republicii Moldova se produce si se comercializeazá apa potabilá cu un continut de iod de 100 pg/l [8].
Concluzii
Asadar, deoarece factorul primar în etiopato-genia gusii tiroidiene râmâne totusi carenta de iod, profilaxia bolilor tiroidiene trebuie sâ fie îndreptatâ, în primul rând, spre asigurarea necesitâtilor de iod (150-200 pgr/zi) în rândul populatiei din regiunile en-demice, din care face parte si Republica Moldova.
Pentru un rezultat evident nu este suficientâ doar una din mâsuri, ci combinarea rationalâ a mai multora dintre ele [35]. Mai mult decât atât, progra-mul de profilaxie a gusii tiroidiene nu este o pro-blemâ exclusiv medicalâ, întrucât pentru realizarea eficace a acestuia este necesarâ implicarea si altor factori - de ordin socioeconomic, administrativ si geografic.
Bibliografie
1. MMcGirr E., Greig W.R. Thyroid Disease. In: Epidemiology and Preventive Medicine, 1968; nr. 61, pp. 385389.
2. Andersson M., Takkouche B., Egli I., et al. Iodine Status Worldwide. WHO Global Database on Iodine Deficiency. Department of Nutrition for Health and Development, Geneva: World Health Organization. 2004.
3. de Benoist B., Andersson M., Takkouche B., Egli I. Prevalence of iodine deficiency worldwide. In: Lancet, 2003; nr. 362, pp. 1859-1860.
4. Andersson M. Iodine deficiency in Europe: a continuing public health problem. World Health Organization. France, 2007.
5. Fulger L. Patologie tiroidiana. Curs. Timisoara, 2017.
6. Brix T.H., Kyvik K.O. Major Role of Genes in the Etiology of Simple Goiter Females: A Population-Based Twin Study. In: Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism, 1999; nr. 84(9), pp. 3071-3075.
7. Velea I.P., Paul C. Patologia tiroidei la copil. Timisoara: Mirton, 2016.
8. Sturza R. Deficiente nutritionale de iod si strategii de eradicare. In: Akademos, 2015; nr. 1, pp. 113-118.
9. Dudnic E., Dudnic N. Activitatea secretorie a glandei ti-roidepe fonduladministrarii tiocianatului. In: Biologie. Stiinte reale si ale naturii, 2013, pp. 29-32.
10. Kelly F.C., Snedden W.W. Prevalence and geographical distribution of endemic goiter. In: WHO Monograph Series, 1960; nr. 44, pp. 227-233.
11. Michael B. Zimmermann Research on Iodine Deficiency and Goiter in the 19th and Early 20th Centuries. In: The Journal of Nutrition. American Society for Nutrition, 2008; pp. 2060-2063.
12. Becker W., Lyhne N., Pedersen A.N., et al. Nordic Nutrition Recommendations 2004 - integrating nutrition and physical activity. In: Scandinavian Journal ofNutri-tion, 2004; nr. 48, pp. 178 -187.
13. Vitamin and mineral requirements in human nutrition. World Health Organization and Food and Agriculture Organization of the United Nations. Thailand, 2005.
14. Dudnic E., Dudnic N. Juglans regia - remediul biologic în profilaxia gusii endemice în Republica Moldova. In: Integrare prin cercetare si inovare. Stiinte ale naturii si exacte, 2016, pp. 70-74.
15. Garber J.R. Clinical practice guidelines for hypothyroidism in adults: cosponsored by the American association of clinical endocrinologists and the American thyroid association. In: Guidelines for hypothyroidism in adults, 2012; nr. 18, pp. 988-1028.
16. Gietka-Czernel M. The thyroid gland in postmenopausal women: physiology and diseases. In: Menopause Rev., 2017; nr. 16(2), pp. 33-37.
17. Tigabu E., Bekele K.B., Dachew B.A. Prevalence of goiter and associated factors among schoolchildren in northeast Ethiopia. In: Epidemiology and Health, 2017; nr. 39, pp. 1-5.
18. Santin A.P., Furlanetto T.W. Role of Estrogen in Thyroid Function and Growth Regulation. In: Journal ofThyroid Research, 2011; pp. 1-7.
19. Muirhead S. Diagnostic approach to goiter in children. In: Pediatr. Child Health, 2001; nr. 6(4), pp. 195-199.
20. Das S., Bhansali A., Dutta P. Persistence of goiter in the post-iodization phase: micronutrient deficiency or thyroid autoimmunity. In: Indian J. Med. Res., 2011; nr. 133, pp. 103-109.
21. Biondi B. Thyroid and Obesity: An Intriguing Relationship. In: Clinical Endocrinology Metabolism, 2010; nr. 95(8), pp. 3614-3617.
22. Zheng L. Yan W., Kong Y., et al. An Epidemiological Study of Risk Factors of Thyroid Nodule and Goiter. Chinese Women. In: International Journal of Environmental Research and Public Health, 2015; nr. 12, pp. 11608-11620.
23. Holtorf K. Peripheral Thyroid Hormone Conversion and Its Impact on TSH and Metabolic Activity. In: Journal of Restorative Medicine, 2014; pp. 30-52.
24. Lean M.E.J., Hankey C.R. Aspartame and its effects on health. In: BMJ, 2004; nr. 329, pp. 755-756.
25. Lupei-Prodan M. Impactul apei potabile asupra sänätätii populatiei. In: Revista Stiintificà a Universitätii de Stat din Moldova, 2007; nr. 7, pp. 14-18.
26. Dubinin O., Tîbîrnâ A., Hotineanu V. Tratamentul chirurgical al maladiilor hiperplastice benigne ale glandei tiroide, asociate cu schimbäri autoimune în tesutul tiroidian. In: BuletinulAcademieide Stiinte a Moldovei, 2006; nr. 3(7), pp. 191-201.
27. Mornealo E., Popovici L., Chircä L. Radiatia ionizantä si efectele ei de duratä asupra glandei tiroide. In: Studii Clinico-Stiintifice, 2011; pp. 16-18.
28. George J., Joshi S.R. Drugs and Thyroid. In: Japi, 2007; nr. 55, pp. 215-223.
29. Sawicka-Gutaj N., Gutaj P., Sowinski J., et al. Influence of cigarette smoking on thyroid gland. In: Endokryno-logia Polska, 2014; nr. 65, pp. 54-62.
30. McAdams B.S., Rizvi A. How does Alcohol Use affect Thyroid Function? Illustrative Case and Literature Review. In: Journal of Thyroid Disorders & Therapy, 2015; nr. 4.
31. DeMaeyer E.M., Lowenstein F.W., Thilly C.H. The control of endemic goiter. Geneva: World Health Organization, 1979.
32. Zimmermann M.B., Andersson M. Prevalence of iodine deficiency in Europe in 2010. In: Annales d'Endocrinologie, 2011; nr. 72, pp. 164-166.
33. Kochupillai N. Prevention and control of goiter. Demerits of iodized oil injections. In: Bulletin of the Nutrition Foundation of India, 1991; nr. 12, pp. 1-5.
34. Bulimaga V., Zosim L., Ciumac D. s.a. Biomasa de spirulinä imbogätitä cu iod - sursä alternativä de iod. In: Revista Stiintificá a UniversitátiideStatdin Moldova. Stiintealenaturii, 2007; nr. 1, pp. 55-60.
35. Hotärarea Guvernului Republicii Moldova nr. 596 din 03.08.2011 Cu privire la aprobarea unor másuri de eradicare a tulburárilor prin deficit de iod. In: Monitorul Oficial nr. 131-133 din 12.08.2011, art. 666.
Elena Ciobanu, dr. st. med., conf. univ., Catedra de igienä generalä, IP USMF Nicolae Testemitanu, e-mail: elena.ciobanu@usmf.md
Резюме
Последовательность этапов развития науки гигиены в Республике Молдова
В статье представлена последовательность этапов эволюционного развития гигиены как науки. На основе исторического, описательного и библиографического анализа аргументированы этапы развития гигиены в Республике Молдова, отражённые в их тесной связи с историческими и социальными событиями, причинами и факторами, которые способствовали этому развитию. В статье представлены личности, обозначившие этапы развития гигиены как науки и их роль.
Ключевые слова: этапы, развитие науки, гигиена, кафедры, здравоохранение
CZU: 613(478)(091)
SECVENTE ALE ETAPELOR DE DEZVOLTARE A STIINTEIIGIENICE IN REPUBLICA MOLDOVA
Nicolae OPOPOL1, Valeriu PANTEA2, Ion BAHNAREL1, Grigore FRIPTULEAC1, Ana VOLNEANSCHP,
'IP Universitatea de Stat de Medicina si Farmacie
Nicolae Testemitanu, 2Agentia Nationala pentru Sanatate Publica, 3Centrul National de Sanatate Publica
Rezumat
In articol sunt expuse secvente ale etapelor de dezvoltare a stiintei Igiena. In baza unei analize istorico-descriptive si bibliografice, sunt edificate etapele de dezvoltare a igienei in Republica Moldova, acesteafiind reflectate in stransa legatura cu evenimentele istorice, cu factorii si cauzele ce au contri-buit la aceasta dezvoltare. De asemenea sunt nominalizate personalitatile care au marcat etapele evolutiei igienei ca stiinta si contributia lor.
Cuvinte-cheie: etape, dezvoltarea stiintei, igiena, catedre, sanatate publica
Summary
Sequences of the stages of development of hygienic science in the Republic of Moldova
The article presents sequences of stages in the development and evolution of hygiene as a science. Based on a historical-descriptive analysis of the bibliographic sources, the stages of hygiene development in the Republic of Moldova are demonstrated, these being reflected in their close connection with the historical events, causes and factors that contributed to this development. The article mentions the personalities who marked the stages of hygiene development as science and their role.
Keywords: state of health, scientific development, hygiene, public health
Istoric
Igiena este caracterizatá ca cea mai veche stiintá, ca stiintá a sánátátii, a omului sánátos, ca stiintá care aduce dovezi pentru profilaxia si pre-venirea maladiilor, pentru protectia si promovarea sánátátii.
Istoria dezvoltárii stiintei in general si a igienei in particular in Moldova a decurs in functie de regimurile statale prin care a trecut tara. Un aport inestimabil in edificarea etapelor istorice de dezvoltare a stiintei igienice pe teritoriul tárii a fost adus de cátre profesorul si istoricul medicinei autohtone Eugen Popusoi in teza sa de doctor habilitat la tema Istoria medicinei si a ocrotirii sánátátii in República Sovieticá Socialistá Moldoveneascá. Astfel, primele scrieri despre aspectele igienice la noi in tará tin de anii '70 ai sec. XVII, cand domnitorul Gheorghe Ghica aprobá functia de medic (politai) orásenesc in Iasi cu dreptul de a deschide o farmacie publicá. Se creeazá Casa publicá, care conducea si cu problemele de sánátate.
Spre sfarsitul sec. XVII - inceputul sec. XVIII, in Chisináu (a. 1813) se creeazá directia medicalá oráseneascá cu functia de a organiza asistenta medicalá a populatiei si de a populariza cunostintele medicale. Se construieste primul spital orásenesc (deschis la 20 decembrie 1816). ín 1830 este fondatá sectia de ocrotire a sánátátii, sunt organizate má-suri de igiená a mediului, in special de intretinere a curáteniei strázilor si locuintelor.
Activitáti medico-sanitare mai intense incep sá se desfásoare doar in sec. XIX, determinate predominant de starea materialá grea a populatiei practic lipsite de asistentá medicalá, de ráspandirea multor maladii grave, cum ar fi pelagra, pesta, holera, malaria, tifosul exantematic, tuberculoza, trahomul s.a. Se intreprind másuri de implementare a metodelor de protectie pentru diminuarea impactului conditiilor nefavorabile exterioare. A fost creatá igiena popu-
