CC BY
15PREVENIREA SUICIDULUI: REPERE CONCEPTUALE §I PRINCIPII PRACTICE
Oleg TURCANU1, Oleg COBÄLEANSCHI2,
JSpitalul Clinic de Psihiatrie, 2USMF Nicolae Testemitanu
Summary
Prevention of Suicide: conceptual landmarks and practical principles
The study presented many aspects of the phenomenon of suicide, which in recent decades has increased worldwide, but also in the Republic of Moldova. There have been briefly elucidated conceptual landmarks and principles to nosological approach on different types of suicide. The information is intended especially for primary physicians, who need to know how to approach a patient or a person on the edge of suicide risk. The authors draw attention that it can be achieved only through direct involvement of mental health professionals, only entitled to decide on the opportunity or the need of a complete treatment and can draw on the differentiation of individual therapeutic approach.
Key words: types of suicide, suicide risk, complete treatment, individual differentiation.
Резюме
Предупреждение самоубийства: концептуальные ориентиры и практические принципы
Исследование представляет многие аспекты феномена самоубийства, показатель которого возрос в последние десятилетия во всем мире, а также в Республике Молдова. Были выяснены краткие ориентиры концептуального и нозологических принципов подхода к различным типам самоубийства. Информация в особенности предназначена для врачей первичного звена, которым нужно знать подход к пациентам или лицам с суицидальным риском. Авторы обращают внимание на то, что это может быть достигнуто только путем прямого вмешательства специалистов в области психического здоровья - единственные которые имеют навыки и вправе решить вопрос о возможности или необходимости комплексного лечения и которые могут иметь индивидуальный терапевтический подход.
Ключевые слова: типы самоубийств, суицидальный риск, комплексноe леченж, индивидуальный терапевтический подход.
Actualitatea temei
Problema suicidului se impune tot mai categoric ca una cu valentä globalä, iar suicidul devine tot mai frecvent un mod de comportament, la care recurge individul în situatii critice. În fiecare minut pe glob are loc o tentativä de suicid. Conform ultimelor date, anual în lume decedeazä prin suicid aproximativ 873000 de persoane, inclusiv 163000 în regiunea europeanä. De altfel, în Europa, în grupul de värstä 15-35 de ani suicidul ocupä locul doi dupä accidentele rutiere ca motiv de deces [1].
În ultimii 45 de ani, rata suicidului, la nivel mondial, a cres-cut cu aproximativ 60%, aceasta fiind una dintre cele trei cauze principale de deces în rândurile peroanelor cu vârste cuprinse între 15 si 44 de ani. Tentativele de suicid sunt, msä, de peste 20 de ori mai frecvente decât sinuciderea propriu-zisä. Statisticile atestä cä între 8 si 30 de milioane de oameni anual mcearcä sä-si punä capät zilelor, dar numai o pätrime din aceste evenimente ajung în vizorul retelei medicale.
În baza rezultatelor unor cercetäri, s-a stabilit cä si în Republica Moldova suicidul este un fenomen cu tendinte de crestere, proportia bärbati / femei fiind de 6 : 1.
Peste 90% din toate cazurile de sinucidere sunt asociate cu tulburärile mintale (în special, depresia si consecintele cauzate de consumul de alcool si de substante narcotice). Suicidul este totusi consecinta unui complex de factori socioculturali si are un risc mai mare de aparitie în timpul perioadelor de crizä so-cioeconomicä, familialä sau individualä (de exemplu, pierderea unei persoane dragi, somajul, probleme de onoare, divortul, abandonurile, dezmembrarea familiei).
În acest context, preocuparea pentru diagnosticarea timpurie si, în special, pentru recuperarea pacientilor cu comportament suicidar devine extrem de importantä nu numai pentru serviciul psihiatric, dar si pentru întregul ansamblu de servicii sociale care au în vizor protectia omului.
Suicidul nu este o problemä nouä, dar tendintele acestui fenomen, relationarea lui directä cu viata socialä, care în condi-tiile progresului tehnologic vertiginos devine tot mai solicitantä pentru conditia psihicä destul de fragilä a fiintei umane, au fäcut ca interesul specialistilor sä se orienteze tot mai insistent spre factorii de dezadaptare, care dezechilibreazä viata psihicä.
Printre factorii cel mai frecvent incriminati ca fiind generatori de tensiuni si situatii critice sunt: urbanizarea rapidä, instabilitatea economicä, intensitatea proceselor de migratie, rata crescutä a divorturilor, mcälcarea stereotipurilor de viatä sub influenta schimbärilor socioeconomice, accentuarea inse-curitätii sociale, marginalizarea. În plus, cresterea numärului de migranti si a somerilor, pierderea entitätii si antagonizarea grupurilor sociale, pierderea traditiilor si relatiilor dintre gene-ratii sporesc tendintele distructive si cele autolitice.
În prezenta comunicare ne-am propus sá pre-zentám un set de informatii, mai exact un breviar de cunostinte necesare tuturor medicilor din sistemul primar, care adesea, volens nolens, se confruntá cu pacienti care întrunesc semiologia catalogatá ca situatie criticá (conflicte, incidente, calamitáti) cu risc de suicid. Pentru a recunoaste asemenea premise si a actiona adecvat, specialistii de pe teren au nevoie de cunostinte clare si certe despre fenomenul analizat.
Suicidul ca atare se manifestá sub diferite variante: suicidul-amenintare, suicidul-tentativá, intentia suicidará, echivalentele suicidare si suicidul reusit. Unii oameni îi amenintá doar pe cei din jur cá se vor sinucide, altii Íncearcá sá se sinucidá, pe când altii chiar reusesc.
În cazul suicidului-amenintare, scopul nu este moartea, ci individul, prin santaj, urmáreste atinge-rea unor scopuri în viatá. Suicidul amenintare are un caracter teatral.
Suicidul-tentativá se manifestá prin ambigui-tatea intentiei subiectului. Este propriu femeilor, în timp ce suicidul reusit este propriu bárbatilor.
Intentia suicidará este o dorintá trecátoare de autosuprimare, în care actul este proiectat teoretic, msá nu este pus în practicá.
Echivalentele suicidare caracterizeazá modurile de comportament care implicá un risc, de care msá subiectul este perfect constient.
În urma cercetárilor a rezultat cá aproximativ 2/3 din cei care s-au sinucis anterior avuseserá cel putin o tentativá. În toate aceste situatii, specialistii anuntá univoc cá este vorba de o suicidopatie, care trebuie abordatá cu metode specifice medicale, psihofarmacologice si psihoterapeutice.
În general, agresivitatea se manifestá ca urmare a interactiunii dintre douá categorii de factori: impul-surile latente sau manifeste din interiorul nostru si reactiile stimulative din exterior. Când forta agresivá cumulatá în interior se orienteazá spre persoana care a produs-o, aceasta devine autoagresiune. Autoagre-siunea cuprinde atitudini, acte, fapte, manifestári de agresivitate si violentá fatá de propria persoaná, dar autoagresiunea cunoaste o gamá variatá de compor-tamente care culmineazá cu sinuciderea. Am consem-nat aceste relevante, deoarece ne punem scopul sá abordám cel mai vulnerabil moment al problemei: prevenirea suicidului. lar intentia aceasta, fie cá apartine unui medic, fie altcuiva, va avea efecte nule fárá a porni de la cunoasterea notiunilor-cheie si supliciilor profunde ale acestui fenomen cu multiple determinante, dintre care cel dominant este dezechilibrul dintre forta si semnificatia stimulilor interni, respectiv externi si modalitatea de ráspuns a persoanei.
Cum se poate interveni în prevenirea suicidului?
În primul rând se va lua aminte cá între 60% si 80% din persoanele care au comis suicid au co-municat intentia lor, într-o formá sau alta, din timp.
Unii oameni Tncearcä sä se sinucidá, Tn timp ce un alt numär pot face gesturi suicidare, care sunt chemäri Tn ajutor sau Tncercäri de a face cunoscut cat de adancä, de mare este disperarea lor. Multi oameni care comit suicid sunt depresivi, dar foarte multi depresivi nu au suficientä energie sä comitä suicidul si, de aceea, Tl comit atunci cand se simt mai bine. Desi multitudi-nea deciziilor de comitere a suicidului poate releva stresul sau depresia, multe persoane, Tnainte de a comite actul suicidar, par mai putin depresive.
Familia este un mediu puternic protector Tmpo-triva sinuciderii, ea protejand cu atat mai bine cu cat este mai puternic Tnchegatä. Statisticile aratä cä:
• väduvii se sinucid mai mult decat cäsätoritii si celibatarii;
• cäsätoriile prea timpurii au o influentä agravan-tä asupra sinuciderii, Tn special pentru bärbati;
• dupä 20 de ani, persoanele cäsätorite se sinucid mai rar, Tn comparatie cu celibatarii;
• a crescut rata comportamentului suicidar la adultii tineri si la adolescenti;
• sinuciderea este extrem de frecventä la persoanele Tn varstä;
• bärbatii se sinucid Tntr-un numär mai mare decat femeile.
Se poate concluziona cä sinuciderea variazä invers proportional cu gradul de integrare al grupärilor sociale din care face parte individul.
S-a constatat cä sinuciderea este Tntamplätoare la copii si se diminueazä la cei Tn varstä. Explicatia acestui fapt este cä si copilul, si bätranul reprezintä aproape Tn Tntregime omul fizic, si nu omul social, iar societatea lipseste Tncä din constiinta primului si Tncepe sä disparä din constiinta celuilalt.
Aspecte psihologice cu privire la sinucidere
Existä mai multe conceptii, conform cärora "sinuciderea constituie prin ea Tnsäsi o nebunie specialä" sau cä "sinuciderea ar fi un episod al uneia sau mai multor forme de nebunie, neTntalnindu-se la subiectii cu spiritul sänätos" [Durkheim, 2005].
ín cazul adolescentilor, un loc primordial Tn determinarea actului suicidar Tl detin tendintele agre-sive din copilärie. incadratä Tn autoagresivitate, sinuciderea este o formä ambivalentä de autopedepsire si heteropedepsire. Adler a emis ideea cä sinuciderea la adolescent este o formä de hipercompensare fatä de sentimentul de inferioritate. Adolescentul recurge la sinucidere pentru a demonstra lumii importanta si valoarea lui si pentru a aräta anturajului cat pierde prin disparitia lui.
Un alt factor psihologic specific personali-tätii suicidare este carenta afectivä, existentä Tn copilärie si adolescentä. Se poate produce uneori redirectionarea autoagresivitätii asupra siesi, sau se poate produce fenomenul de identificare cu o persoanä moartä, realä sau imaginarä, eventual din literaturä.
Suicidul in bolile psihice
Riscul suicidar este prezent la orice pacient cu depresie, färä sä fie, insä, corelat cu severitatea de-presiei. Cel mai frecvent, poate apärea la inceputul si la finalul episodului depresiv. Suicidul este expresia unei pulsiuni autolitice care se inscrie in ansamblul sistemului pulsional si se relaxeazä pe mäsurä ce pacientul se cufundä in depresie. Insomnia severä din cadrul episodului depresiv este corelatä cu un risc suicidar mai crescut.
Suicidul in schizofrenie. Studii recente insistä asupra suicidului ca prim simptom al psihozei, pu-tand fi expresia unei ideatii delirante, o manifestare in cadrul comportamentului halucinator determinat cel mai frecvent de halucinatii auditive imperative, dar de cele mai multe ori este un act incomprehensibil. Dintre bolnavii cu schizofrenie, 10% fac tentative de suicid, iar 2% reusesc sä le realizeze. Actul suicidar in schizofrenie are unele particularitäti: apare mai frecvent in perioada de debut, in cele mai multe cazuri lipseste motivatia, iar modul de realizare este prin mijloace atroce, brutale.
Suicidul in epilepsie. Unii clinicieni sunt de pärere cä suicidul in epilepsie ar fi expresia unui automatism motor epileptic, fiind comis in timpul crizei in virtutea actului automat. Epilepsia poate insä cuprinde toatä gama comportamentelor suicidare, de la impulsiunea suicidarä constientä panä la actul automat confuzo-oniric. Suicidul poate apärea in contextul depresiei reactive a unui bolnav de epilepsie, cäruia ii este imposibil sä se obisnuiascä cu acest statut (dat fiind stigmatul cu care secole de-a randul societatea a mar-cat epilepticul). Tulburärile psihice intercritice pot avea in corolarul lor si conduita de santaj suicidar.
Suicidul la retardatii mintal. ín oligofrenii, suicidul apare rar si nu putem vorbi de un act suicidar propriu-zis, el fiind expresia unei imitatii sau a tendintei de a-i sanctiona pe cei din jur. Indivizii nu au constiinta realä a mortii si, in consecintä, a actului suicidar.
Suicidul in dementele adultului. Este expresia de-teriorärii corticale. Statistic, dupä 65 de ani numärul actelor suicidare scade. Ca act intentional si deliberat, suicidul apare mai ales in perioada de debut a bolii, cand bolnavul mai are incä critica necesarä evaluärii pantei dezastruoase pe care a inceput sä alunece. Tre-cerea la act este favorizatä de stärile depresive cu idei de culpabilitate, inutilitate si incurabilitate. ín perioada de stare, tentativele se räresc considerabil, deoarece bolnavul nu mai are critica de la inceput, dar si pentru cä ideile delirante „se pierd in masa dementei".
Suicidul in alcoolism si toxicomanii. Ratele inalte de suicid printre alcoolici si toxicomani se explicä prin faptul cä cca 30% din alcoolici sunt depresivi si acestia recurg la alcool sau la droguri diverse pentru a putea suporta mai usor supliciul depresiei lor. Existä si teoria unor psihologi conform cäreia alcoolicul, constient de continua degradare, recurge deznädäjduit la suicid.
Suicidul prin abuz de substantä mai poate fi ocazionat de simptome psihotice (în special halucinatii), apärute în timpul stärii confuzionale de delirium tremens sau în urma unei intoxicatii cu diferite droguri.
Existä situatii în care, înainte de realizarea actului suicidar, individul consumä o cantitate mare de alcool, ceea ce duce la catalogarea lui drept alcoolic.
Suicidul este citat foarte frecvent în cadrul alco-olismului (aproximativ 15% din cei cu dependentä), färä a fi neapärat expresia alcoolismului. Asocierea alcoolismului cu o simptomatologie depresivä creste riscul suicidar.
Bazat pe nivelele alcoolemiei, 40% din indivizii care au o tentativä de sinucidere au consumat alcool nmpreunä cu medicamente. Bärbatii si per-soanele vârstnice au nivelele cele mai crescute ale alcoolemiei. Alte studii au arätat cä indivizii alcoolici depresivi tind sä caute tratament mai frecvent decât aceia care nu sunt depresivi. Existä o considerabilä comorbiditate (60%) între depresie si problemele cu alcoolul în cazurile de sinucidere. Intoxicatia cu medicamente este cauza mortii în 90% din cazurile de sinucidere si este mult mai frecventä la alcoolici datoritä interactiunilor letale produse de combinarea celor douä droguri.
Drogurile cele mai frecvent folosite sunt anti-depresivele (când pacientul a fost tratat cu ele) si tranchilizantele medii. Este evident cä, atunci când medicii prescriu antidepresive, trebuie sä ia cele mai mari precautii în ceea ce priveste siguranta pacien-tului, cum ar fi supravegherea continuä a acestuia în timpul tratamentului.
Suicidul în nevroze. Este rar, nu este mai frecvent decât în populatia generalä. Atunci când apare, suicidul marcheazä o decompensare a stärii nevrotice. Este de remarcat cä în ceea ce priveste tulburärile anxioase, 20% din cei cu tulburäri de panicä au un istoric de tentative suicidare. Weissman si colab. au ajuns la concluzia cä tentativele de sinucidere sunt asociate cu forme complicate sau necomplicate de panicä si cä riscurile sunt comparabile cu cele aaso-ciate cu depresia severä. S-a observat cä asocierea crizelor de panicä sau a depresiei majore cu abuzul de alcool sau droguri creste riscul tentativelor de sinucidere la femei.
Suicidul în tulburärile de personalitate. Acest tip de suicid cunoaste o ratä surprinzätor de maltä. Poate apärea fie în cadrul episoadelor depresive apärute la un moment dat în evolutia tulburärii, fie este expresia unei tentative suicidare reusite, dar initial veleitare, formale, de naturä sä argumenteze un santaj.
Reperele conceptúale ale fenomenului suicidar
Notiunea de suicid tinde sä fie mlocuitä cu cea de conduitä suicidarä, care mglobeazä suicidul reusit, tentativele suicidare, ideile de sinucidere, sindromul presuicidar. Depresia de intensitate psihoticä este
una dintre cauzele cele mai frecvente ale compor-tamentului suicidar. Ea apare fie ca o descárcare a tensiunii psihice insuportabile, fie ca o solutie uni-vocá în fata esecului existential aparent, generat de tráirea ideilor delirante depresive.
Ideea de suicid reprezintá o dorintá tranzitorie de autodistrugere, cu proiectia teoreticá a actului, fárá punerea lui în practicá, dorinta fiind generatá numai de mcárcátura afectivá de moment.
Santajul cu suicidul apare la persoanele cu o structurá psihicá labilá sau la persoanele cu un co-eficient de inteligentá scázut, cu scopul de a obtine mai multe drepturi, un plus de libertate. Îl întâlnim mai des la femei si adolescenti.
Tentativele suicidare sunt, aparent, sinucideri ratate din motive independente de vointa fáptuito-rului, cel mai frecvent tehnice (mijloace de sinucidere neadecvate sau fortuite, interventia unor persoane stráine). Datele statistice aratá msá cá existá diferente semnificative în ceea ce priveste sexul si vârsta ce-lor care nu reusesc. Tentativa suicidará pare a avea cel mai adesea semnificatia unei nevoi crescute de afectiune si atentie din partea anturajului, fatá de care subiectul se simte izolat, subestimat, respins. Tentativa de sinucidere poate fi repetatá.
Sindromul presuicidar a fost descris de Ringel ca fiind caracterizat prin strângerea câmpului de con-stiintá si a afectivitátii si înclinatia cátre fantasmele suicidului.
Suicidul disimulat (travestit) este o acoperire, o disimulare a actului suicidar sub forma unui accident. Individul alege aceastá modalitate de a se sinucide pentru a nu-si culpabiliza rudele, prietenii sau pentru a-i proteja pe acestia de reactiile anturajului.
Raptusul suicidar este rezultatul unei tendinte greu reprimabile de disparitie, a unui impuls nestá-pânit. Persoana „se aruncá în suicid", folosind orice mijloc are la fadei^ná.
Suicidul cronic (parasuicidul) constituie de fapt echivalentele suicidare, cum ar fi automutilárile, refuzul alimentar, refuzul tratamentului, conduitele de risc, alcoolismul, toxicomaniile, asemánându-se prin caracterul simbolic, prin tendinta de autodistrugere cu comportamentul suicidar, dar realizând o deturnare a actului, greu explicabilá pentru ceilalti si chiar pentru sine.
Conduita suicidará presupune organizarea comportamentului în vederea acestui scop, un fel de „regizare" a actului suicidar. Individul îsi viziteazá locurile din copilárie, fostii prieteni, îsi scrie testa-mentul, dupá care se sinucide.
Nu este posibil sá vedem un nebun în orice sinucigas. Spre deosebire de fapta unui om normal, ce rezultá dintr-un motiv obiectiv, fapta celui alienat nu are legaturá cu circumstantele exterioare. Sinuciderea nu este nici pe departe o prelungire a stárilor psihopatice si aceasta se poate deduce si din faptul cá tárile cu cei mai putini subiecti cu tulburári psihopatologice au numarul cel mai ridicat de sinucideri.
Astfel, în conditii identice, degeneratul ajunge mai usor la sinucidere decât omul sánátos, dar acest lucru nu se datoreazá în exclusivitate stárii sale.
Factorii de risc pentru suicid
Contextul psihosocial poate juca un rol pre-dictiv în actul suicidar. Principalele coordonate care anuntá precipitarea suicidului sunt:
• evenimente de viatá defavorabile, mai ales dacá persoana este tratatá umilitor;
• rupturi afective recente (divort, esec sentimental);
• somaj, schimbári sau conflict profesional;
• pierderea unei persoane apropiate;
• afectiuni somatice cronice;
• abuz de alcool;
• izolare socialá.
Statutul marital. Rata suicidului la celibatari este dublá fatá de rata generalá a suicidului. Persoanele singure prezintá o ratá a suicidului de patru ori mai mare decât în loturile-martor. În rândurile persoane-lor váduve, riscul suicidar este de aproape 4 ori mai mare la bárbati decât la femei.
Suicidul în functie de sex. În timp ce femeile au un procent mai ridicat de tentative suicidare (6:1) fatá de bárbati, numárul actelor suicidare este mai mare la bárbati (3:1).
Habitatul. Suicidul este mai frecvent în aglo-merárile urbane.
Statutulprofesional. Sinuciderile sunt mai frecvente la cei fárá statut profesional sau cu statut profesional nesigur. Profesia intervine în másura în care ea implicá un anumit nivel intelectual, precum si un anumit mod de viatá. Existá anumite profesii cu un risc suicidar mai crescut. De exemplu, la militari rata suicidului este mai ridicatá cu cel putin 25% decât în rândurile civililor.
Factorii meteorologici si cosmici. Suicidul este mai frecvent primávara si toamna, corespunzátor frecventei crescute a debutului si recáderilor în psihoze.
Factoriisomatici. Riscul suicidar creste în bolile somatice, precum în cazuri de durere cronicá, ope-ratii chirurgicale recente sau boli în fazele terminale. Infectia cu HIV fárá alte complicatii nu pare sá aibá un risc suicidar crescut.
Ereditatea. Suicidul este o manifestare, un simp-tom apárut fie în cadrul unei depresii majore, fie al unei psihoze. Asadar, nu sinuciderea este ereditará, ci boala care o cauzeazá.
Tipurile de sinucidere
Existá patru tipuri mai importante de sinucidere [Slama F, Bellivier F, Henry C et al., 2004]:
a) Sinuciderea maniacalá, care se datoreazá halucinatiilor sau conceptiilor delirante. Bolnavul se omoará pentru a scápa de un pericol sau de o rusine imaginará. Halucinatia apare brusc, la fel si tentativa de sinucidere, iar dacá în clipa urmátoare
încercarea a esuat, ea nu mai este reluatá, cel putin pentru moment.
b) Sinuciderea melancolicá este legatá de o stare generalá exageratá de depresie si tristete, care-l determiná pe bolnav sá nu mai aprecieze relatiile sale cu oamenii si lucrurile din jur. Viata este vázutá în negru si i se pare plictisitoare si dureroasá. Acesti bolnavi sunt foarte perseverenti în telul urmárit.
c) Sinuciderea obsesivá nu are un motiv real sau imaginar, ci este cauzatá doar de ideea fixá de a muri.
d) Sinuciderea impulsivá sau automatá este la fel de nemotivatá ca si cea obsesivá, dar ea apare brusc si bolnavul nu-i poate rezista.
Sinuciderea altruistá este un tip de sinucidere contrastant cu precedentul si provine din faptul cá societatea tine omul prea dependent de ea. Terme-nul"altruism"exprimá starea în care Eul nu-si apartine deloc sie însusi, în care se confundá cu altceva din exteriorul sáu.
Sinuciderea altruistá nmbracá trei forme:
• sinuciderea altruistá obligatorie;
• sinuciderea altruistá facultativá;
• sinuciderea altruistá acutá.
În ceea ce priveste sinuciderea molipsitoare, în familiile cu multe sinucideri se întâmptâ deseori ca acestea sá fie identice unele cu altele - au loc la aceeasi vârstá si în acelasi mod.
Dacá sinuciderile sunt sporite de crizele industriale sau financiare, fenomenul nu se datoreazá sárácirii, de vreme ce si valurile de prosperitate au aceleasi efecte. Orice zdruncinare a echilibrului favo-rizeazá sinuciderea (sinucidereaanomicá) si omul îsi ia viata cu mai multá usurintá atunci când structura socialá suferá modificári importante. Orice fel de anomie - economicá, familialá sau intrapersonalá -favorizeazá cresterea ratei sinuciderilor.
Suicidul în doi poate nmbráca mai multe aspecte, fiind considerat o formá de suicid altruist. Exprimá situatia în care cei doi sunt de acord sá se sinucidá ^preuná. Fiecare partener poate sá se sinucidá si separat. Uneori bolnavul incurabil reuseste sá-si convingá partenerullpartenera sá „îl urmeze în moarte".
Suicidul colectiv denotá un grad crescut de su-gestibilitate si un inductor persuasiv, carismatic, cu un plus cognitiv. Contagiunea suicidará se bazeazá frecvent pe convingeri religioase sau culturale, conform cárora moartea ar avea un rol eliberator.
Din prezentarea multiplelor aspecte ale feno-menului suicidar, pe care am incercat sa o realizam mai sus, am vrea sá transpará clar cá abordarea unui pacient sau a unei persoane aflate la limita de risc suicidar se poate realiza doar prin concursul nemijlocit al profesionistilor din sánátatea mentalá care pot decide oportunitatea sau necesitatea unui tratament complex si (adesea) de duratá si pot tra-sa diferentierea individualá cu privire la abordarea terapeuticá.
Concluzii
1. În ultimii 45 de ani rata suicidului, la nivel mondial, a crescut cu aproximativ 60%, aceasta fiind una dintre cele trei cauze principale de deces în rândurile peroanelor cu vârste cuprinse între 15 si 44 de ani.
2. Suicidul apare ca o reactie comportamentalâ extremâ, având la bazâ dezechilibrul dintre forta si semnificatia stimulilor interni si externi si modalita-tea de râspuns a persoanei.
3. Cu toatâ diversitatea formelor de sinucidere, existâ o caracteristicâ comunâ a acestora: ele sunt sâ-vârsite în cunostintâ de cauzâ, iar caracterul rational si constient al sinuciderii face din acest fenomen o problemâ socialâ.
4. Prevenirea suicidului este posibilâ, deoarece în toate aceste situatii specialistii anuntâ univoc câ este vorba de o suicidopatie, care trebuie abordatâ cu metode specifice medicale, psihofarmacologice si psihoterapeutice.
Bibliografie
1. Bandura A,. Social cognitive theory, in R. Vasta (Ed.), Annals of Child Development, 6. Six theories of child development (pp. 1-60). Greenwich, CT: JAI Press, 1989.
2. Ben-Ya'acov Y & Amir M., Posttraumatic symptoms and suicide risk, in Personality and Individual Differences, 2004, no. 36, p. 1257-1264.
3. Bobes J. et al., Quality of life in schizophrenia in Quality of life in mental disorders. Ed. de Katschni, H., Freeman, H. John Wiley & Sons, Chichester, 1997.
4. Chirita R., Depresie fi suicid-dimensiuni biologice fi axiolo-gice. Ed. Fundatiei Andrei Çaguna, Constanta, 2002.
5. Dieserud G., Roysamb E., Ekeberg O., Kraft P., Toward an integrative model of suicide attempt: a cognitive psychological approach, in Suicide and Life-Threatening Behavior, 2001, no. 31(2), p. 153-168.
6. Durkheim E., Sinuciderea. Antet, 2005.
7. Goldberg D., Cost-effectiveness studies in the treatment of schizophrenia: a review, in Schizophrenia Bulletin, 1991, no. 2, p. 236-243.
8. Harkavy-Friedman J.M., Kimhy D., Nelson E.A., Venarde D.F., Malaspina D., Mann J.J., Suicide ttempts in schizophrenia: the role of command auditory hallucinations for suicide, in J. Clin. Psychiatry, 2003, no. 64, p. 871874.
9. Hughes R.A. et al., Psychiatric rehabilitation, in Breakey, W.R. (ed.), Integrated Mental Heaalth Services. Modern Community Psychiatry, New York, 1996, p. 286-299.
10. Lazarescu M., Calitatea vietii în psihiatrie, Bucurejti, InfoMedica, 1999.
11. Nock M.K., Borges G., Bromet E.J. et al., Cross-national prevalence and risk factors for suicidal ideation, plans, and attempts in the WHO World Mental Health Surveys, in Br. J. Psychiatry, 2008, no. 192, p. 98-105.
12. Saracenco B., Preface. La rehabilitation psychosociale en psychiatrie, Paris, 1995, Editions e-Roche, p. 12-15.
13. Schultz S.K., Andreasen N.C, Schizophrenia, in Lancet, 1999, no. 353, p. 1425-1430.
14. Slama F., Bellivier F., Henry C., Rousseva A., Etain B., Rouillon F., Leboyer M., Bipolar patients with suicidal behavior: toward the identification of a clinical subgroup, in J. Clin. Psychiatry, 2004, no. 65, p. 1035-1039.
Prezentat la 17.10.2011 Oleg Cobâleanschi, dr. hab. în med., prof. univ., Catedra Psihiatrie, Narcologie fi Psihologie Medicala, USMF Nicolae Testemitanu Tel.: 857463 , E-mail: cobileanski@yahoo.com
