CC BY
1CZU: 614.253:316.77
aspecte de comunicare ale interrelatiei
medic-paciEnt
Rezumat
Actul medical se bazeaza, inclusiv, pe relatia medic-pacient, care poate avea influente pozitive sau negative asupra satis-factiei pacientului, compliantei, rezultatelor clinice si, tn final, asupra aspectelor economice. Acest articol ofera o sinteza a publicatiilor din literatura stiintifica relevanta, care se concen-treaza asupra importantei relatiei medic-pacient si aspectelor comunicationale. Sursele analizate confirma ca interactiunea dintre medic si pacient constituie elementul central si critic al serviciilor medicale, iar abilitatile de comunicare (empatia, exprimarea verbala si nonverbala, interviul motivational, colaborarea tn luarea deciziilor etc.) pot fi tnvatate si dezvol-tate, ceea ce va aduce beneficii pentru rezultatele clinice si va creste calitatea vietii si gradul de satisfactie a pacientului fata de sistemul medical.
Cuvinte-cheie: comunicare, relatie medic-pacient, empatie, satisfactia pacientului
Summary
Communication aspects of doctor-patient interrelationship
The medical act is based, including, on the doctor-patient relationship, which can have positive or negative influences on patient satisfaction, compliance, clinical and, finally, economic results. This article presents a synthesis of publications from the relevant scientific literature, addresses the importance of the doctor-patient relationship and communication aspects. The analyzed sources confirm that the interaction between doctor and patient is the central and critical element of medical services, and communication skills (empathy, verbal and nonverbal aspects, motivational interviewing, decision-making collaboration, etc.) can be learned and developed, which will bring benefits for clinical outcomes and will increase the quality of life and patient satisfaction with the medical system.
Keywords: communication, doctor-patient relationship, empathy, patient satisfaction
Резюме
Коммуникационные аспекты во взаимоотношениях между врачом и пациентом
Лечебный процесс основан, в том числе, на отношениях врач-пациент, которые могут иметь положительное или отрицательное влияние на удовлетворенность пациента, комплаентность, клинические и, наконец, экономические результаты. В данной статье представлен синтез научных публикаций, посвященных важности взаимоотношений между врачом и пациентом и аспектам коммуникации. Проанализированные источники
Inna VENGHER, Iulianna LUPASCO, Elena BEREZOVSCAIA, Ion BaNaRI
Laboratorul de Gastroenterologie, IP USMF Nicolae Testemitanu
https://doi.org/10.52556/2587-3873.2023.4(97).14
подтверждают, что взаимодействие между врачом и пациентом является центральным и важнейшим элементом оказания медицинских услуг. Коммуникативные навыки (эмпатия, вербальные и невербальные аспекты, мотивационное интервьюирование, сотрудничество в принятии решений и т.д.) поддаются обучению и развитию, что приведет к улучшению клинических результатов, повышению качества жизни пациентов и их удовлетворенности медицинской системой.
Ключевые слова: коммуникация, отношения врача и пациента, эмпатия, удовлетворенность пациента
Introducere
Progresul si dezvoltarea noilor tehnologii medicale, precum si perfectarea strategiilor de management în medicinâ au ca scop obtinerea de rezultate medicale mai bune si un îmbunâtâtirea stârii de sânâtate a populatiei. Însâ„goana dupâ teh-nologizare" conduce la ignorarea de câtre medicii a importantei componentei comunicative, creatoare de relatii terapeutice în procesul de interactiune cu pacientul [1, 2]. Actul medical se bazeazâ, inclusiv, pe relatia medic-pacient, care poate avea influente atât pozitive, cât si negative [3]. Cerintele fatâ de medici, orientate spre aplicarea celor mai noi si eficiente abordâri de tratament, pot umbri necesitatea de a practica si ameliora abilitâtile de comunicare. Co-municarea stâ la baza oricârei relatii interpersonale, în special a celei „terapeutice", iar o relatie pozitivâ medic-pacient influenteazâ, în mare parte, succesul terapeutic [4]. Aceste relatii conduc spre cresterea satisfactiei pacientului, la o mai bunâ compliantâ la tratament, amelioreazâ rezultatele clinice si economice [4]. Abilitâtile de comunicare nu sunt doar caracteristici de personalitate înnâscute sau talente, ci sunt deprinderi care pot fi învâtate si dezvoltate [4]. Cercetârile confirmâ necesitatea dezvoltârii abili-tâtilor de comunicare în pregâtirea medicilor, pentru a ameliora calitatea asistentei medicale. Existâ opinii conform cârora educatia medicalâ trebuie extinsâ peste limitele competentelor si sâ includâ si formarea abilitâtilor de comunicare, precum si dezvoltarea capacitâtii de a fi receptivi la experienta unicâ a pacientilor [5]. Activitâtile de instruire trebuie sâ se bazeze pe date empirice care evidentiazâ aspectele
importante ale comportamentului medicului si in-fluenteazä rezultatele pacientului [6].
Scopul acestui studiu a constat în sinteza publicatiilor din literatura stiintificä relevantä cu privire la importanta si impactul relatiei dintre medici si pacienti asupra rezultatelor tratamentului, compliantei si satisfactiei pacientului.
Materiale si metode. Prin cäutare în biblioteci-le electronice stiintifice (PubMed), folosind cuvinte-le-cheie „relatie medic-pacient" si „comunicare me-dic-pacient", precum si prin analizarea publicatiilor disponibile din alte surse, au fost selectate 39 de lucräri stiintifice de tip review, studii cross-sectionale, trialuri randomizate, cu analiza si sistematizarea informatiilor.
Rezultate si discutii
Relatia dintre medic si pacient reprezintä fun-damentul pe care se desfäsoarä actiunile medicale, inclusiv diagnosticul si tratamentul. Aceastä relatie are un impact semnificativ asupra calitätii asistentei medicale [7]. De-a lungul istoriei, au fost purtate discutii referitoare la relatia „idealä"dintre medic-pa-cient, cu promovarea diferitor stiluri de interactiune. În 1992, Ezkiel si Linda Emanuel [8] au evidentiat patru tipuri de relatii medic-pacient: paternalistic, interpretativ, deliberativ si informativ. Aceastä clasificare se bazeazä pe patru principii: rolul medicului, obligatiile medicului, rolul valorilor pacientului si conceptul autonomiei pacientului. În prezent, se considerä adecvatä o relatie bazatä pe schimbul de informatie (de tip informativ), care presupune luarea deciziilor în comun cu pacientul, relatia bazatä pe pacient, respectarea valorilor pacientului [9].
Analiza literaturii din domeniu ilustreazä importanta urmätoarelor elemente ale comunicärii medic-pacient: perceptia pacientului, empatia medicului, stilul de comunicare si tonalitatea vocii.
Perceptia medicului de catre pacient. Cerce-tärile au arätat cä satisfactia pacientului si opinia lui despre sänätate depind în mare mäsurä de modul în care pacientul percepe medicul [4, 10]. Medicii si pacientii pot avea opinii diferite despre succesul comunicativ al vizitei, iar comunicarea medic-pacient deseori se considerä a fi inadecvatä [11]. McBride et al. [12] au determinat cä pacientii considerä comunicarea drept una dintre cele trei competente principale ale medicului, apreciind în special medicii care îi ascultä, manifestä interes fatä de preocupä-rile lor si räspund la mtrebärile acestora. Perceptia pacientilor cu privire la eficacitarea consultatiei poate fi influentatä si de statutul emotional al pacientului (pacientii depresivi evalueazä comunicarea mai negativ) si de rezultatele testelor si examinärilor medicale [13]. Persoanele care mainteazä plângeri
asupra necompetentei profesionale a medicilor mentioneazä furnizarea insuficientä a informatiei in 26% cazuri, ascultare insuficientä a pacientului in 8%, devalorizarea pärerilor pacientului si/sau a familiei in 29%, incapacitatea de a intelege perspectivele pacientului si/sau a familiei lui in 13% [14].
Unele cercetäri subliniazä importanta implicárii pacientului in procesul luárii deciziei medicale si aratä cä pacientii care participä activ in acest proces obtin rezultate clinice mai bune [15]. Discutarea datelor medicale si a efectelor terapeutice au contribuit la cresterea intelegerii si satisfactiei pacientilor [16].
Empatia medicului si satisfactia pacientului. Atitudinea empaticä reprezintä o conditie fundamental in psihoterapie, dar si in consultatiile medicale in general, avand in vedere aspectul psi-hosomatic al majoritätii bolilor [17]. ín lipsa unei conexiuni emotionale si intelegeri reciproce, comunicarea medic-pacient se transformä intr-un schimb formal de informatii medicale, separat de contextul si complexitatea vietii pacientului. Empatia constä in capacitatea de a recepta statutul emotional al pacientului, demonstrand intelegere si dorintä de a-l ajuta [18]. Satisfactia pacientilor si complianta la tratament sunt in stransä legäturä cu atitudinea empaticä a medicului [19]. Pe cand „oferirea seacä a informatiei" are efect negativ asupra compliantei. Un component esential al comportamentului em-patic este abilitatea de a „citi" nuantele, replicile si „semnalele"pacientului. Vizitele la medicii care nu au reactionat la„semnalele" emotionale ale pacientilor au avut durate mai lungi comparativ cu vizitele la medicii care au luat in consideratie aceste„semnale" [20].
Stilul de comunicare. Credibilitatea oricärui mesaj depinde de felul in care a fost spus mai mult decat de ceea ce a fost spus. Un studiu asupra 1314 pacienti cu diabet [21] a arätat cä abilitätile de autoingrijire si autocontrol au fost mai bune atunci cand medicii au adaptat explicatiile despre boalä si tratament la nivelul de intelegere al pacientului. De asemenea, s-a demonstrat importanta tonalitätii vocii in discutia cu pacientii [22]. Astfel, tonalitatea „dominantä"a medicilor s-a mentionat ca predictivä reclamatiilor din partea pacientilor.
Instrumente si tehnici ale comunicárii eficiente. Existä anumite instrumente si tehnici utile care pot ameliora comunicarea medic-pacient.
Comunicarea centratá pe pacient este una dintre tehnicile esentiale si este consideratä a fi abilitatea de bazä a tuturor lucrätorilor medicali, avand o importantä deosebitä in managementul bolilor cronice (cum ar fi diabetul, CPI, HTA, IC) [23]. Au fost identificate componentele consultatiei centrate pe pacient, asociate cu satisfactia ridicatä
a pacientului [24]. Cele mai bune caracteristici ale consultatiei reusite au fost: flexibilitatea si tempoul discutiei, schimbarea pozitiei corpului în functie de subiectul discutiei. Pozitia fixä pe parcursul discutiei, din contra, a fost asociatä cu nemultumirea pacientului, sugerând cä acest stil poate fi perceput ca lipsä de receptivitate sau implicare în problema pacientului. Consultatiile apreciate negativ au fost cele în care s-a cheltuit o treime din timp pentru culegerea anamnezei, cu trecerea de la un subiect la altul secventialä, iar sfârsitul discutiei a fost consacrat efectelor problemei [24].
Interviulmotivational este o metodä de inter-actiune cu pacientul, având scopul de a determina motivatia acestuia pentru schimbare si de a facilita modificärile comportamentale. Componentele de bazä ale interviului motivational includ: stabilirea raportului, depäsirea rezistentei, selectarea agen-dei, evaluarea dorintei de schimbare, clarificarea ambivalentei, determinarea beneficiilor secundare ale simptomelor si evaluarea gradului de optimism [25]. Un aspect important al interviului motivational este întelegerea schimbärilor din punctul de vedere al pacientului [26]. În acest context, este esential sä se tinä cont de urmätoarele aspecte: 1) dorinta de schimbare nu este o caracteristicä intrinsecä a pacientului, ci rezultatul fluctuant al interactiuniii interpersonale si 2) decizia de a se schimba nu trebuie impusä, ci sä reprezinte o alegere personalä. Este important sä recunoastem cä argumentele rationale nu sunt eficiente în rezolvarea ambivalentei [26].
Comunicarea colaborativà presupune o relatie cu schimb de informatii, desfäsuratä în mod dina-mic si bidirectional [27]. La modul ideal, medicul informeazä pacientul, îl implicä în discutii legate de optiunile de tratament, astfel încât responsabilitätile decizionale si cele ce tin de rezultatele tratamentului sä fie nrnpärtite între medic si pacient [27]. Variantele posibile de tratament trebuie discutate si adaptate situatiei si necesitätilor pacientului, färä a fi în mod rigid legate doar protocoalele standardizate [9].
Managementul conflictelor. S-au descris situatii în care neverbalizarea conflictului a provocat neîntelegeri [27]. Conflictul este o situatie complexä, deoarece poate evoca diverse emotii, precum neajuto-rarea, frustrarea, confuzia, furia, incertitudinea, esecul sau tristetea. Medicul trebuie sä fie capabil sä identifice sentimentele si reactiile problematice ale pacientului si ale sale pentru a diminua escaladarea si a transforma problemele în oportunitäti de succes [28].
Stilulcomportamentalalmedicului influen-teazä satisfactia pacientului si rezultatele clinice. Un review sistematic al literaturii din perioada 19752000 examineazä cercetärile asupra consultatiilor în reteaua medicinei primare [6]. Au fost identifí-
cate comportamentele verbale si nonverbale ale medicilor, care au influentat calitatea consultatiei. Printre componentele verbale asociate cu rezultate clinice pozitive se numärä: empatia, comunicarea centratä pe pacient, respectul pentru punctul de vedere si personalitatea pacientului, obiectivitatea informatiei, stilul de comunicare predominant nedi-rectiv, folosirea expresiilor de incurajare a actiunilor pacientului, folosirea adecvatä a umorului, discutia aspectelor psihosociale ale pacientului (viata coti-dianä, relatiile sociale, emotiile), alocarea sufici-entä de timp pentru educatia in sänätate, oferirea informatiei medicale si discutarea ei cu pacientul, explicatiile despre efectele tratamentului, atitudi-nea binevoitoare („prietenoasä"), ascultarea activä, sumarizarea, discutiile la nivelul de intelegere al pacientului, extinderea duratei vizitei. Comportamentele verbale care s-au asociat negativ cu rezultatele pacientului includ [6]: acceptarea pasivä, discutiile formale, necongruenta dintre compor-tament si mesajul verbal, directivitatea excesivä, lipsa respectului pentru experienta pacientului, iritatia, nervozitatea, feedbackul exagerat in con-cluzia vizitei, anxietatea sau tensiunea, exprimarea opiniilor si comentariile in timpul examenului fizic. Componentele comportamentuluinonverbal asociate rezultatelor favorabile includ [6]: contactul vizual moderat si reciproc, miscärile si gesturi afirmative, pozitia corpului orientatä si inclinatä spre pacient, pozitionarea mainilor si picioarelor intr-o manierä deschisä, simetria mainilor. Cu rezultate nefavora-bile au fost asociate urmätoarele comportamente [6]: contactul vizual excesiv, orientarea corpului la 45-90 grade fatä de pacient, inclinarea in spate, maini incrucisate, atingeri nemotivate si frecvente.
Problemele de relatie medic-pacient (ba-rierele). Anxietatea pacientului, suprasolicitarea medicilor, frica de litigii si asteptärile nerealiste ale pacientilor sunt considerate ca fiind printre barierele care pot afecta o comunicare eficientä [29].
Deteriorarea abilitátilor de comunicare. S-a observat cä odatä ce studentii sau medicii ince-pätori avanseazä in disciplinele si cunostintele pur medicale, se produce un fel de pierdere a capacitätii de a aborda integral asistenta medicalä. ín plus, brutalitatea emotionalä si fizicä a pregätirii medicale poate suprima empatia si poate inlocui vorbirea (comunicarea) cu tehnici si proceduri [30 ].
Oferirea incompletá a informatiilor. Omiterea informatiilor necesare poate deveni o capcanä din punctul de vedere a intelegerii de cätre pacient a prognosticului bolii, scopurilor si asteptärilor de la tratament. Toate acestea pot influenta alegerea, de-ciziile pacientului cu privire la tratament si evolutia bolii [31].
Comportamentul medicilor de evitare. Une-ori, medicii evitá discutiile referitoare la aspectele emotionale si sociale ale pacientilor, deoarece aceste subiecte devin stresante pentru ambele párti. Ínsá aceste comportamente cauzeazá influente nedorite asupra recuperárii [З2].
Descurajarea colaborárii. Un alt comporta-ment este legat de nedorinta medicilor de a încu-raja pacientii sá-si expuná temerile, asteptárile si sá solicite informatii suplimentare. Aceastá tactica, de asemenea, poate afecta negativ atât relatia medic-pacient, cât si rezultatele terapeutice [ЗЗ].
Rezistenta pacientilor. Nu toti pacientii acceptá rolul de mentor, expert si de autoritate al medicilor si pot adapta recomandárile primite conform pro-priilor lor viziuni, credinte, cunostinte sau experiente [ЗЗ.З4].
Convingerile despre sánátate. Convingerile si valorile personale ale pacientului pot influenta relatia medic-pacient ßS]. Divergentele mari de convingeri pot cauza neîncredere în metodele de tratament, fricá fatá de sistemul medical si rezultate de tratament mai slabe. Convingerile pacientului depind de variabilele sociale si comportamentale, dar si de particularitátile biologice si anatomice [ЗЗ]. Este important sá se respecte viziunile pacientului, dar sá se ofere si punctul de vedere medical asupra problemei, permitând pacientului sá facá un rezu-mat al discutiei [Зб].
Identificarea si utilizarea componentelor comunicárii eficiente: recomandári. Kurtz [З7] mcurajeazá medicii sá-si examineze atent modali-tátile de comunicare. Comunicarea medicalá poate fi consideratá eficientá atunci când: se asigurá interactiunea, nu doar transmiterea de informatii; se minimizeazá dubiile pacientilor; se fortificá motivatia pentru schimbare comportamentalá în perspectiva rezultatelor; se demonstreazá dina-mism. Comunicarea eficientá conduce la întelegere reciprocá, folosind repetárile si feedbackul. A fost studiatá influenta limbajului ßB]. Se recomandá evitarea jargonului si metaforelor care pot fi de-ranjante, limbajul compasional direct. Medicii ar trebui sá opteze pentru un limbaj simplu si clar, cu clarificarea prioritátilor pacientului.
Concluzii
Interactiunea dintre medic si pacient constitu-ie elementul central si critic al serviciilor medicale. Un interviu medical favorabil este esential pentru crearea relatiilor interpersonale solide, schimbului de informatii si pentru luarea deciziilor medicale optime. Calitatea interactiunilor influenteazá satis-factia pacientului, aderenta, rezolvarea simptomelor si, implicit, calitatea vietii.
Declaratia de conflict de interese. Autorii declarâ lipsa conflictului de interese.
Declaratia de finantare. Lucrarea este publi-catâ în cadrul Proiectului 20.80009.8007.37 „Bolile cronice hepatice si pancreatice: aspecte nutritionale si chirurgicale".
Bibliografie
1. Lockyear P.L.B. Physician-Patient Communication: Enhancing Skills to Improve Patient Satisfaction. In: Release of CME, 2004.
2. Romanciuc I., Dumitrascu D. Comunicarea medic-pacient element cheie al succesului terapeutic. In: Olariu C, Olteanu D. Tratament si elemente diagnostice în bolile digestive functionale. Ed InfoMedica Bucuresti 2009, pp. 27-36.
3. Banari I., Lupasco I., Vengher I. et al.. The relationship between doctor and a patient with liver disease in the context of Covid-19 pandemic. Bioethical analysis. In: Proceedings of the 3 th International Scientific and Practical Conference "Scientific Community: Interdisciplinary Research" (March 16-18, 2021). Hamburg, Germany: Busse Verlag GmbH. 2021, nr. 45, pp. 330-338. ISBN 978-3-512-31217-5.
4. Neuwirth Z.E. An essential understanding of physician-patient communication Part II. In: J Med Pract Manage. 1999, vol. 15, pp. 68-72.
5. Stewart M.A. Effective physician-patient communication and health outcomes: a review. In: CMAJ. 1995, vol. 152(9), pp. 1423-1433.
6. Beck R.S., Daughtridge R., Sloane P.D. Physician-patient communication in the primary care office: a systematic review. In: J Am Board Fam Pract. 2002, vol. 15, pp. 25-38.
7. Ha J.F., Longnecker N. Doctor-Patient Communication: A Review. Ochsner J. 2010 Spring; 10(1): 38-43.
8. Emanuel E., Emanuel L. Four Models of the Physician-Patient Relationship. In: The Journal of the American Medical Association. 1992, vol. 267(16), pp. 2221-2226.
9. Arora N. Interacting with cancer patients: the significance of physicians' communication behavior. In: Soc SciMed. 2003, vol. 57(5), pp.791-806.
10. Cegala D.J. et al. Physician's and patients' perceptions of patients' communication competence in a primary care medical interview. In: Health Commun. 2004, vol. 16, pp. 289-304.
11. Marvel M.K. et al. Soliciting the patient's agenda: have we improved? In: The Journal of the American Medical Association. 1999, vol. 281, pp. 283-287.
12. McBride C.A. et al. The physician's role. Views of the public and the profession on seven aspects of patient care. In: Arch Fam Med. 1994, vol. 3, pp. 948-953.
13. Takayama T., Yamazaki V. How breast cancer outpatients perceive mutual participation in patient-physician interactions. In: Patient Educ Couns. 2004, vol. 52, pp. 270-289.
14. Beckman H.B. et al. The doctor-patient relationship and malpractice. Lessons from plaintiff depositions. In: Arch Intern Med. 1994, vol. 154, pp. 1365-1370.
15. Kaplan S.H. et al. Characteristics of physicians with participatory decision-making styles. In: Ann Intern Med. 1996, vol. 124, pp. 497-504.
16. Robbins J.A. et al. The influence of physician practice behaviors on patient satisfaction. In: Fam Med. 1993, vol. 25, pp. 17-20.
17. Romanciuc I. Eseu despre abordarea psihosomaticâ în medicina. In: ArtaMedica. 2004, nr. 4(7), pp. 39-41.
18. Wu Q., Jin Z., Wang P. The Relationship Between the Physician-Patient Relationship, Physician Empathy, and Patient Trust. In: J Gen Intern Med. 2022, May, vol. 37(6), pp. 1388-1393.
19. Kim S.S., Kaplowitz S., Johnston M.V. The effects of physician empathy on patient satisfaction and compliance. In: EvalHealth Prof. 2004, vol. 27, pp. 237-251.
20. Levinson W., Gorawara-Bhat R., Lamb J. A study of patient clues and physician responses in primary care and surgical settings. In: JAMA. 2000, vol. 284, pp. 1021-1027.
21. Heisler M. et al. The relative importance of physician communication, participatory decision making, and patient understanding in diabetes self-management. In: J Gen Intern Med. 2002, vol. 17, pp. 243-252.
22. Ambady N. et al. Surgeons' tone of voice: a clue to malpractice history. In: Surgery. 2002, vol. 132, pp. 5-9.
23. Greeneld S. et al. Patient's participation in medical care: effects on blood sugar control and quality of life in diabetes. In: J Gen Intern Med. 1988, vol. 3, pp. 448-457.
24. Fossum B., Arborelius E. Patient-centered communication: videotaped consultations. In: Patient Educ Couns. 2004, vol. 54, pp. 163-169.
25. Duran L.S. Motivating health: strategies for the nurse practitioner. In: J Am Acad Nurse Pract. 2003, vol. 15, pp. 200-2005.
26. Emmons K.M., Rollnick S. Motivational interviewing in health care settings: opportunities and limitations. In: Am J PrevMed. 2001, vol. 20, pp. 68-74.
27. Feudtner C. Collaborative communication in pediatric palliative care: a foundation for problem-solving and decision-making. In: Pediatr Clin North Am. 2007, vol. 54(5), pp. 583-607.
28. Lee S. et al. Enhancing physician-patient communication. In: Hematology Am Soc Hematol Educ Program. 2002, vol. 1, pp.464-483.
29. Fentiman I.S. Communication with older breast cancer patients. In: Breast J. 2007, vol. 13(4), pp. 406-409.
30. Dimatteo M.R. The role of the physician in the emerging health care environment. In: West J Med. 1998, vol. 168(5), pp. 328-333.
31. The A.M. et al. Collusion in doctor-patient communication about imminent death: an ethnographic study. In: BMJ. 2000, vol. 321(7273), pp. 1376-1381.
32. Maguire P., Pitceathly C. Key communication skills and how to acquire them. In: BMJ. 2002, vol. 325(7366), pp. 697-700.
33. Lee R.G., Garvin T. Moving from information transfer to information exchange in health and health care. In: SocSciMed. 2003, vol. 56(3), pp. 449-464.
34. ZhuY. Enhancing doctor-patient relationships in community health care institutions: the Patient Oriented Four Habits Model (POFHM) trial-a stepped wedge cluster randomized trial protocol. In: BMC Psychiatry. 2023, Jun 29, vol. 23(1), pp. 476.
35. Tongue J.R., Epps H.R., Forese L.L. Communication skills for patient-centered care: research-based, easily learned techniques for medical interviews that benefit orthopaedic surgeons and their patients. In: J Bone Joint Surg Am. 2005, vol. 87, pp. 652-658.
36. Platt F.W., Keating K.N. Differences in physician and patient perceptions of uncomplicated uTi symptom severity: understanding the communication gap. In: Int J Clin Prac. 2007, vol. 61(2), pp. 303-308.
37. Kurtz S.M. Doctor-patient communication: principles and practices. In: Can J Neurol Sci. 2002, vol. 29, pp. S23-S29.
38. Bedell S.E. et al. Words that harm, words that heal. In: Arch Intern Med. 2004, vol. 164, pp. 1365-1368.
Autor corespondent:
Inna Vengher, conferentiar cercetâtor,
Laboratorul de Gastroenterologie,
IP USMF Nicolae Testemitanu,
tel. 069053013,
e-mail: [email protected].
