CC BY
25
Elemente de interference slavo-romanice
LA NIVELUL LIMBII ROMÂNE
1. Faptele ce urmeazä a fi prezentate (neam, pocära§, sämitale) au fost reperate în urma cercetärilor de teren efectúate la minoritarii români din Bulgaria, în zona cu limitele Nikopol-Kozlodui de pe malul drept al Dunärii, §i din Ucraina, Bazinul Donului. Ele reprezintä cazuri individuale, dar în ansamblu dobândesc relevantä pentru evolutia fondului romanic al limbii române sub impulsul elementului slav. Mentionäm cä toate apartin palierului dialectal §i ilustreazä gramatica §i vocabularul, la nivelul lingvistic corespunzätor.
2. neam, un regionalism specific graurilor dacoromâne sudice, se întâlneçte, cu precädere, în componenta negatiei duble, în esentä o constructie hipermarcatä din punct de vedere negativ, prin aportul a doi indici prezenti în ansamblu. Constructia a caracterizat limba veche, în prezent supravietuind în arii izolate. Recent am identificat-o §i în ramificatiile teritoriale din sudul tärii. Structura acesteia contine indicele negativ de bazä, adverbul nu, §i, suplimentar, un indice secund, respectiv, pronumele negativ nimic, convertit în adverb sau adjectiv, în functie de elementul determinat, întocmai ca în limba veche. In consecintä, semantismul fostului pronume se decodeazä prin ‘deloc’, când se neagä verbul §i prin ‘niciun, nicio’, în cazul numelui: Sä mor eu, sä râmâie [sotul povestitoarei] ce face? Cä nu sä uitä nimeni nimic [= deloc]. Nu sä uitä nurorile, da nici nu calcä pä la noi! (TDM, I: 209, pct. 760, Aluniçu, Olt). An n-am adunat nimic [= niciun (fel de)] struguri (AFLR: pct. 809, Pietroçani, Teleorman). Da tata nu mai are nimic [= niciun fel de] armäturä [= arme, armament]? (FOM VIII: 497 - Olt).
2.1. Tipul de conversiune adverbial-adjectivalä, în cazul pronume-lui nimic, cu ambele posibilitäti de determinare, a fost semnalat pentru limba veche: «Nemica (nemicä, nimica, nimicä) est employé non seulement avec le sens de ‘rien’, mais aussi avec celui de ‘guère,
nullement’: nu se aflä apa nemicä; nemicä sä nu sä teamä» (Densusianu, HLR: 604). Acela§i lingvist remarcase in Palia de la Orä^tie secventa nemicä lucru ‘aucune chose’, calificänd pronumele negativ, cu valoare adjectivalä, ‘un emploi curieux’. Constructia reperatä pentru epoca actualä in Maramure§ (Vulpe 1984: 335), in graiurile comunitätilor romäne§ti din Ungaria (Märgärit 2003: 227234), in Bucovina (Märgärit 2004: 48-55), se intälne§te, §i in graiurile din aria sudicä, in forma originarä, cum am mai afirmat, prin selectarea aceluia§i indice suplimentar (nimic). Pentru partea meridio-nalä a tärii, tipul de constructie a cunoscut o anumitä continuitate a atestärilor: Coresi (apud Ciompec 1977: 485: §i vartute nu avea nemicä); Radu Greceanu, Cronicari munteni, 1970: 51 (Numai lui Tucheli porunca aceasta nimic nu i-au pläcut); Anton Pann, Noul Erotocrit, III: 54/11 (v. DLR, s.v. nimic 1.: Nu te intrista nimic); Nicolae Filimon, Opere, I, 1957: 121 (Dar aceste talenturi nu-i mai serveau nimic); Petre Ispirescu, Basme: 177 (Se socotirä ei, pentru cä sunt impärati §i gineri de impärati, sä nu le pese nimic); Barlea, I: 130, Mu§cel (Mäi module, trebuie sä täiem tapul ästa cä nu ne folose^te nimic!).
In etapa actualä, aceea§i constructie, cu un pronuntat caracter invechit, continuä sä existe, färä frecventa de altädatä, in paralel cu noi organizäri1, apärute prin substituirea pronumelui mentionat.
2.2. Una dintre variante a rezultat din inlocuirea indicelui secund nimic printr-un echivalent, adverbul regional neam, imprumut de origine bulgarä2 (HRMa, vb. ‘nu este, nu existä, nu se aflä’ v. Iovan, Dict. s. v.). Neam se inscrie in schema distributionalä a fostului indice, negänd acelea§i categorii morfologice.
2.2.1. In cele mai numeroase atestäri, noul formant se intälne§te in relatie cu verbul: Mai aveam douä surori, le-a dat [la §coalä] §i n-a invätat neam! (TDM I: 196, pct. 758, Topana Olt). Sä fäcea grau cand vrea Dumnezeu, cand nu, nu sä fäcea neam! (TDM I: 328, pct 773, Titule§ti, com. N. Titulescu, Olt). Cand i-am väzut p-äia plini de sange nu mä mai durea neam! (TDO: 106, pct. 925, Ghioroiu, Oltet). “- Bä, sä nu-ti fie urat cä nu gäsesc caii neam!” (TDM III: 149, pct.
1 Limitäm discutía exclusiv la un singur indice: neam, in conformitate cu titlul articolului.
2 In legäturä cu originea controversatä a termenului neam v. interventiile urmätoare: Graur, GS VI: 334-337; Seche 1963: 147-150; Lájos (Omagiu lui Iorgu Iordan. Cu prilejul a 70 de ani. 1958: 845-847); Bugeanu 1967: 314.
796, Zämbreasca, Teleorman). O badihanie de guturai nu mä lasä neam! (ALRR-Munt. gi Dobr. I: h. 101, pct. 765, Comänita, com. Teslui, Olt). I-a luat laptele [vacii]. Nu mai are lapte neam! (AFLR: pct. 813, Bolovani, com. Cornätel, Dämbovita). Am rämas singurä, casä n-aveam neam! (TDM I: 156, pct. 684, Cotmeana, Arge§). De fapt, neam existä in texte anterioare celor citate mai sus, inregisträri de datä relativ recentä. Cele mai vechi atestäri provin, dupä DLR, din culegerile de folclor realizate la sfär§itul secolului al XIX-lea: Care-o fi fost sterp, mogul ori baba, nu se gtie, ci se povestegte cä n-aveau copii neam! (Stäncescu, Basme: 309). Nu semäna cu taicä-su neam! (ibid.: 33). S-aude pä cer cantandä. Cand le auzi sä nu migti neam, aga sä stai, nici sä nu vorbegti, c-aga-l incremenegte Dumnezeu! (ALRT II: 244, pct. 762 Valea Lungä-Cricov, Dämbovita). Blestemata asta dä babä fuge in toate pärtile gi nu gade neam cu mine! (FOM VIII : 487 - Olt).
2.2.2. Negatia dublä cu neam apare §i la scriitori originari din partea sudicä a tärii: Numai branzä sä mänanc eu? Carne neam? §i-i arsei douä palme! (Vissarion 1984: 91). In oragul ästa babilonic, surugii ... de la Bälcegti nu se pot descurca neam! (Camil Petrescu, Opere. I: 177). Mä hotärasem sä nu dorm neam! (M. Lungianu, Clacä §i robot: 108). Auzise taman de-a-ndoaselea, cä nu s-ar fi fäcut neam bucate! (M. Preda, Desfä§urarea: 66). In primul exemplu verbul negat se subintelege (carne neam [sä nu mänänc]?), omisiunea lui explicändu-se prin comprimarea textului de cätre locutorul aflat intr-o stare afectivä specialä, compatibilä cu brevilocventa. Prin urmare, este vorba tot de aceea§i negatie dublä.
2.2.3. Mai putin numeroase sunt constructiile in care formantul neagä un nume: [- V-ati luat cu voia pärintilor?] - “Neam de voie [= niciun fel de voie]! Am plecat amandoi de-a-n fuga!" (TDM III: 159, pct. 796, Zämbreasca, Teleorman). Nu rämane [dupä defri§are] neam de copac! (ALRR-Munt. gi Dobr. III: h. 406, pct. 707). N-are neam de bani! (Bärbut, Dict. olt.: 140).
Asupra relatiei formant negativ + nume se pot face urmätoarele observatii:
— indicele suplimentar se aflä constant in antepozitie in raport cu substantivul, neavänd mobilitate topicä.
— tot constant, intre indice §i nume, apare un conectiv, prepozitia
de: neam de voie, — copac; — bani.
— atunci când între indicele antepus §i nume lipseçte elementul de legatura, contextul devine diagnostic pentru cealalta relatie: formant. + verb. Citatele din opera lui M. Preda (nu s-ar fi fâcut neam [= deloc] bucate) ori Vissarion (Numai brânzâ sâ mânânc. Carne neam? [= deloc, sa nu mânânc]) ilustreaza situatia. Secventele corespunza-toare cu prepozitie neam de bucate sau neam de carne ar fi dezambiguizat raportul indice /nume “niciun fel de bucate; niciun fel de carne”. În absenta elementului prepozitional indicele post- §i antepus fata de verb are valoare adverbiala.
2.2.4. DLR a înregistrat neam de, dar nu ca negatie nominala. Deoarece sursa citata a lucrat comasat neam (< magh. nem ‘rând de oameni, generatie’) I. s. n., cu sensul de baza “idem” §i II. adv. (< cf. magh. nem ‘nu’; bg. няма ‘deloc, defel, câtuçi de putin’), neam de ‘(de) niciun fel, (de) de niciun soi, deloc, defel’ figureaza în cadrul articolului mentionat, dar nu sub II., cum ne-am fi açteptat, ci sub I. Dictionarul-tezaur a tratat indicele negativ, determinant, al unui nume, la ... neam s. n. 8., semnificând ‘soi, fel, gen, specie’. Dupa secvente de tipul neam de peçte, neam de pâne (Legâtorile sunt fâcute tot din ... acelaçi neam de pâne, — T. Pamfile, Agricultura la români: 203), neam de pasâre (Fiecare neam de pasäre sâ mânânce..., — §ez. III: 120), definind soiul fiecarei categorii exemplificate, DLR insereaza neam de. cu semantism negativ ‘(de) nici un fel, (de) nici un soi, deloc’ trecând cu vederea diferenta de context pozitiv într-un caz, negativ în celalalt (cf.: Alege alt neam de pe§te $i-l pune la cântar
A. Pann apud CADE, alaturi de N-am neam de fäinä, T. Pamfile, Jocuri II: 156). Exemplele selectate în continuare pentru neam de fac parte însa din constructii negative: Dâ bade tot prin grâdinâ, / Câ nu-i gâsi neam de tinä! (Jarnik-Bârseanu, Doine 406); Te-ajunge o vreme lungâ / Fär de neam de ban în pungâ! (§ez. IV: 142); N-are neam de gologan! (C. Râdulescu-Codin, Legende: 88); Nu-i neam de struguri! (GS V: 122); N-are neam de spor la lucru! (ALR I: 1323, 885); Am o bute vâruitâ, / Färä neam de doagâ! (Oul) (A. Gorovei, Cimilituri: 265). Secventele neam de tinâ; ~ de ban; ~ de gologan; ~ de struguri; ~ de spor semnificând ‘niciun fel de tina, ~ de ban etc.’, adica ‘deloc’ reprezinta negatii. DLR a ignorat calitatea de indice negativ a lui neam de §i posibilitatea acestuia de a intra în structura negatiei duble. Ultimul exemplu citat, aparent pozitiv, prin absenta adverbului nu, este suplinit însa de prep. fârâ, care are valoarea unei negatii fârâ neam de doagâ = care nu are niciun fel de doagâ.
Includerea formantului negativ în constructii nominale s. v. neam s. n. se explica, poate, §i sub presiunea unor situatii interpretabile: Aÿteaptâ ziua când în tarâ nu va mai fi neam de m§elätor (Ion Pas, Zilele vietii tale: 26). Confuzia este favorizata de numele de agent din postpozitie, în raport cu verbul, §i de potentialul înteles ‘soi, samânta de ...’, de regula, în astfel de constructii fiind antrenate inanimate sau abstracte (doagâ, spor etc.). §i tocmai de aceea, preocupându-se de „etimologia adverbului neam", Luiza Seche pledeaza pentru desprinderea acestuia din substantivul cu raspândire generala, împrumut din maghiara, proces favorizat de subsensul ‘fel, specie’ al acestuia, evident în locutiunea neam de. Cercetatoarea nu a sesizat omonimia constructiilor §i contextele de ocurenta diferite ale acestora, cel putin pentru indicele negativ fiind obligatoriu cadrul unei negatii simple. D. Bugeanu (1967: 314) respinge propunerea amintitei lingviste (referitoare la origine: magh. nem), propunând recunoaçterea unui etimon slav: bg. njama. Argumentul decisiv, în afara celui privind repartitia (exclusiv în aria sudica cu iradieri în zone limitrofe), îl constituie regimul acestuia, independent, ca în limba bulgara sau ca în exemplele aduse de Al. Graur, care remarcase anterior (GS 1933. 34: 334-337) prezenta adverbului fara determinäri, în Oltenia, prezenta similara cu tig. canci! sau tc. ioc!: Cât despre fructe, neam! Într-un astfel de context neam corespunde indicelui pe care îl substituie: nimic: Iapa nu voia sâ meargâ: dâ-i bâtaie, dâ-i învârtealâ. Iapa, nimic! (TDM III: 470, pct. 821, Crevedia Mare, Ilfov). „Te-ai speriat, bârbâtele?” / Râspunse el „A$! Nimic!" (A. Pann, 1991: 430). Observatia lui Al. Graur privind regimul adverbului se poate extinde, conform noilor materiale dialectale, §i asupra Munteniei: Nu plânge neam! (ALRR-Munt. §i Dobr., pct. 691); Nu mai vâz neam! (ibid., pct. 808); Nu e foc neam! (ibid., pct. 691); Nu §tii neam! (AFLR, pct. 711).
2.2.5. Ca element de inovatie în structura negatiei duble, regiona-lismul neam substituie indicele primordial nimic. Echivalenta valorica a celor doua marci negative se poate aprecia dupa urmatoarele:
— distributie identica, în general, în cadrul unei negatii primare;
— în special, în cazul unei interogatii, prin corelarea indicelui neam cu adverbul de început al acesteia, ca §i la indicele primordial: Cum era sâ çtiu dreapta, dacâ nu vedeam neam din cauza ilectricului? (Gh. Brâescu, Doi vulpoi: 60) (cf. Cum o fi dat calu
devale ... nu pot sä §tiu nimica! — TDM III, pct. 786, Budi§teni, com. Leordeni, Arge§).
— in cazul unei enumeräri, marca secundä a negatiei exprimatä prin neam apare, de asemenea, ca factor comun postpus: Nu vedeau in tara vecinä cu a lor decat campii §i iar campii, pustii, goale ... ora$e or sate, or oameni neam! (Bräiescu, op. cit.: 56). In locul negatiei exprimate ora^e [neam], or sate [neam], or oameni neam, se procedeazä similar ca in cazul formantului nimic: Nu ti-am furat [nimic], nu am mintit [nimic], nu am curvit nimic (TDM I: 38, pct. 674, Nuc§oara, Arge§).
— calitatea de indice negativ este confirmatä atunci cänd neam apare anticipat sau reluat de un adverb sinonim ca, de altfel, nimic: Domnule maior, nu mai stau absolut deloc, neam! (TDM I: 106, pct. 782 Cetätenii din Deal, Arge§) cf. Tata nu ne mai cuno^tea nimic, deloc! (TDM I: 84, pct. 679, Cepari, Arge§).
A§adar, ca element de inovatie in structura negatiei duble regionalismul neam substituie, intru totul, indicele original nimic. El nu a generat constructia, dar i-a prelungit existenta, astfel incät tipul de negatie reinnoit in partea de marcä suplimentarä prezintä actualmente caracter regional §i nu arhaic, ca in graiurile romäne§ti din Ungaria. La o privire superficialä se poate vorbi de inovatie in primul caz, de fapt arhaic in cel de al doilea, in realitate, constructia inovatoare are la bazä tot un arhaism.
3. pocära§, pe baza unei inregisträri din ALRM SN I: h. 262, pct. 872, 886, cu mentiunea „regionalism”, figureazä in DLR, cu atestäri din poezia popularä, ca diminutiv de la päcurar ‘cioban’ < lat. pecorarius, calificat „invechit §i regional”, in aceea§i sursä.
3.1. Referitor la pocära§, cele mai recente inregisträri de material dialectal, din aria sudicä a dacoromänei, relevä o lärgire a distributiei atät din punctul de vedere al domeniului, limitat de dictionarul-tezaur la creatia popularä, cät §i al spatiului. Conform surselor bibliografice, pecorarius s-a pästrat, mai ales, in graiurile nordice. Chiar in DLR textele ilustrative provin de la autori originari din Transilvania §i Bucovina. In lucrärile recente, respectiv, atlasele regionale, pocära§ apare §i diversificat semantic: 1. ‘bäiat, cioban tänär care mänä oile la strungä’ (NALR-Olt. IV: h. 768, pct. 976, 931, 998; Gl. Olt., pct.997: Bägäm oile in tarlä frumos, adicä in timpu dä dimineatä le bagä in tarlä §i trece colo-a^a ... are o strungä, o u$ä, p-acolo iese toate oile. Ai un pocära§ care le manä din tarla aia a§a afarä pä strungä ...
pocára§u le man-aga pä strung-aia gi ciobanu le mulge, — TDO: 425, pct. 997, Izbiceni, fostul raion Corabia), sens consemnat, ulterior, in ALRR-Munt. gi Dobr. V, chest. 2326 „Cum sä cheamä cel care dä oile in strungä”, pct. 778, räspunsul fiind o definitie a lexemului: Copil de manä oile, manätor, pocára§ (Plopii-Slävite§ti, Teleorman). NALR-Olt., in plus, a inregistrat §i douä variante fonetice: pucärag, ~-gi, pct. 977, Desa, fostul raion Calafat, §i pocäraci, ~, pct. 993, 993 Studina §i, respectiv, Orlea, localitäti din fostul raion Corabia. Tot acolo, in pct. 976, Ciupercenii-Vechi, fostul raion Calafat, a fost notat incä un inteles, 2.: ‘bäiat care mänä animalele la arat; pogonici’.
In cercetärile efectuate in comunitätile romäne§ti situate pe malul drept al Dunärii, Bulgaria, am intälnit pocäraci, cu sensul 1. in douä localitäti: Milkovica [= M] §i Zlatia: Cat sä mulgea, pocáracii manau oile cu ciobanu (M., TD-Bulg., Glosar).
Informatiile prezentate vizeazä semantismul §i distributia termenului, in evidentä lärgire prin raportare la situatia consemnatä in DLR. Cät prive§te originea acestuia s-ar pärea, dupä acela§i DLR, cä nu sunt probleme. Prin complexul sonor §i inteles, pocärag a fost pozitionat s. v. päcurärag relatia acestora, formalä §i semanticä, fiind destul de evidentä. Cu alte cuvinte, pocärag s-ar fi desprins, prin accident fonetic (haplologie) din päcurärag, intr-o primä variantä päcurag, de altfel consemnatä in DLR, refäcutä prin modificäri fonetice succesive: pucärag (v. ALRR-Munt. gi Dobr.), in cele din urmä: pocärag. Cät prive§te partea terminal ä sufixalä, in variantele -ag, -aci, fluctuatia acestora este frecventä in graiurile dacoromäne sudice (cf. Gl. Munt. arcaci ‘loc de adäpostit oile la munte’ < tc. arcaq, cu varianta corespunzätoare arcag). Sub aspect semantic, desprinderea pocärag < päcurärag se motiveazä indeajuns, astfel incät chestiunea ar fi trebuit sä se incheie aici. Intre timp insä, informatii de ultimä orä, ne obligä sä reluäm discutia. In bulgarä, termenul corespunzätor pentru ‘mänätor, strungar’ este podkarvac, derivat intern de la podkarvam ‘a mäna (animale domestice)’. Prin urmare, in localitätile Milkovica §i Zlatia a fost furnizat, dupä toate aparentele, un imprumut din limba bulgarä. Ipoteza infilträrii imprumutului pe malul stäng al Dunärii, in localitäti mai mult sau mai putin riverane, beneficiind de posibilitatea comunicärii intre populatii de aceea§i etnie (evident, romänä), ni se pare plauzibilä. Preluarea acestuia (podkarvac), printr-o anumitä adaptare, proprie foneticii populare, ne determinä sä presupunem o iminentä intersectare cu diminutivul
urmaçului romanic în limba româna: pâcuraç. Impactul acestora a avut loc într-o zona de interferente româno-bulgare, pe malurile Dunärii, de o parte §i de alta, unde derivatul pâcura§ ar fi fost colportat, probabil, de oieri ardeleni în drumurile lor determinate de pastorit, daca termenul-baza nu ar fi fost cunoscut în regiune. Atestarea pocâra§, pocâraci într-o microarie din sudul Olteniei, cu infiltratii catre Muntenia, se explica prin întâlnirea celor doua (cvasi)omofone care sau suprapus „sprijinindu-se” unul pe altul: pe de o parte, pocâraç pentru pastorii români desemneaza prin sufixatie diminutival a. „baiatul ajutor de cioban” (în graiurile româneçti din Bulgaria se mai numeçte §i cirac ‘ucenic [la stâna]’, dupa tc. çirak), deci în ierarhia stânei pâcurarul se departajeaza terminologic §i ierarhic de pâcuraç (pocâraç), pe de alta parte, pentru bilingvii români din Bulgaria, acelaçi termen prezinta transparenta lexicala deplina prin posibilitatea corelarii evidente cu actiunea exprimata de verbul podkarvam ‘a mâna (vitele, oile)’. Este un caz interesant de întâlnire a doi termeni, aproape identici formal, dar de origini diferite, care vor continua sa existe prin „condensare” lexicala. Cel mai recent glosar din Oltenia (Bârbut, Dict. olt.) atesta termenul care, relativ târziu (avem în vedere confirmarea cuvântului în limba bulgara: DRB s. v.; Selimski 2006 s. v.; Manaçev: 112), a înnoit formal un urmaç al lat. pecorarius.
Argumentele în virtutea carora consideram pocâraci, împrumut §i totodata, moçtenit, ni le ofera NALR-Olt. III: h. 417 „Les sens du mot pâcurar”. Harta exceleaza în comentarii ample probând cunoaçterea termenului, pentru alte zone, dar §i pentru provincia respectiva. Raspunsuri de felul „pâcurar sau cioban îi tot una” (pct. 925), ordonate semnificativ 1. ‘cioban’. 2. ‘vânzator de pacura’ (pct. 944, 945, 947, 953, 955, 958-960, 966), delimitate pâcurar ‘cioban de munte’ (pct. 963, 964, 974) sau subliniate „putin se mai vorbe§te” (pct. 936), prin urmare „s-a vorbit”, în acela§i volum, MN 65, pct. 945 aparând mentiunea ‘spuneau batrânii’ (= B), atesta o fosta arie de raspândire a cuvântului mo§tenit din latina. De aceea nu excludem posibilitatea ca varianta primordiale pâcuraç sa fi fost remodelata prin suprapunere cu pocâraci. Acceptarea împrumutului în limba româna a fost favorizata de preexistenta termenului romanic. Fara sa absolutizam necesitatea unui astfel de cadru, subliniem rolul acestuia în facilitarea preluarii unui anumit termen, într-un anumit loc §i timp. Pe de o parte, nu putem ignora datele NALR privitoare la pâcurar §i pocâraç, pe de alta parte, avem obligatia sa valorificam atestarea
pocâraci la minoritarii români din Bulgaria sau în material ele dialectale bulgareçti. În acest sens, consemnarea termenului pocâraci în sudul Olteniei nu poate fi o întâmplare, ci rezultatul încruciçarii unor paronime, de origini §i de vechimi diferite; cu alte cuvinte, la intrarea în limba româna, pocâraci nu a gasit un loc gol, ci un paronim.
4. Ultimul dintre termenii anuntati: sâmitale ‘dumitale’, pronume de politete, a fost atestat în doua localitati din Bulgaria: Ciuceani [= C] §i Slivovik [= S], reg. Montana. Sâmitale figureaza în replica de raspuns la salut: ‘- Bunâ ziua!’ ‘- Multumesc sämitale!’ (C).
Pentru identificarea acestuia, am avut în vedere partea de raspuns, pe baza verbului multumi, multâmi, în variante abreviate, din formula integrala de salut, în Muntenia, Moldova, Basarabia, Transnistria. Situatii de felul: „- Bunâ ziua, module!" / „Tami mnitale, mâi bâiete!" (§ez. X: 131), „- Bunâ sarâ, Ileanâ!” „- Tamä dumitale, Palahie!” (§tefânucâ, Valea Nistrului: 27) sau „- Bunâ noapte!" / „Tam mitale!” (Eminescu, Calin Nebunul, Poezii, 1967: 71) reprezinta cadrul favorizant pentru aglutinarea verb + pronume: *tammitale. Modificarea ulterioara tamitale > samitale > sâmitale se explica prin comutarea consoanei initiale [t] > [s], fapt atestat în graiurile din Bulgaria: mulsumesc! (C) sau din Oltenia: Pârinte, venii la Sânsia Ta [= Sântia] sâ-mi faci moliftâ! (§ez. XIV: 7).
Formulele de salut, în partea terminala, întâlnite la românii din Ucraina, bazinul Donului premerg aglutinarea amintita: „- Bunâ ziua!” / „- Samo, dumitale!” (Bairak, reg. Donetk) „- Bunâ ziua!” „-Sami, dumneavoasträ!” (Troitkoe, reg. Luhansk). Schimbarea consonantica la initiala în graiurile române§ti din Ucraina §i Bulgaria, în cazul secventelor abreviate (tam, tamâ > sam, samâ), a fost precipitata, probabil, de existenta formelor sam ‘singur’, samo ‘numai’, în limbile rusa §i bulgara, de care formal au putut sa fie apropiate. Prin urmare, tendintele atestate în diverse arii ale dacoromânei s-au finalizat acolo unde au existat factorii care sa catalizeze evolutia acestora. Mediul lingvistic slav pentru minoritarii români a contribuit la modelarea unui pronume nou. Atunci când sâmitale, ca formula de binete ‘multumesc dumitale’ nu a mai fost înteles, a fost asimilat pronumelui de politete, apoi asociat tautologic cu verbul originar: multumesc sämitale!
5. Primii doi termeni prezentati, controversati ca origine (neam) sau neelucidati prin neidentificare (pocâraci), prezinta o situatie
similara în privinta originii §i a destinului lor în noua limba de adoptie:
— au parvenit în limba româna relativ târziu, conform surselor documentare, probabil spre sfârçitul secolului al XIX-lea.
— au raspuns unor necesitati ale limbii române, create prin învechirea unei constructii retrase la nivel dialectal, tocmai datorita indicelui secund (cf. Nu a plouat nimic §i Nu a plouat deloc!) sau din necesitati terminologice în nomenclatura stânei.
— suplinesc termeni învechiti (nimic prin conversiune adverbial-adjectivala) sau nesatisfacatori din punctul de vedere al exigentelor vorbitorilor (cf. strungar / pocâraç, cel de-al doilea, ca diminutiv, sugerând vârsta ca o conditie obligatorie a strungarului pentru a deveni cioban).
— termenii-substitut se motiveaza pe deplin. Asemanarile de forma (nimic /neam) ajungând pâna la paronimie (pocâraç /pocâraci), au favorizat preluarea împrumuturilor care revitalizeaza constructii cu vechi termeni romanici sau derivate ale acestora.
Cel de al treilea termen, reflex al creativitatii limbii române, la nivel dialectal, reprezinta desavârçirea unor tendinte din arii diverse ale dacoromânei acolo unde au existat stimulii necesari. Aglutinarea *tamitale > sâmitale a avut loc într-un mediu slav, unde pronumele de politete cunoaçte o pozitie precara prin inexistenta acestuia în limbile oficiale ale statelor în care traiesc minoritarii români.
* * *
Situatiile expuse reprezinta cazuri de interferenta între elementul romanic învechit §i cel slav care regenereaza termenii mo§teniti, constructiile în care ace§tia sunt asamblati sau stimuleaza crearea de cuvinte din fondul latin al limbii române.
Literatura
AFLR — Arhiva fonogramicä a limbii române a Institutului de Lingvisticä
“Iorgu Iordan - Al. Rosetti”.
ALRM SN — Micul atlas lingvistic român / De E. Petrovici. Vol. I. Bucureçti,
1956.
ALRR-Munt. ÿi Dobr. — Atlasul lingvistic român pe regiuni. Muntenia §i
Dobrogea. I-III / De T. Teaha, M. Contiu, I. Ionicä, P. Läzärescu,
B. Marinescu, V. Rusu, N. Saramandu, M. Vulpe. Bucureçti, 1996-2001;
Vol. IV / De T. Teaha (coord.), I. Ionicä, B. Marinescu, N. Saramandu,
M. Vulpe. Bucureçti, 2004.
ALRT II — Petrovici E. Texte dialectale culese de ... Suplement la Atlasul lingvistic român II. Sibiu; Leipzig, 1943.
Bärbut, Dict. olt. — Bärbut D. Dictionar de grai oltenesc. Craiova, 1990.
Bârlea O. Antologie de prozä popularä epicä. Vol. I-III. 1966.
Bugeanu D. Neam // LR. 1967. XVI. N 4. P. 313-314.
Ciompec G. Adverbe negative // Limbä ÿi literaturä. II. P. 485-488.
Densusianu HLR — Densusianu Ov. Histoire de la langue roumaine. I. Les origines. Paris, 1901.
DLR — Academia Româm. Dictionarul limbii române (DLR). Serie nouä, Bucureçti, 1965 çi urm.
DRB — Dictionar român-bulgar / Sub red. acad. Dr. St. Romanski çi a lui St. Ileev. Sofia, 1962.
FOM VIII — Nejlovean I. Basme populare româneçti. Folclor din Oltenia çi Muntenia. Bucureçti, 1982.
Graur Al. ínsemnari çi rectificäri // GS. 1933. VI. P. 334-337.
GS — Grai ÿi suflet. Revista Institutului de Filologie çi Folclor, publicatä de Ovid Densusianu (Bucureçti). 1924 ç. u.
Iovan, Dict. — Iovan T. Dictionar bulgar-român. 1994.
Ispirescu, Basme — Ispirescu P. Basmele românilor. 1935.
Märgärit I. Constructii cu negatie dublä în graiul românilor din Ungaria // SCL. 2003. LIV. N 1-2. P. 227-334.
Märgärit I. Micä vorbä, nimicä vorbä. // LR. 2004. LIII. N 4. P. 48-55.
Pann A. Povestea vorbei. Timiçoara, Editura “Facla”.
Seche L. Despre etimologia adverbului neam // LR. XII. N 1. P. 147-150.
Selimski 2006 — Selimski L. Familija imena ot Severozapadna Bälgaria. Vlaçki element. Katowice, 2006.
Stäncescu D. Basme culese din gura poporului. Bucureçti, 1892.
§ez. — §ezätoarea. Revistä pentru literaturä çi traditiuni populare. Fälticeni, 1892-1929. I-XXV.
§tefänucä, ValeaNistrului — §tefänucä P. V. Cercetäri folklorice pe Valea Nistrului de Jos // Anuarul Arhivei de Folklor 1937. IV. P. 131-229.
TD-Bulg. — Neagoe V., Märgärit I. Graiuri dacoromâne din Nordul Bulgariei. Studiu lingvistic. Texte dialectale. Glosar. 2006.
TDM I-III — Texte dialectale. Muntenia / Sub conducerea lui B. Cazacu. Vol. I. De G. Ghiculete, P. Läzärescu, M. Marin, B Marinescu, R. Panä, M. Vulpe. Bucureçti, 1973; Vol. II. De P. Läzärescu, M. Marin, B. Mari-nescu, V. Neagoe, R. Panä, M. Vulpe, Bucureçti, 1975; Vol. III. De
C. Bratu, G. Ghiculete, M. Marin, B. Marinescu, V. Neagoe, R. Panä, M. Tiugan, M. Vulpe. Bucureçti, 1987.
Vulpe M. Subdialectul maramureçan // Tratat de dialectologie ra^m^ascä / Coord. Valeriu Rusu. Craiova.
